Ziua Logo
  Nr. 3645 de vineri, 9 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Afaceri nucleare
-- Derularea contractelor de construire a unitatii 2 a Centralei Nucleare de la Cernavoda da batai de cap expertilor straini si romani * Dupa ce ZIUA a denuntat anumite vicii de montaj, responsabilii au fost nevoiti sa recunoasca deficientele, sa admita ca termenele de predare nu pot fi respectate, iar costurile s-au dublat
Foto: Rompres
ZIUA a dezvaluit la inceputul acestui an modul defectuos in care se realizeaza construirea unitatii 2 a Centralei Nucleare de la Cernavoda, atragand atentia asupra problemelor legate de calitate si asupra managementului financiar defectuos, cu consecinte grave in privinta desfasurarii proiectului. Pe deasupra, in timp ce echipamente vitale pentru siguranta centralei erau mancate de rugina si montate cu o totala neglijenta, banii erau aruncati pe limuzine de lux. Toate acestea, la care s-a adaugat inevitabil si cresterea fabuloasa a pretului de constructie, au determinat ziarul nostru sa traga un semnal de alarma.
Limuzine si rugina
Cel mai important om din cadrul proiectului de la Cernavoda este Teodor Minodor Chirica, director general al Societatii Nuclearelectrica Cernavoda. Dupa ce ZIUA a semnalat ca acesta a achizitionat o limuzina VW Tuareg in valoare de 2,11 miliarde de lei (in timp ce rapoartele de control aratau grave neglijente la montaj si rugina pe piesele vitale de control al presiunii) superiorii sai din MEC au decis sa reanalizeze situatia. In special, in ceea ce priveste termenul limita de dare in functiune a unitatilor aflate in constructie.
Astfel, in urma cu aproximativ o luna, o comisie de experti ministeriali ajutati de cei ai partii canadiene a optat pentru construirea in paralel a unitatilor 3 si 4 de la Cenavoda. Iar termenul de predare pentru unitatea 2 a fost avansat pentru primavara anului viitor, in loc de luna iunie a acestui an. De asemenea, s-a decis sa se solicite remedierea grabnica a defectelor sesizate in notele de inspectie intocmite cu ocazia efectuarii analizelor de calitate. Potrivit graficului, pentru luna august 2006 este planificata incarcarea cu apa grea a sistemului moderatorului din reactorul nuclear. In luna februarie a anului viitor va fi initiata prima criticitate a zonei active (initierea reactiei in lant de fisiune nucleara). Unitatea 2 va fi supusa testelor standard, pentru a se asigura functionarea in conditii optime, iar la inceputul lunii aprilie 2007, conform MEC, va incepe sa livreze energie electrica Sistemului Energetic National. Ministerul Economiei si Comertului a recunoscut public ca defectiunile depistate la instalatiile din circuitul de racire a reactorului nuclear vor decala finalizarea lucrarilor.
La vremea primelor dezvaluiri vorbeam despre numeroase firme care au obtinut contracte de servicii in cadrul acestui proiect, gravitand in jurul Societatii Nationale Nuclearelectrica, condusa de Chirica. Astazi vom face publice contractele acestor societati comerciale cu scopul de a oferi o imagine completa a ceea ce se petrece in cadrul celui mai mare proiect nuclear al Romaniei.
Partenerii SNN si lucrarile lor
Exista patru firme care au primit contracte pentru realizarea unor lucrari "anexe". Nu este clar care a fost strategia de management impusa de Teodor Chirica, dar cert este ca in urma deciziilor luate la nivelul conducerii Societatii Nationale Nuclearelectrica unitatile 2 si 3 ale centralei nu au fost gata asa cum s-a stabilit initial.
AMEEA SA Cernavoda, unul dintre partenerii SNN, a primit din partea statului nu mai putin de 26 de lucrari in valoare de 343.100 lei. Lucrarile cuprind "forta de munca pentru lucrari in instalatiile electrice", servicii de forta de munca pentru activitati PC", "cleme in valoare de 11.900 lei" etc.
O alta societate este ELCOMEX I.E.A. SA Cernavoda care este responsabila de realizarea a 82 de lucrari in valoare totala de 363.456 lei. GENERAL CONCRETE SRL Cernavoda este cea de a treia societate care a obtinut contracte serioase de la SNN-ul lui Teodor Chirica. Pentru cele 51 de contracte, printre care se numara "lucrari de cabina poarta - 43.130 lei", servicii de vopsire si inscriptionare butelii - 75.000 lei etc, GENERAL CONCRETE SRL va primi 2.795.940 lei. A patra societate ca importanta in nivelul contractelor cu SNN este R&M NIMB SA care a obtinut 33 de contracte in valoare de 1.321.450 lei.
Alaturi de cele patru societati, S.C. ROMIB a primit si ea o lucrare, iar STIZO NUCLEAR SA Cernavoda alte 18 in valoare de 659.540 lei. O societate straina numita UNIFY CO LTD a primit si ea 39 de lucrari, printre care si cea de a matura spatiile interioare contra sumei de 4370 lei, in valoare totala de 1.888.820 lei.
Toti cei mentionati mai sus, in frunte cu Teodor Chirica, cel care conduce SNN, nu au reusit pana acum sa respecte termenele limita de dare in folosinta. (D.E.I.)
 Afisari: 108  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 10 Afiseaza toate comentariile  
Domnului Chirica   de Changeman
Afaceri nucleare   de bonadi
afaceri nucleare?!   de dobren
Chirica   de QA
Afaceri nucleare   de CHIRICA
afaceri nucleare   de CHIRICA
Bietul Chirica este un mic copil...   de Marian Serban
Bravo Chirica...si tu tot un hot esti !   de ionion
Bravo, Ziua !   de Changeman
toate bune   de cosor ion
A r h i v a
  Genica Boerica: "Am fost santajat de Ristea Priboi!"    
  Ovidiu Tender a fost eliberat    3 comentarii
  Dosarul "Loteria" la Curtea Suprema in iulie    
  Tragedie navala in portul Constanta    3 comentarii
  Schimb de experienta pentru sanctionarea magistratilor    4 comentarii
  Pumni si imbranceli la Catedrala Sf. Iosif    5 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Genica Boerica: "Am fost santajat de Ristea Priboi!" (564 afisari)
 www.mariromani.ro (204 afisari)
 Afaceri nucleare (108 afisari)
 Executia lui Zarqawi (101 afisari)
 Cimitire evreiesti transformate in gradini de legume (55 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.04697 sec.