Ziua Logo
  Nr. 4522 de marti, 28 aprilie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Asaltul virusului porcesc
-- Gripa letala a ajuns in Europa * Boala se transmite de la om la animal sau de la om la om * Lumea e in alerta de gradul 4
Mexicanii apeleaza la vraci sa ii vindece de gripa porcina
Din Mexic si pana la Moscova, trecand prin New York si Canada, autoritatile sanitare din majoritatea statelor lumii se afla in stare de alerta in fata virusului gripei porcine, care a cauzat pana acum peste 100 de decese. Mutatiile suferite de virusul gripal, dar mai ales usurinta cu care se raspandeste printre oameni, au determinat autoritatile sanitare nationale si internationale sa ia masuri extreme de preventie. Cele mai negre scenarii de evolutie a gripei porcine arata milioane de decese, chiar mai multe decat cele 40 de milioane inregistrate la inceputul secolului XX din cauza "gripei spaniole". Ieri, virusul a ajuns in Europa, unde a fost confirmat primul caz, in Spania. Confruntata cu aceasta amenintare, Comisia Europeana a anuntat convocarea unei reuniuni ministeriale extraordinare a ministrilor Sanatatii din statele membre, cat mai curand posibil.
Presedintia ceha a Uniunii Europene a anuntat ca a convocat o reuniune extraordinara a ministrilor Sanatatii din cele 27 de state, care, cel mai probabil, va avea loc joi. Potrivit celor mai recente informatii, in Mexic s-au inregistrat 103 cazuri de decese provocate de gripa porcina, numarul celor contaminati fiind de 1.614 persoane. Statele Unite au decretat deja "stare de urgenta sanitara" din cauza virusului, pe teritoriul SUA fiind inregistrate 20 de cazuri de imbolnavire. Si in Canada au fost anuntate duminica primele sase cazuri de gripa porcina, in timp ce in Australia doua persoane prezinta simptomele bolii. In Spania autoritatile au anuntat ieri aparitia unui caz de gripa porcina, existand alte cateva cazuri suspecte. Tot ieri, China, Rusia si Thailanda au suspendat importurile de carne de porc si produse derivate din Mexic si din unele state americane, unde au fost semnalate cazuri de gripa porcina. Potrivit BBC, in capitala Mexicului, scolile, barurile si localurile publice au ramas ieri inchise, iar oamenii au preferat sa nu iasa din case de teama contactarii bolii. Mastile de chirurg reprezinta mijlocul de prevenire cel mai elementar. In Mexic, farmaciile au fost luate cu asalt dupa anuntul izbucnirii epidemiei de gripa porcina, iar armata a decis distribuirea gratuita a medicamentelor pe strazi.
In Romania, nu au fost semnalate, pana in prezent, cazuri de gripa asemanatoare cu cele din SUA si Mexic, insa, Ministerul Sanatatii (MS) a infiintat Comitetul de coordonare pentru implementarea masurilor de prevenire si control ale unei posibile aparitii de astfel de cazuri. Acesta a decis intensificarea supravegherii imbolnavirilor prin gripa in perioada urmatoare, asa cum recomanda si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), informarea sistemului de sanatate publica privind masurile profilactice aplicabile si pasii necesari detectiei, tratamentului si ingrijirilor pentru eventualele cazuri inregistrate, evaluarea nevoilor imediate de ingrijiri si tratament, informarea populatiei privind modalitatile de transmitere si prevenire a gripei, informarea calatorilor privind deplasarile dinspre si spre zonele cu risc. "Situatia din Romania nu este una periculoasa", a precizat Dan Nica, ministrul de Interne, care a tinut sa atraga atentia asupra importantei masurilor de igiena personala in aceasta situatie.
Toate cazurile de gripa vor fi analizate
Ministerul Sanatatii a anuntat completarea rezervei strategice de medicamente, mai ales cu oseltamivir (Tamiflu), produs la care virusul care provoaca gripa porcina la om este sensibil. Iar spitalelor de boli infectioase le-au fost distribuite cantitati mai mari de substante dezinfectante. De ieri, toate cazurile de gripa sunt internate in spital, iar pentru diagnostic de certitudine, probele recoltate vor fi trimise la Institutul Cantacuzino. Potrivit ministrului Sanatatii, Ion Bazac, au fost avertizate institutiile de sanatate publica. Si autoritatile aeroportuare sunt vigilente. Valentin Iordache, purtatorul de cuvant al Aeroportului "Henri Coanda" a explicat ieri ca pasagerii trec peste covorase impregnate cu solutie de dezinfectare, amplasate pe culoarul spre avion (exact ca la masurile de preventie impotriva gripei aviare).
Pagina realizata de Luciana POP, Carmen POPESCU, Luminita MOROIANU 
 Afisari: 1339  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 16 Afiseaza toate comentariile  
Gripa se transfera la om de la porcii scopiti, sau decupati la pistil   de Herbie
frate evreu -rus esti un geniu   de iobagul roman
in marele imperiu SUA,mor anual peste 250 mii de suflete,oficial(ca cifra reala e mult mai mare)   de iobagul roman
Ma gindesc la monumentul din Georgia,unde se spune clar=tzine populatzia globala sub 0,5 miliarde   de iobagul roman
In iunie va da peste noi virusul salatei !   de CALUGARU
vocea ratiunii   de dorinP
asta-i un tratament bun...   de bolovan gheorghe
Nu a-ti reaizat inca ca porcul EvRSS   de carol zwilling1
Asaltul virusului    de georgems
porceasca sau porcina?!   de Shadow19
Am incredere in acest virus, este baiat corect, caci putea sa vina in vizita de Craciun, pai nu?   de vodka
Colac peste pupaza, cutremur in Mexico City, ...   de cotrofelnitza
intr-un cuvant - ESTE O MARE PORCARIE CU FEBRA PORCESCA   de vodka
Gripa porceasca a fost creata in laborator?   de Evreu-rus
De ce, o numesc gripa porcina?   de Atamild
World Organisation for Animal Health   de synd
A r h i v a
  Romania o inmoaie cu Basarabia    14 comentarii
  Sedinta CSAT de 4,5 miliarde de euro    11 comentarii
  Igiena-i sfanta!    2 comentarii
  Consecinte asupra economiei    
  Nu exista vaccin    1 comentariu
  Paza la animale    
  Lukasenko la Vatican    
  Casa din vis    
 Top afisari / comentarii 
 Miscarea urmatoare (3924 afisari)
 Romania o inmoaie cu Basarabia (2392 afisari)
 Baieti, e criza de bani! (2317 afisari)
 Sedinta CSAT de 4,5 miliarde de euro (2258 afisari)
 Rasturnare de CURS (1746 afisari)
 Marius Oprea lanseaza biografia lui Basescu: "Nu are decat sa ma dea in judecata" (3315 afisari)
 Gigi Becali catre o jurnalista: Tu nu mai aparea asa cu decolteuri din alea. Inchide alea acolo, la tate (2784 afisari)
 UPDATE: A murit Valeria Peter Predescu (2437 afisari)
 S-a insurat cu doua gemene, pentru ca nu reusea sa decida de care e indragostit! (2128 afisari)
 A fost arestata pentru ca facea prea multa galagie in timpul partidelor de sex (1875 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00988 sec.