Ziua Logo
  Nr. 3657 de vineri, 23 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Stiri pe scurt
Omar si Munaf despagubiti
Firma Rio Bucovina, trecuta din proprietatea omului de afaceri Omar Hayssam pe numele lui Mohammad Munaf si evacuata in 2005 din Pietele Amzei si 1 Mai pentru nerespectarea obligatiilor contractuale, va primi despagubiri de 6,6 milioane lei (circa 1,8 milioane euro) pentru investitiile din cele doua locatii. Rio Bucovina Distribution avea obligatia sa asigure reconstructia, modernizarea si administrarea Pietelor Amzei si 1 Mai, conform unor contracte de asociere incheiate in 1999 cu Consiliul Local al Sectorului 1 din Capitala. In vara anului trecut, firma a fost evacuata din cele doua piete, pe motiv ca nu a respectat termenele de realizare a investitiilor. Totusi, pentru lucrarile deja efectuate pana la momentul evacuarii, Primaria Sectorului 1 a decis recent sa despagubeasca firma Rio Bucovina cu 6,6 milioane lei, dintre care 4,7 milioane lei pentru investitiile din Piata Amzei si 1,9 milioane lei pentru Piata 1 Mai. (G.T.)
Frauda de sute de miliarde
Doi romani si doi turci, acuzati de o frauda de 770 de miliarde de lei vechi au fost pusi sub acuzare. Procurorii impreuna cu lucratori din cadrul IGPR- Directia Generala de Combatere a Criminalitatii Organizate - Serviciul de Combatere a Spalarii Banilor, sprijiniti de Serviciul Roman de Informatii precum si de lucratori Serviciul de Interventie si Actiuni Speciale, Serviciul de Protectie si Interventie Rapida, au facut, ieri, 22 de perchezitii domiciliare in Bucuresti si in judetele Dambovita, Ilfov si Giurgiu. Astfel, au fost descoperite inscrisuri si documente care atesta operatiunile comerciale fictive derulate de catre cei patru, acte utilizate pentru intocmirea evidentelor contabile in care inscriau o cifra de afaceri mult inferioara celei ce rezulta din rulajele conturilor acestor societati comerciale, operatiuni derulate in scopul de a crea o aparenta de legalitate activitatii societatilor comerciale pe care le controlau. Procurorii au dispus inceperea urmaririi penale fata de Mihai Toma, Mihai Gheorghe, Unal Mehmet si Koksal Mehmet. (B.C.G.)
Prejudiciu la Liga Minerilor
Procurorii DNA au stabilit ca membrii Comisiei de cenzori din cadrul Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, care a fost activa pe vremea fostului lider de sindicat Vasile Ioan Savu, ar fi prejudiciat organizatia cu peste trei miliarde de lei vechi. Potrivit procurorilor, comisia de cenzori a facilitat cheltuirea in mod nejustificat a banilor LSMVJ de catre Vasile Ioan Savu. De altfel Vasile Ioan Savu, deputat in Parlamentul Romaniei in legislatura 2000-2004, a si fost trimis in judecata de procurorii DNA sub acuzatiile de fals si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor in forma continuata si ca si-ar fi folosit autoritatea functiei in scopul obtineri de avantaje financiare necuvenite. DNA sustine ca, in perioada 2002-2003, acesta si-a folosit influenta si autoritatea pe care o avea fata de ceilalti sindicalisti pentru a-i determina sa aprobe alocarea unor sume de bani din fondurile sindicatelor, sume pe care ulterior si le-ar fi insusit. (G.T.)
Destituiri in Politie
Seful Politiei Comunitare Slatina, Cornel Stana, a fost destituit din functie si este cercetat pentru trafic de influenta, luare de mita si complicitate la luare de mita, pentru aceleasi acuzatii un subaltern de-al sau fiind deja arestat iar un altul cercetat. Directia Anticoruptie Olt si Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova au organizat un flagrant si agentul de politie Constantin Gherghina a fost surprins in timp ce primea 25 de milioane de lei pentru a interveni pe langa seful Politiei Comunitare Slatina si a determina angajarea lui Adrian T. Politistul urma sa dea banii lui Florin Ion, din cadrul Politiei Comunitare Slatina, care a fost arestat pentru 29 de zile. Dupa ce au fost descoperiti, cei doi politisti au declarat ca o parte din bani urma sa ajunga la seful lor. (M.V.R.)
Bani pierduti la "alba-neagra"
O femeie care s-a intors din Spania, unde a muncit cateva luni, a pierdut ieri, la Arad, la jocul "alba-neagra" suma de 2600 de euro. Politistii au fost chemati de mai multe persoane care au vazut ca femeia se cearta cu cel care ii luase banii la joc, dupa care a lesinat. Oamenii legii au aflat ca femeia, in varsta de 40 de ani, cu domiciliul in orasul Husi, a intrat in joc de buna voie, iar cand a pierdut banii a incercat sa-i recupereze. Barbatul care i-a luat banii a fugit cand a vazut ca trecatorii anunta Politia. "A fost prins in scurt timp, pe baza descrierilor facute de martori, fiind ascuns dupa un gard viu din zona in care a avut loc incidentul", a declarat Camelia Tuduce, purtatorul de cuvant al IPJ Arad. Politistii au recuperat intreaga suma si i-au inapoiat-o femeii, dar aceasta a fost amendata cu 500 de lei, intrucat jocul este ilegal. (G.T.)
Hoti pe aeroport
Politistii au depistat, cu ajutorul camerelor de supraveghere, 16 persoane - incarcatori si descarcatori - care furau din bagajele aflate in cala avioanelor ce decolau sau aterizau pe Aeroportul International "Henri Coanda". Cele 16 persoane au fost urmarite, timp de mai multe zile, cu ajutorul camerelor de supraveghere montate chiar in cala avioanelor. Numai in noua zile, hotii au furat din bagaje si colete bunuri in valoare de 35.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, majoritatea hotilor nu stia de existenta camerelor video, insa si cei care cunosteau ca sunt inregistrati si-au continuat "activitatea". Unul dintre ei apare intr-o inregistrare, cum priveste spre una din camere, dupa care, pentru a nu fi stanjenit de aceasta, lipeste o bucata de banda adeziva pe obiectiv. Cele 16 persoane sunt cercetate penal fiind acuzate de furt calificat. (G.T.)
Spanzurata din cauza datoriilor
O angajata a Spitalului de boli infectioase din Iasi s-a sinucis intrucat nu putea sa returneze imprumuturile facute la banci. Tanara, in varsta de 25 de ani, angajata ca infirmiera la Spitalul de Boli Infectioase, a fost gasita spanzurata in padurea de langa Aeroportul International Iasi, de un tractor. Barbatul care a sunat la Serviciul de Urgenta 112 a afirmat ca langa cadavrul tinerei se afla un biletel in care aceasta motiva ca nu mai poate face fata ratelor si dobanzilor dintr-un salariu mic. Rudele femeii sustin ca aceasta a divortat la inceputul anului din cauza insuficientei banilor. Dupa divort, tanara a facut imprumuturi la diverse banci, dar nu a reusit sa achite ratele. (G.T.)
Iacov din nou la DNA
Presedintele Consiliului de Administratie al FC National a fost audiat, ieri, timp de doua ore de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, care s-au autosesizat in legatura cu acuzatiile lansate de Constantin Iacov privind modul in care a fost cumparat terenul pe care s-a construit sediul Ligii Profesioniste de Fotbal. "Am discutat cu procurorii despre declaratiile mele din presa din ultimul timp, nimic mai mult. Important este ca autoritatile statului vor sa faca ceva in aceste cazuri care din punctul meu de vedere sunt mai mult decat neclare. Faptul ca s-au sesizat in ceea ce priveste lucrurile de la Liga nu poate decat sa ma bucure pentru ca altfel nu vom putea face acea curatenie din fotbal de care toata lumea vorbeste, dar pe care nimeni nu vrea s-o faca", a spus Constantin Iacov la iesirea din sediul DNA. Presedintele Consiliului de Administratie al clubului de fotbal FC National sustine ca Dumitru Dragomir a cumparat terenul pe care a fost construit sediul LPF la un pret de patru ori mai mare decat era normal. (G. TARATA)
A r h i v a
  Cozma a sarit la gatul lui Voican    1 comentariu
  Pavalache pus in libertate    1 comentariu
  Criminal eliberat din cauza unei citatii    1 comentariu
  Ajutoare sociale pentru proprietari de vile si masini    
  Onoruri militare pentru romanul mort in Afganistan    
  Alpha Bank Iasi amendata pentru incalcarea legii spalarii banilor    
  Metalimportexport SA devalizata de 12 milioane de euro    
  Renasterea Imperiului Raului    17 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Metalimportexport SA devalizata de 12 milioane de euro (431 afisari)
 Spiru Haret si incremenirea scolii romanesti (291 afisari)
 Laura Bush si-a prins sotul ca bea (212 afisari)
 Alpha Bank Iasi amendata pentru incalcarea legii spalarii banilor (109 afisari)
 Divina "ignoranta" a emigrantului (79 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03364 sec.