Ziua Logo
  Nr. 4522 de marti, 28 aprilie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Derby pe sest
Un meci care trebuia sa fie capul de afis al semifinalelor Cupei Romaniei, Dinamo - FC Timisoara, se joaca la Cluj-Napoca fara spectatori, din obtuzitatea FRF, care nu a schimbat decizia Comisiei de Disciplina de a suspenda terenul pe care organizeaza Dinamo meciuri.
Dinamo si FC Timisoara isi disputa astazi primul loc in finala Cupei Romaniei, intr-un meci de la care popularizarea spectacolului, invocat deseori de FRF si sponsorul competitiei, nu va putea fi valorificata, intrucat Comisia de Disciplina a decis ca meciul sa se joace cu portile inchise. Timisoara se afla prea aproape de un trofeu pentru a-si permite sa puna in practica amenintarea de saptamana trecuta, de a se prezenta la stadion, dar de a nu intra pe teren in cazul in care fanii nu sunt in tribune, asa ca, probabil, meciul va avea loc. Intalnirea este una intre doua echipe care ar fi putut sa ocupe primele doua locuri in clasament, in ordinea Timisoara, Dinamo, daca banatenii nu ar fi pierdut sase puncte la "masa verde". Chiar din actualele pozitii, cu "cainii" in postura de lider si cu Timisoara pe trei, ramane un meci tare. Bucurestenii au o zi in plus de odihna, pentru ca au jucat vineri la Constanta, in timp ce banatenii au evoluat sambata, la Bistrita. Si la lot echipa lui Rednic sta mai bine, pentru ca in afara accidentatilor pe termen lung, Lobont, Pulhac si Fl. Bratu, are intregul lot valid. Totusi, se pare ca "Puriul" intentioneaza sa menajeze cativa titulari, in perspectiva derby-ului de la sfarsitul saptamanii cu CFR, din campionat, pentru ca actionarii dinamovisti au afirmat intotdeauna ca nu ar spune nu Cupei, insa ca titlul ramane prioritar. De partea cealalta, Timisoara acuza probleme de lot, cu Alexa si Art. Karamian incerti. "Vom face tot ce este posibil sa ne calificam. Din pacate, acest meci se va juca cu portile inchise... Va lipsi spectacolul si, din pacate, nici la televizor nu va fi spectacol. Este foarte greu sa joci cu portile inchise. Chiar daca este un meci cu miza mare, pare mai degraba un meci amical de pe un teren din Turcia sau Cipru, din perioada de pregatire. Imi doresc sa invingem Dinamo si in campionat, si in Cupa. Ambele partide contra lor sunt importante. Practic, va fi un fel de incalzire in vederea jocului de campionat", a comentat Gabi Balint. "Putem sa o invingem doar pe Dinamo din teren. Numai un singur organism poate invinge ce se intampla in fotbalul romanesc.
Nu pot face fata celeilalte Dinamo, din afara terenului, si nici nu mi-am propus vreodata", a comentat si Marian Iancu, patronul timisorenilor, aluzie la felul in care FRF a solutionat in favoarea dinamovistilor scandalul scandarilor rasiste. (B.G.)
CUPA ROMANIEI - SEMIFINALE
Programul meciurilor * Marti
DINAMO BUCURESTI - FC TIMISOARA (ora 20.45)
Arbitri: Al. Tudor - Cr. Nica, I. Popa (M. Bordean)
Observatori: M. Nesu, P. Costas
- se joaca la Cluj-Napoca, pe Stadionul "Dr. C-tin Radulescu"
* Miercuri
CFR 1907 CLUJ - FC VASLUI (ora 20.45)
Arbitri: I. Serea - Ad. Vidan, A. Onita (R. Petrescu)
Observatori: D. Petrescu, V. Duru
- se joaca la Urziceni, pe Stadionul "Tineretului"
* ambele partide vor fi transmise in direct de Antena 1
 Afisari: 172  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Fiara incoltita    
  Recursuri amanate    
  LIGA I - ETAPA A 27-A    
  Stiri pe scurt    
  Felix ramane fara Liga I    1 comentariu
  Lobont operat    
 Top afisari / comentarii 
 Miscarea urmatoare (3924 afisari)
 Romania o inmoaie cu Basarabia (2392 afisari)
 Baieti, e criza de bani! (2317 afisari)
 Sedinta CSAT de 4,5 miliarde de euro (2258 afisari)
 Rasturnare de CURS (1746 afisari)
 Marius Oprea lanseaza biografia lui Basescu: "Nu are decat sa ma dea in judecata" (3315 afisari)
 Gigi Becali catre o jurnalista: Tu nu mai aparea asa cu decolteuri din alea. Inchide alea acolo, la tate (2784 afisari)
 UPDATE: A murit Valeria Peter Predescu (2437 afisari)
 S-a insurat cu doua gemene, pentru ca nu reusea sa decida de care e indragostit! (2128 afisari)
 A fost arestata pentru ca facea prea multa galagie in timpul partidelor de sex (1875 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00982 sec.