Ziua Logo
  Nr. 4063 de joi, 18 octombrie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Liberalii de Timis se dezic de prefect
Lia Lucia EPURE 
-- Desi imaginea Guvernului se deterioreaza din motivele mult prea vehiculate in ultima vreme (cazul Remes si altele), liberalii de Timis se afla acum, paradoxal, pe valul de crestere de imagine. De ce "paradoxal"? Pentru ca o lunga perioada de timp personalitatea locala a PNL a fost umbrita de actiunile unor liberali, care au incercat sa conduca partidul intr-o maniera dictatoriala sau, mai grav, au fost subiectul unor intamplari care nu le-au facut onoare. Asta in cazul in care mai speram ca ar exista oameni de onoare in politica.
Fostul liberal Ovidiu Draganescu este prefect de Timis. Desi, aparent, s-a supus depolitizarii pozitiei sale, de fapt, din umbra, a condus partidul mai bine de doi ani. Incerca sa faca fata si "mandrei" si "dragei", dupa cum putea, dar toate lucrurile au o limita. Dupa ce s-a facut cunoscut la Timisoara ca "Jupanul cu sapca", datorita obiceiului de a colinda barurile si cluburile, pana in zori de zi, deschizand cu greu ochii si aparand la birou, adesea, pe la ora pranzului, Ovidiul Draganescu a facut un obicei din a se ascunde sub cozorocul sapcutei adolescentine, in speranta ca l-ar ajuta la managementul comunicarii disco! Aparitiile in media au fost generate, de cele mai multe ori, de lansarea unor atacuri fara acoperire, in mod special impotriva Primariei Timisoara.
Recent conturatul Pol de Dreapta a generat o promisiune de sustinere a administratiei locale de catre Guvernul liberal, condus de Tariceanu. Desi, la intalnirea de la Timisoara, Draganescu i-a promis sefului sau ierarhic ca nu va mai ataca nemotivat Primaria, condusa de singurul primar taranist din tara, in persoana domnului Gheorghe Ciuhandu, promisiunile au tinut cat vizita: o zi. Atacurile la radio, la televiziunile locale si in presa scrisa (care iubeste festivalul carnagiului politic) au continuat. Draganescu face, prin atitudinea sa, prin incapacitatea de a-si respecta cuvantul dat, ca Polul Dreptei sa para o formalitate.
In urma cu cateva zile, PNL Timis a comunicat ca se dezice de fostul presedinte al filialei locale. PNL incearca astfel sa-si respecte promisiunile facute. Cui foloseste, oare, aceasta atitudine a lui Draganescu? Logica arata ca doar lui insusi. Si atat. Simpatia sa cu PLD Timis, cu Oancea, fostul primar al Timisoarei, care a dat frau liber construirii de case cu turnulete de catre tiganii "de matase" (cum isi spun tiganii bogati din Banat), dezvoltarea unei atitudini de boss, de atotstiutor, sunt toate indicii ca acesta ar vrea sa fie primar al Timisoarei. Chiar daca asta va fi doar o iluzie, omul are dreptul sa viseze, calcand peste onoarea cuvantului dat, peste respect si peste nevoia de normalitate.
PNL Timis, prin vocea presedintelui sau, Liviu Borha, un tip ce parea mai mult supus decat curajos, arata ca, cel putin aici, local, Polul de Dreapta a fost luat in serios. Nu se face bascalie mioritica pe aceasta tema, nu se raspandesc cuvinte goale, oamenii chiar cred in acest pol.
Daca PNL Timis s-a dezis de prefectul de Timis, Guvernul ce asteapta?
 Afisari: 636  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
apa de ploaie!   de timiseu
Prefectul este reprezentantul guvernului in teritoriu   de DanBruma
A r h i v a
  Alte suspiciuni legate de fosta Securitate    5 comentarii
  Moscheea sovietica din Bucuresti    7 comentarii
  Pacatele arhiepiscopului Andrei Andreicut    10 comentarii
  La judecata zilei    4 comentarii
  Timisoara, o voce altfel    2007-10-09
 Top afisari / comentarii 
 Hagi-Becali, razboi penibil (3455 afisari)
 Moscheea sovietica din Bucuresti (2563 afisari)
 Patru trandafiri si un FSN (2381 afisari)
 Masina de vot (2197 afisari)
 Putin vrea canal intre Marea Caspica si Marea Neagra (2047 afisari)
 Diplomat roman, acuzat de colaborare cu Securitatea (395 afisari)
 Aradeanul Victor Faur recunoaste ca a accesat serverele NASA (391 afisari)
 Muresan: S-a incercat lichidarea mea fizica (337 afisari)
 O bacterie rezistenta la antibiotice alerteaza SUA (227 afisari)
 S-a dezbracat pentru o casa (221 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 1.15558 sec.