Ziua Logo
  Nr. 3657 de vineri, 23 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Pavalache pus in libertate
Fostul consilier guvernamental Fanel Pavalache va fi eliberat din penitenciar, dupa ce magistratii Tribunalului Giurgiu au admis cererea sa de eliberare conditionata. Judecatorii au stabilit ca Pavalache indeplineste toate conditiile cerute de lege pentru a fi pus liber. De altfel, potrivit Mediafax, comisia pentru eliberari conditionate a Penitenciarului Giurgiu a admis, saptamana trecuta, cererea fostului consilier guvernamental Fanel Pavalache, condamnat la sase ani de inchisoare pentru coruptie. Propunerea de eliberarea a fost discutata ieri, de judecatorii din Giurgiu, care au admis aceasta solicitare, procurorii anticoruptie nefacand contestatia, intrucat Pavalache a ajutat la punerea sub acuzare a unor demnitari.
"Presiunile" procurorului Miclescu
Fostul consilier guvernamental a ispasit trei ani si sapte luni din pedeapsa de sase ani de inchisoare, iar pentru ca a muncit in timpul incarcerarii, Comisia de la Penitenciarul Giurgiu a admis, in unanimitate, cererea sa de eliberare conditionata. Fanel Pavalache a sustinut, la sfarsitul lunii mai, intr-un denunt ca "la cererea lui Adrian Nastase si prin intermediul lui Serban Mihailescu" a oferit tablouri celebre, statui si statuete de mare valoare, precum si 11 arme de vanatoare. In timpul procesului sau, in declaratia pe care a dat-o in 17 iulie 2003 in fata judecatorilor Tribunalului Bucuresti, Fanel Pavalache afirma ca este victima unei inscenari dirijate de Nicoleta Gema Bobirnea si Ion Popescu, fost presedinte al Bancii Internationale a Religiilor. De asemenea, Pavalache s-a declarat victima abuzurilor procurorului Horia Miclescu de la Parchetul National Anticoruptie (n.r.-devenit intre timp Directie), care ar fi facut presiuni asupra sa. Fanel Pavalache afirma ca procurorul Horia Miclescu i-ar fi cerut sa dea declaratii defaimatoare impotriva lui Serban Mihailescu si premierului Adrian Nastase, promitandu-i ca va fi pus in libertate.
Totodata, procurorul Miclescu i-ar fi solicitat lui Pavalache sa dea declaratii despre judecatoarele Maria Navala si Cristina Negru, despre colegii si sefii acestora de la Tribunalul Capitalei, Curtea de Apel Bucuresti sau de la Curtea Suprema, sau despre Arin Stanescu, partenerul sau Calin Zamfirescu (n.r.- presedintele Uniunii Avocatilor din Romania) si fostul secretar de stat al Ministerului Justitiei, Doru Trifoi.
Denuntatorul lui Nastase
Dupa doi ani de la declaratia data in fata judecatorilor, Fanel Pavalache a revenit si i-a denuntat pe Serban Mihailescu si Adrian Nastase, in fata procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie (DNA). Fostul consilier guvernamental Fanel Pavalache, acuzat de coruptie, a fost condamnat la sase ani de inchisoare printr-o sentinta definitiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatorii admitand astfel recursul prin care Parchetul National Anticoruptie cerea majorarea pedepsei. Pavalache a fost deferit Justitiei in martie 2003, fiind acuzat ca ar fi pretins initial patru milioane de dolari, suma in schimbul careia, prin relatiile sale, urma sa intervina pe langa persoane influente din Justitie pentru stoparea procedurii de lichidare a Bancii Internationale a Religiilor (BIR), pentru inlocuirea lichidatorului judiciar (societatea Reconversie si Valorificare Active SA Bucuresti) si, in final, pentru scoaterea din faliment a bancii. (M.V.R.)
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
si totusi   de cosor ion
A r h i v a
  Cozma a sarit la gatul lui Voican    1 comentariu
  Criminal eliberat din cauza unei citatii    1 comentariu
  Ajutoare sociale pentru proprietari de vile si masini    
  Onoruri militare pentru romanul mort in Afganistan    
  Alpha Bank Iasi amendata pentru incalcarea legii spalarii banilor    
  Metalimportexport SA devalizata de 12 milioane de euro    
  Renasterea Imperiului Raului    17 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Metalimportexport SA devalizata de 12 milioane de euro (431 afisari)
 Spiru Haret si incremenirea scolii romanesti (291 afisari)
 Laura Bush si-a prins sotul ca bea (212 afisari)
 Alpha Bank Iasi amendata pentru incalcarea legii spalarii banilor (109 afisari)
 Divina "ignoranta" a emigrantului (79 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00879 sec.