Trica a marcat pentru TSKA
Mijlocasul roman a reusit un gol in partida pe care echipa sa a castigat-o miercuri seara, in deplasare, cu scorul de 3-1, in fata lui Spartak Varna, in etapa a 19-a a campionatului Bulgariei. Trica a inscris golul doi al invingatorilor, in minutul 63. Trica a fost integralist, Fl. Petre nu a putut evolua deoarece se afla accidentat in cantonamentul echipei nationale a Romaniei, iar Alexandru Piturca nu a fost folosit. Altfel, fundasul Sorin Botis a fost eliminat in minutul 88 al meciului pe care echipa sa, Zalaegerszeg, l-a pierdut, in deplasare, cu scorul de 1-2, in fata lui Diosgyor, in prima mansa a sferturilor de finala ale Cupei Ungariei. Botis a fost titular la Zalaegerszeg, la fel ca si Ciprian Dianu. (MIG)
CFR s-a infratit cu Benfica
Presedintele executiv al clubului ardelean, Iuliu Muresan, si omologul sau de la Benfica Lisabona, Luis Filipe Vieira, au semnat miercuri seara un protocol de colaborare, in cadrul unei ceremonii desfasurate la sala de conferinte a Stadionului "Da Luz". Acest protocol prevede si disputarea unui meci amical pe 21 iulie, cu ocazia centenarului gruparii clujene. "Protocolul nu se rezuma doar la un meci amical. Benfica va transmite cunostintele sale in ceea ce priveste domeniul tehnic sau marketingul. Suntem onorati ca am fost echipa invitata pentru meciul din 21 iulie, care marcheaza centenarul clubului roman. CFR, pe langa faptul ca este un club centenar, arata mare disponibilitate pentru a creste si a inova", a spus Luis Filipe Vieira. Potrivit "O Jogo", acordul include mai multe sectoare, cum ar fi formarea de jucatori si antrenori, marketing si publicitate. La CFR evolueaza mai multi jucatori portughezi: Manuel Jose, Pedro Oliveira, Dani, Semedo, Fredy, Cadu, Tony si Vitinha. (MIG)
Chiforeanu nu vrea arbitri straini
Presedintele executiv al lui FC Farul a declarat ieri ca nu este de acord cu aducerea de arbitri straini la derbiy-urile Rapid - Steaua si Steaua - Dinamo. "In ce priveste decizia presedintelui CCA de a desemna arbitri straini, nu mi se pare deloc in regula acest lucru. Nu vad ratiunea acestei decizii. Daca s-a ajuns la concluzia ca romanii au gresit pana acum, de ce nu pun arbitri straini la toate cele noua partide ale unei etape si sa ii lase asa timp de 2-3 etape pentru a putea sa vedem care este diferenta? De ce sunt adusi arbitri straini doar pentru partidele celor de la Steaua, Rapid si Dinamo? Ori sa fie adusi pentru toata etapa, ori sa nu mai fie adusi deloc", a declarat Florentin Chiforeanu. Altfel, conducerea clubului a inaintat un protest oficial fata de arbitrajele din cele trei meciuri disputate in acest an. (MIG)