Ziua Logo
  Nr. 4225 de miercuri, 7 mai 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Dialoguri
Grisa Gherghei
Maximele boemului
-- "Un poet scrie ce vrea, iar un boem face ce vrea, in ambele cazuri se plateste cu viata ori cu o parte din ea"
A facut greva foamei pe vremea cand de foame nu era strain nici un cetatean al Republicii Socialiste Romania, a candidat la presedintie (a Uniunii Scriitorilor) pe vremea cand nimeni nu mai voia sa fie presedinte, iar acum, in vremea romanelor-fluviu, el scrie maxime. "Maxime cu zecimale", cum si-a numit Grisa Gherghei, poet si boem, cea mai recenta carte.
Cum se face ca un poet ("un boem sub dictatura") se apuca de scris maxime?
Pai ce era sa fac daca asa au tresarit vorbele, pe unii ii apuca in lift, pe altii in Parlament, ori cine stie unde, ca oameni suntem si nu ne putem tine. Dar acum, pentru ca intrebarea a fost pusa, trebuie sa gasesc un raspuns serios pana nu se maresc pensiile in fiecare zi. Astazi si maine..., cine nu scrie scurt, e mai bine sa nu scrie deloc. De exemplu, un roman de 300 de pagini poate fi strans de pe drumuri cam asa: "Orice ai face, nu poti sa-ti faci toti oamenii dusmani". O maxima buna rotunjeste gura, o aduce mai degraba spre tucat decat spre spurcat. Trebuie sa recunosc, e primul lucru la care m-am gandit, acum, cand incepe "Marea hoinareala" pe micile ecrane, cu ocazia aproape vesnica a campaniei electorale. La urma urmei, un poet scrie ce vrea, iar un boem face ce vrea, in ambele cazuri se plateste cu viata ori cu o parte din ea. Eu cred ca aceasta intrebare ascunde in maneca cu batista parfumata o aluzie la niste fapte de demult, nefolosite de mine, azi, impotriva lui Fel de Fel. Oricum, gloantele oarbe sunt cele mai enervante, fac mult zgomot, cad frunzele, in timp ce pe la spate cineva iti arde un saculet de nisip in cap. Placerea trebuia confirmata: "Te-a durut?". Eu m-am gandit ca aceste maxime (apoape 1200) vor naste suspiciuni si am vrut sa le scriu pe trunchiuri de copaci, dar mi s-a rupt briceagul, tocmai in Parcul Bordei. Era placut acolo, aer curat, liniste, sa lucrezi de placere. Tot omul are cate o ciudatenie, eu, de exemplu, doresc din tot sufletul sa stiu daca domnul Tatulici joaca table sau sah. Poate imi raspunde la emisiunea aceea, "Zece pentru Romania". Atat imi doresc de la viata, aproape nimic, dar "Nimicul este orbitor". Cand ma intreaba cineva ceva, ma topesc de bucurie. Avem fabrici intregi de raspunsuri cu tragaci ilustrat pe ambele fete, ce rost mai au intrebarile, e chiar o risipa, e chiar ca in proverbul acela cu "Cine cere nu piere, dar nici nume bun nu are". Economia merge bine, cultura merge si ea din donator in donator si umbla vorba ca Biblioteca Nationala urmeaza sa devina, dupa 20 de ani, asa cum a fost stabilit, monument funerar in memoria marelui conducator Nicolae Ceausescu.
Cineva va facea, nu de mult, un fel de omagiu? postum. Sa fie oare din cauza absentei dvs. din viata publica si literara a zilei?
In ce priveste acel omagiu postum la care va referiti, aparut in "Cotidianul" nu cu mult timp in urma si dezmintit olteneste pe un colt de gura, nu-mi ramane la indemana decat blestemul, adica niste vorbe amestecate cu buruieni de umbra rea, incat sa planga mamicuta matale si nu bunica mea de o suta de ani incoace. Auzi, bre, nici nu ai crapat bine si a inceput sa-mi fie mila de tine, eu traiesc, tu putrezesti. Te rog sa ma ierti, daca dadeam peste tine, in zilele acelei sminteli, indiferent unde, in trenul de Timisoara, la Fundatia Culturala Romana, pe unde au rasarit procurorii mai abitir decat ciupercile dupa ploaie, iti ardeam vreo doua vorbe peste bot si nu mai pomeneam nimic despre toata paranghelia asta. N-a fost sa fie. A doua parte din intrebarea dumneavoastra e la fel de insorita ca o zi de plaja, cand sta sa ploua. Nu stiu daca e corect, sa-i trec sub tacere numele acestui fante cu mustacioara si carare la mijloc de codru chel, ce mai poate sa nascoceasca nasolul, doar ca am inviat intre timp. Iata-i numele pierdut la zaruri: Mircea Mihaies, baiet care este membru in Comitetul Director al U.S.R. si mai are vreo trei indeletniciri publice si ecologice. Sa trecem la lucruri mai serioase. Draga Iulia Popovici, ce inseamna viata publica? Din cate stiu eu, inseamna sa te invarti, sa dormi in Parlament, sa porti pe umeri un cap de lemn cu ochelari de soare, sa-i tot scoti si sa-i tot pui, un semn al nobletei imobiliare, sa scuipi in ochi pe toata lumea la televizor, in numele partidului din care faci parte si in ultima faza, sa te plimbi in fundul gol pe strada, printre alegatori dupa numaratoarea voturilor. De sepcutele si camasile colorate in culori care amintesc de vidanjori, ce sa mai vorbim. Ce zici? Tot o maxima ne salveaza: "Astia, ultima semnatura pe steagul patriei". Cu viata publica sper ca ne-am lamurit. Cu banii publici am eu unele indoieli, mai ales dupa ce am aflat, ca in acest domeniu se joaca tare de tot: "Banii sau viata". Cu viata literara e cu totul altceva, aici avem in vedere niste garantii post-mortem. Nu are rost sa comentez marile binefaceri ale absentei. Fara rusine, impostura functioneaza si dupa moarte. Totusi, nu vreau sa credeti ca "Pe-o saltea de paie intr-un pat diform/ zac batut in cap de un pumn enorm". Aceste versuri apartin unui poet necunoscut, ca orice erou, din Braila. Se zice ca avea o singura viata, nici publica, nici literara, avea o viata de noapte. Mai exista si viata de caine, ei si... Nu se poate zice ca am stat deoparte, am fost membru in Consiliul U.S.R., am condus delegatii de scriitori peste Prut in Moldova, sunt si in prezent membru in Biroul de conducere a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Romania e o tara de gasti, nici Dumnezeu nu scapa cu numele si calcaiul curat fara o gasca de sfinti. Exista un sistem de panouri reflectorizante care fac din mamaliga un tort cu frisca si dintr-un tort cu frisca... o necesitate. Despre carti, ce sa zic, are mosul vreo 12 publicate gata si altele la zama, sa nu se strice, ca de, nu sunt parale. Prietenul meu, pictorul Toma Hirth, are deja pregatite copertile pentru cele in asteptare. Drepturi de autor nu primesc decat Licea, Lesu si Patason. Totul e sa pastram in viata autorii, atat cat se poate, pe baza de pesmeti.
Cat de mult s-a schimbat, din punctul dumneavoastra de vedere, lumea literara fata de cum mergeau lucrurile inainte de Revolutie?
Suntem la fel de talentati si cautam sa dibuim pe unul care sa pescuiasca un Nobel. Avem nevoie de un Nobel ca de aer. Mergem si la juma-juma, adica tatal sa fie tigan ori chinez sau orice, iar mama musai de-a noastra. Un Nobel ar fi pentru noi un fel de speraclu care ne-ar deschide toate usile deschise de fapt, dar mai rar. Avem noi niste scriitori foarte bine acoperiti si capabili sa ne incoroneze, asa cum au facut in multe alte domenii. Despre schimbare insa nu vom putea discuta acum, trebuie sa asteptam o noua oranduiala a literelor din alfabet. De exemplu litera M sa fie in locul literei X si asa mai departe, ca la Paris... Cu telefonul mobil poti sa conduci orice, e o nimica toata, inventia asta poate sa faca dintr-un popor intreg o echipa de fotbal ori, de ce nu, un singur om, un cronicar. Dupa potop ar fi ridicol sa vorbim despre o ceasca de apa. Au fost salvate toate acele perechi necesare pentru perioada de odihna activa si apoi de reasezare. De asta data totul va decurge fara violenta, au fost alesi lubrifianti occidentali. Dai un ban, dar iesi in fata. Doamne, ce vis urat. Pentru lamuriri suna la 322.
Cum ajunge un scriitor sa faca o greva a foamei in plina dictatura?
Femeile gravide au la un moment dat tot felul de pofte si este indicat sa le fie indeplinite, chiar si la ceas tarziu de noapte. Oricine intelege acest lucru, chiar daca este vorba si de putin alint muieresc. De cele mai multe ori, in special daca e iarna sau ploua cu galeata, femeia striga dupa iubitul ei si-i spune cu un suras sagalnic: Stai Ioane, am simtit gustul dorit, atat mi-a fost, sa te vad ca iesi pe usa. Un scriitor este un barbat, iar un barbat cand nu e un las simte nevoia sa faca un gest, uneori disperat, atunci cand s-a depasit masura. In 1972, dupa intoarcerea din Coreea de Nord, Nicolae Ceausescu incantat de ce a vazut acolo, ne-a tras niste Teze mai ceva ca bomba atomica pentru cultura romaneasca. Nu vreau sa spun ca greva noastra a rezolvat problema, a existat un protest surd din partea multor scriitori, care s-a facut simtit in intreaga societate. Am tras destule de pe urma acestei greve. Exista un dosar de peste 300 de pagini la C.N.S.A.S. intitulat "Operatiunea Omega", eu am o copie acasa, a costat destui bani pentru un om sarac. Urmarirea zilnica, instalarea aparaturii de ascultare in casa, instigarea vecinilor, incercarea de intimidare pentru a semna o cerere de plecare din tara, toate acestea au durat 15 ani, pana in 1987. Iata un fragment dintr-un comentariu facut de Vlad Mugur pe 15 iulie 1972 la Radio Europa Libera: "Acest eveniment vine sa contrazica indiferenta, acceptarea masurilor tiranice, abrutizarea, apatia fata de idei. Acest eveniment vine sa intareasca cu acte vii atitudinea unor artisti, a unor scriitori cinstiti cu uneltele lor, care s-au luptat pentru a infrange impostura legiferata si indreptata impotriva libertatii spiritului". In 1989 am plecat din tara, imediat dupa Revolutie. Am venit inapoi definitiv.
P.S. Am introdus povestea aceasta cu femeile gravide si poftele lor, ca pe o pilula lirica, pentru a detensiona putin atmosfera. In mijlocul unor intamplari de atunci se nastea fetita mea Iulia.
Ati mai face un astfel de gest acum? Daca ati putea da timpul inapoi, l-ati mai face?
Nu cred ca trebuie sa dau timpul inapoi. Gestul meu nu a fost un targ cu timpul. Refuz o alta tinerete. Inima mea inca bate, dar ceasul meu s-a oprit.
Iulia POPOVICI 
 Afisari: 333  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Frumos interviu   de the
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Glezna Patriarhului si nasul Cleopatrei (1906 afisari)
 Comisarii politici (1235 afisari)
 Bani virtuali la Steaua (1059 afisari)
 O crima a drepturilor omului in Gaza (1047 afisari)
 Tarul Nechezol (921 afisari)
 Sovieticii au manipulat pana si fotografiile de la cucerirea cladirii Reichstagului (3151 afisari)
 Fritzl: "Nu sunt un monstru. As fi putut sa-i omor pe toti" (2842 afisari)
 Isi primejduiesc cariera sau relatiile de dragul... prostituatelor (2674 afisari)
 Al doilea sarut lesbian al Madonnei (1908 afisari)
 DNA a retinut la Cluj cinci persoane care aveau asupra lor peste un milion de euro din partea lui Gigi Becali (1621 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01428 sec.