Ziua Logo
  Nr. 4271 de luni, 30 iunie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Bac la indigo
-- Un profesor corector dezvaluie ca zeci de lucrari de bacalaureat arata ca "trase la xerox", raspunsurile fiind copiate din cartile cu rezolvari * In opinia sa, "frauda" este masiva si a fost tolerata de minister * In replica, MECT spune ca totul este o dezinformare
Profesorul Gheorghe Radulescu, membru intr-o Comisie de corectare a lucrarilor de bacalaureat din Capitala, a reclamat ca "a fost trimis acasa" de reprezentantii Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, cand a anuntat ca aproximativ trei sferturi din lucrarile corectate de el, in numar de 60, sunt identice, "trase la xerox" dupa cartile cu subiecte rezolvate. Profesorul a refuzat sa noteze lucrarile copiate, depunand la presedintele comisiei de corectare o cerere de retragere de la evaluare.
"Au copiat din carti, nu aveau timp sa copieze unii de la altii. Eu nu am notat decat lucrarile care nu erau copiate, restul le-am lasat fara nota. Sa vedem cine isi asuma ras­punderea sa dea nota acestor falsuri. Fenomenul este masiv, nu e un caz aparte la comisia unde am fost eu. Stiu cel putin doua centre din Bucuresti unde profesorii evaluatori au procedat la fel ca mine", ne-a declarat, ieri, Gheorghe Radulescu.
Perpetuarea fraudelor
In replica, Ministerul Educatiei respinge toate acuzatiile pro­fesorului si, mai mult, "condamna dezinformarile grosolane" pe care respectivul profesor le-ar fi lansat cu ajutorul mass-media.
"Inca de anul trecut am constatat ca foarte multe lucrari, cam 70% din cele venite la comisia de evaluare din care faceam parte, erau practic xeroxate dupa culegerile cu subiecte rezolvate care erau pe piata. Ministerul stia bine acest lucru, deoarece a facut si o ancheta, dar, ca toate anchetele sale, a ramas fara urmari. Au propus insa masuri, chiar la inceputul anului scolar, ministrul Cristian Adomnitei s-a laudat, intr-o declaratie de presa, ca a rezolvat problema copiatului la bacalaureat, formuland 300 de variante de subiecte in loc de 100. Practic, subiectele de anul acesta sunt pe aceeasi formula ca anul trecut, numai ca sunt pe 3 capitole. Astfel, in loc sa se extraga o bila - de exemplu anul trecut s-a extras nr. 87 -, anul acesta s-au extras trei, respectiv 88, 95 si 1, fiecare reprezentand cate un subiect din cele 100. In acest fel, ministrul credea ca ingreuneaza misiunea elevilor de a cauta si a extrage filele respective din culegerile cu subiecte rezolvate. Dificultatea a fost numai ca timp: in loc de un minut, anul trecut, acum le-au trebuit 3 minute candidatilor. Astfel ca, daca n-au fost lasati sa copieze cu cartea pe banca - cum avem informatii ca s-a intamplat in unele scoli -, elevii au rupt filele cu rezolvarile", ne-a precizat profesorul examinator.
In privinta modului de operare a candidatilor, Radulescu spune ca acestia au avut timp berechet sa-si puna la indemana materialul pentru copiat, chiar inainte de primirea subiectelor in sala de examen. "Dat fiind ca ex­tragerea subiectelor trebuie transmisa de la minister in acelasi timp in 725 de centre de examen, acestea s-au anuntat prin radio. In acest fel, odata cu cei 725 de presedinti de comisii au mai auzit numerele extrase si cateva milioane de ascultatori, inclusiv parintii, fratii, unchii, bunicii, prietenii celor 240.000 de candidati. Acestia le-au transmis candidatilor, prin mijloace specifice - care acum sunt extraordinar de avansate -, iar cum stim ca informatia cir­cula repede din sala in sala, sunt convins ca in cateva secunde au aflat toti candidatii. Deci acesta a fost sistemul de trans­mitere a informatiei de la minister la carte", ne-a explicat prof. Radulescu.
Lucrari la xerox
"Eu am fost repartizat la Centrul de examinare 128 din Sectorul 5, unde vin lucrari de la mai multe licee din Capitala. Mi s-a repartizat mapa nr. 15, cu 59 de lucrari. Din primele 6 lucrari, la primul subiect, care cuprindea 9 cerinte la o poezie de Nichita Stanescu, mi-au atras atentia rezolvarile de la punctele 6, 7, 8 si 9, pentru simplul fapt ca erau identice ca formulare. Formularea fiind sofisticata. Era foarte greu de crezut ca acesti sase elevi au memorat exact acelasi lucru la subiectul 88. Daca am merge, asa, pana la absurd, ar trebui sa credem ca acesti elevi stiu pe de rost si celelalte 87 rezolvari de subiecte, ceea ce e imposibil, ca doar nu sunt calculatoare. Cand am constatat acest lucru, m-am uitat repede si peste celelalte lucrari si am observat, la prima vedere, ca erau 3 linii de copiere, in functie de 3 carti aparute pe piata, din totalul de 5. Cel mai tare s-a copiat dintr-o carte de dimensiuni mai mici. Sunt pe piata si carti de dimensiuni mari, dar a castigat editorul care a ales formula de marketing - si de escrocherie totodata - cu dimensiunea la jumatatea celei obisnuite. Aceste culegeri de rezolvari s-au editat special pentru copiere, asa cum cerea, de fapt, piata. Eu am cautat la Romana sa cumpar una, iar comerciantii regretau ca n-au luat mai multe la vanzare, pentru ca s-au dat ca painea calda", ne-a precizat profesorul Radulescu.
MECT il condamna pe Radulescu
Ieri, conducerea Ministerului Educatiei a dezmintit acuzatiile prof. Radulescu (foto), intr-un comunicat de presa formulat pe un ton violent si amenintator, in care "condamna dezinformarile grosolane pe care domnul in cauza le-a indus prin intermediul mass-media".
Intrucat tonul reprezentantilor ministerului este deosebit de violent si de amenintator in comunicatul primit duminica la redactie, reproducem integral documentul: "Domnul Radulescu a corectat doar 17 lucrari din cele 60 care ii erau destinate si nu peste 50, asa cum a sustinut. De asemenea, dumnealui a notat fiecare lucrare cu note de la 2 la 10, asa cum reiese din borderoul de corectare, lucru care infirma faptul ca acestea ar fi fost <<trase la indigo>>. In caz contrar, notele ar fi trebuit sa fie identice. In acelasi timp, aceasta informatie infirma asertiunea sa, conform careia nu ar fi pus note lucrarilor. Al doilea profesor corector, care avea aceleasi 60 de lucrari, a declarat pe proprie raspundere ca tezele incriminate nu sunt identice. Singurul lucru aproximativ asemanator intre ele sunt sintagme invatate la scoala, lucru normal daca elevii care au sustinut examenul au invatat dupa aceleasi materiale sau au invatat in liceu la clasa aceluiasi profesor. Pentru o intelegere mai exacta a afirmatiei anterioare, precizam ca majoritatea elevilor si a celor care nu mai sunt elevi obisnuiesc sa uziteze in procesul de invatare sintagme. Un exemplu celebru in acest sens este <<luceafarul poeziei romanesti>>, cand denumesc numele poetului Mihai Eminescu. Aceasta sintagma devine un automatism, mai tarziu, in procesul de comunicare", se argumenteaza in comunicat.
Elevii scapa basma curata
Profesorul Sergiu Vasile Moga, presedintele Comisiei de Bacalaureat Bucuresti, a precizat ca nu are o confirmare ca tezele ar fi identice, dar ca va incepe o ancheta, in urma careia vor fi sanctionati eventualii vinovati. "Singura procedura pe care o putem noi aplica, posibila acum, ar fi urmatoarea: in momentul in care tezele se deschid, se constata profesorii care au supravegheat in sala respectiva si putem demara o ancheta pertinenta si se pot lua masuri in conformitate cu faptele care se vor dovedi. Dupa parerea mea, in acest moment, numai profesorii care au stat la teza pot fi facuti raspunzatori. Candidatii nu vor
pati nimic", a anuntat Moga.
Doar 53 de "infractori"
Ministerul Educatiei a anuntat ca de la prima proba scrisa a examenului de bacalaureat, la limba si literatura romana, ce a avut loc vineri, 53 de candidati din toata tara au fost eliminati pentru ca au fost prinsi copiind sau incercand sa copieze. Cei mai multi sunt din Bucuresti (10), cinci sunt din Galati, cate 4 din Brasov, Prahova si Vaslui, cate 3 din Dolj si Olt, cate 2 din Arad, Bihor, Dambovita, Ialomita, Timis, Valcea si cate unul din Arges, Calarasi, Hunedoara, Ilfov, Maramures, Mures, Satu Mare si Teleorman. Din cei 214.047 de candidati inscrisi au absentat 1344, dintre ei 11 avand situatii speciale si primind subiecte de rezerva.
Pagina realizata de Magda SEVERIN 
 Afisari: 726  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Meritocratia si evreii   de M_D_L
Sunt naraviti de la gimnaziu   de M_D_L
HOTIA este BACALAUREATA in Romania   de Ion Caramache
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Ultimul dinozaur din SRI (4324 afisari)
 Spatele lui Oprescu (3670 afisari)
 Secretul unei farse de milioane (2738 afisari)
 Nu s-au inteles la comision (2028 afisari)
 Excedent de petrol pe piata. Cine umfla pretul? (1984 afisari)
 Sharon Stone, certata ca si-a lasat sanii pe afara (3742 afisari)
 Bill Clinton: Obama sa ma pupe in fund (2613 afisari)
 George W. Bush face abuz de cocaina (2476 afisari)
 Si-a riscat viata pentru a salva de la inec... un urs de 200 de kilograme  (2102 afisari)
 NATO s-a spalat pe maini de "Transnistria", de fata cu Traian Basescu (2098 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.35735 sec.