Taxele vamale la importul de carne de pasare si porc si zahar vor scadea, in conformitate cu acordul semnat cu Banca Mondiala privind programul ASAL, a declarat Stelian Minoiu, director in Ministerul Agriculturii si Alimentatiei (MAA). Astfel, taxele vamale pentru importul de carne si produse din carne de porc si pasare vor scadea de la 60% la 45%, iar taxele vamale la importul de zahar si produse din zahar de la 50% la 45%. Actul normativ a fost semnat de Ioan Muresan, ministrul Agriculturii, la ora actuala fiind la vizat la Ministerul Industriei si Comertului, el devenind operational din momentul publicarii lui in Monitorul Oficial. "Nu vor mai exista taxe vamale mai mari de 45% pentru produsele sensibile si mai mari de 40% pentru celelalte. Totusi, MAA a luat si unele masuri de protectie a productiei interne in aceste conditii. In ceea ce priveste productia de carne, se preconizeaza exceptarea de la plata taxei vamale a importurilor de faina de peste. Totodata, MAA a elaboratul actul normativ prin care sa se reintroduca plata TVA-ului in vama la importurile de zahar brut si reducerea TVA la zaharul rafinat din productia interna de la 22% la 11%", a mai spus directorul Minoiu.