Ziua Logo
  Nr. 3681 de vineri, 21 iulie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Titularizare anulata la Cluj
Dupa ce examenele nationale s-au desfasurat sub semnul suspiciunii de frauda, cu cazuri demonstrate de jurnalisti, a venit randul concursului de titularizare sa demonstreze - de parca mai era nevoie - dezinteresul Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC) in organizarea examenelor de care depinde viitorul unor oameni. Mihail Hardau (foto), ministrul Educatiei a anuntat, ieri, ca a dispus anularea examenului de titularizare organizat pe 19 iulie la centrul de examinare Unirea, dupa ce numerosi concurenti au reclamat faptul ca distribuirea subiectelor a fost intarziata patru ore. Mai exact, nu s-a respectat metodologia de organizare si desfasurare a concursului de titularizare, aprobata prin ordin de ministru 5440/noiembrie 2005, care la art. 17 alin. 2 stipula ca "lucrarea scrisa se desfasoara in ziua stabilita de fiecare unitate de invatamant preuniversitar din judetele pilot, incepand cu ora 10". "Metodologia nu s-a respectat la 12 discipline: Istorie, Geografie, Matematica, Fizica, Limba si literatura engleza, Limba si literatura maghiara, Limba si literatura latina, Limba si literatura romana, Religie ortodoxa, Religie reformata, Religie romano-catolica, Religie baptista", informeaza MEdC. Ministrul a aflat ca numerosi candidati au parasit salile de examen inainte de sosirea subiectelor, plictisiti de intarziere si enervati de proasta organizare a examenului-concurs. El a cerut Inspectoratului Scolar Judetean sa reia examenul pentru toti candidatii centrului de examinare Unirea la toate cele 12 discipline, pana la data limita - 11 august, conform metodologiei, care prevede desfasurarea concursului de titularizare in judetele pilot in intervalul 18 iunie-11 august.
MEdC a solicitat Inspectoratului Scolar Judetean Cluj sa prezinte cauzele care au condus la aceste grave disfunctionalitati, precum si masurile luate impotriva celor ce se fac vinovati. Reamintim faptul ca responsabilitatea organizarii si desfasurarii in conditii normale a acestui concurs revine exclusiv Inspectoratului scolar Judetean local, Clujul fiind unul dintre cele 8 judete pilot in care se desfasoara procesul de descentralizare in invatamantul preuniversitar.
Examen fara locuri
Din cele aproape 70.000 de posturi scoase la concurs in acest an, numai o cincime (14.000) sunt titularizabile, restul fiind destinate suplinirii unor catedre. Astfel, prin grija Ministerului Educatiei, 56.000 de profesori se plimba, an de an, pe la diverse scoli, ocupand posturi de suplinitori, dupa examenul de rigoare. Practica este paguboasa si pentru elevi, care se intampla sa aiba profesorii schimbati chiar si de la un semestru la altul. Reclamatii privind favorizarea unor dascali care au locurile de munca "aranjate" sunt cu duiumul, numai ministrul vrea neaparat asumarea, din partea profesorilor, a acestor sesizari, in loc sa dispuna controale eficiente care sa scoata odata la iveala neregulile grave din sistemul de invatamant.
Magda SEVERIN 
A r h i v a
  Pacaleala spaniola    
  Cat ii mai suportam pe nesimtiti?    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Remus Opris a fost urmarit de 38 de securisti (180 afisari)
 Caderea Omertei (131 afisari)
 Marea decapitare (114 afisari)
 "Ne-au scos noaptea in zapada, doar in pijamale" (82 afisari)
 Legea talionului (59 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01831 sec.