Ziua Logo
  Nr. 3846 de sambata, 3 februarie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
Zece cifre la telefon
Numerele destinate telefoniei fixe vor fi formate, din februarie 2008, din zece cifre. Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) a publicat ieri, pentru consultare publica, trei proiecte de decizii care vor modifica modalitatea de administrare a resurselor de numerotatie. Proiectul privind planul national de numerotatie (PNN) propune ca, incepand cu 2 februarie 2008, abonatii furnizorilor de servicii de telefonie fixa sa poata fi apelati prin formarea numarului national, compus din zece cifre, care va include prefixul national, indicativul de arie geografica si numarul local, pentru toate apelurile locale si nationale. In prezent, abonatii furnizorilor alternativi pot fi apelati doar daca se formeaza numarul national de zece cifre, in timp ce, in cazul unui apel local, abonatii Romtelecom sunt apelati in retea prin formarea numarului local de 6 cifre in teritoriu, respectiv de 7 cifre in Bucuresti. Tranzitia la noul mod de formare a numerelor de telefon se va efectua in doua etape. Astfel, in perioada 2 februarie - 1 iunie 2008 abonatii vor fi informati cu privire la modificarea modului de formare a numerelor, apeluri putand fi efectuate atat in formatul actual, cat si in noul format. In perioada 2 iunie - 1 septembrie 2008, la fiecare apel catre un numar in format local, abonatii vor fi informati, prin intermediul unui mesaj vocal, cu privire la noul format al numarului, dar apelul nu va mai fi rutat catre destinatie.
Proiectul de decizie propune, de asemenea, diferentierea numerelor scurte, formate din trei sau patru cifre, utilizate printre altele pentru servicii de interes national - servicii de urgenta, protectia consumatorului, telefonul cetateanului, ora exacta si altele - si servicii de interes local, precum serviciile de taximetrie.
Noul format al acestor numere propune adaugarea inaintea numarului actual a cifrei 1 - in cazul serviciilor de interes national - si a indicativului de arie geografica - pentru serviciile de interes local.
De exemplu, in cazul unui apel catre serviciul "Ora exacta" se va forma 1958, fata de 958 in prezent in reteaua Romtelecom. Pentru apelarea serviciului de taxi, populatia din Brasov va forma 0268984. Numarul unic pentru apeluri de urgenta 112 isi va pastra acelasi format.
Gabi MOROIANU 
 Afisari: 641  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Santajul Dacia    5 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Cacealmaua prezidentiala (4145 afisari)
 Razboiul impotriva Iranului a si inceput (3780 afisari)
 Primul cap (3021 afisari)
 Sa cada! (2366 afisari)
 Licurici la licurici nu scoate ochii (2083 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00893 sec.