Ziua Logo
  Nr. 3681 de vineri, 21 iulie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Tariceanu vrea scuze de la triada
Theodor Stolojan, Mona Musca si Valeriu Stoica
Liberalii fideli sefului PNL Calin Popescu Tariceanu au contracarat ieri miscarea triadei rebele Stolojan- Musca- Stoica, organizand, la Cluj, o intalnire de amploare, in cadrul careia au cerut practic acelasi lucru ca si cei trei disidenti, adica unitate si relansare, dar cu evidentierea marilor calitati de lider ale premierului. Peste 60 de membri fondatori si lideri ai organizatiilor de tineret ale PNL din 16 judete ale Transilvaniei s-au adunat, la Cluj-Napoca, in frunte cu primul presedinte al liberalilor de dupa 1989, Radu Campeanu, pentru adoptarea unei rezolutii privind actuala criza din partid.
La finalul intalnirii, liberalii transilvaneni au decis, prin documentul "Apelul de la Cluj", adoptat prin consens, sa le ceara lui Theodor Stolojan, Valeriu Stoica si Mona Musca sa-si prezinte public scuze pentru declaratiile facute impotriva actualei conduceri a partidului, sa-si recunoasca si sa-si asume greselile.
Startul atacului impotriva lui Stolojan, Musca si Stoica a fost dat tot de liberalii clujeni, care au catalogat recentele atacuri impotriva conducerii partidului, drept "rusinoase".
Stolo facut praf de Campeanu
In timpul intalnirii de la Cluj Napoca, cel mai vehement critic al fostilor sefi liberali, acum adversari ai lui Tariceanu, a fost Radu Campeanu. Acesta l-a atacat dur pe Theodor Stolojan, despre care a spus ca nu este un liberal si nu a avut niciodata convingeri liberale. "Theodor Stolojan este un functionar. Nu e si nu a fost niciodata un om politic. PNL evolueaza acum cu Tariceanu, este un partid liberal si de aceea trebuie sa-l sustinem", a spus Campeanu, adaugand ca nu Stolojan a fost cel care a dus la cresterea PNL in sondaje. Campeanu l-a gratulat pe actualul sau sef, spunand ca prezenta acestuia in conducerea PNL este "un atu". Si aceasta, a continuat Campeanu, pentru ca Tariceanu este liberal, in timp ce Stolojan nu este. Referindu-se la ultimele actiuni ale lui Theodor Stolojan, Mona Musca si Valeriu Stoica, Campeanu a spus ca acestea sunt o tentativa de destabilizare a partidului. Intalnirea organizata de PNL Cluj, la finalul careia a fost adoptata o rezolutie privind actuala criza din partid, vine la cateva zile dupa ce Mona Musca Thedor Stolojan si Valeriu Stoica au dat publicitatii un apel pentru unitatea si relansarea partidului, acuzand actuala conducere ca prin limbaj suburban si prin lipsa de strategie a condus partidul la 13% in sondaje.
Disidentii PNL invitati sa taca
Atacul impotriva disidentilor din PNL a continuat ieri si la Bucuresti. Ministrul liberal pentru relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, le-a cerut celor trei sa accepte invitatia la dialog facuta de conducerea partidului si sa puna capat atacurilor prin intermediul presei. "Atat timp cat au fost presedinti ai PNL, atat Valeriu Stoica, cat si Theodor Stolojan au sustinut si au militat pentru un lucru foarte simplu si clar, cu care sunt de acord si acum: orice fel de contestatie la adresa conducerii partidului- pentru ca de fapt la acest lucru asistam - sa se desfasoare in interiorul organismelor statutare ale partidului, si nu in presa", a spus Voicu. Acesta a adaugat ca orice dialog statutar si institutional, in interiorul PNL, este binevenit si ca spera ca cei trei sa raspunda invitatiei lansate de PNL Bucuresti, de a se prezenta la discutii cu organizatiile de sector din care fac parte. Voicu le-a mai recomandat celor trei sa se gandeasca mai bine la ceea ce fac, pentru ca ei insisi au sustinut actualul statut al PNL, pe care acum refuza sa-l respecte.
Omul lui Basescu in vizita la Rafo
In tot acest timp, unul dintre disidentii de marca din PNL, Theodor Stolojan, a vizitat ieri, atat in calitate de consilier prezidential, cat si de membru nemultumit al PNL, judetul Bacau. Stolojan a fost desemnat de Basescu, acum cateva saptamani, sa lamureasca situatia de la Rafo Onesti, dupa ce un grup de rafinori a pichetat Palatul Cotroceni. Si pentru ca tot s-a aflat in zona, Stolojan a trecut ieri si pe la sediul PNL, acolo unde urma sa-i lamureasca pe liberalii locali despre cum vede el viitorul partidului. (C.E.)
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Tariceanu vrea scuze de la triada!...Iar publicul   de DanBruma
similitudine?   de anthar
.."Theodor Stolojan este un functionar. Nu e si nu a fost niciodata un om politic.." Uraa!!! UN PROFESIONIST APOLITIC   de Omul cu Picioare foarte Paroase
A r h i v a
  Petre Roman vrea colaborare cu Basescu    4 comentarii
  PNL reia tema votului uninominal    2 comentarii
  Carturarul Raoul Sorban va fi condus azi pe ultimul drum    2 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Remus Opris a fost urmarit de 38 de securisti (180 afisari)
 Caderea Omertei (131 afisari)
 Marea decapitare (114 afisari)
 "Ne-au scos noaptea in zapada, doar in pijamale" (82 afisari)
 Legea talionului (59 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01628 sec.