Ziua Logo
  Nr. 3640 de sambata, 3 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Istorii comuniste
Restaurante si bodegi bucurestene in vremurile socialiste
La mijlocul anilor '60, in aproape o duzina de localuri din Bucuresti nu puteai intra fara cravata sau cu hainele botite. Intrusul care trecea de portarul din hol, imbracat in livrea, era dibuit de ospatar ("Bere nu tinem; nu avem decat vinuri de colectie") si sfatuit cu politete seaca sa incerce in alta parte.
La "Pescarus", pe malul Herastraului, in restaurantul construit in 1930 dupa planurile arhitectului Horia Creanga, era sef de sala Jean Curca ("domnul Ionica"), un sexagenar vioi care vorbea frantuzeste fara cusur. Lucrase in tinerete la Paris. Frantuzeste vorbea curent si Papacostea, faimosul maitre al Capsei.
Clientii acestor localuri cunosteau si respectau eticheta, ale carei reguli elementare spuneau ca barbatul, daca este insotit de o femeie, intra si iese primul din local, cheama ospatarul printr-o scurta inclinare a capului si nu pocnind din degete, nu isi toarna singur din sticla, nu musca din chifla sau din felia de paine, nu pune coatele pe masa... Un musteriu care ar fi baut apa sau alt lichid in timp ce manca supa ori ar fi asociat coniacul cu altceva in afara de cafea risca sa trezeasca compatimire. O doamna nu intra singura in restaurant si nu dialoga cu chelnerul: ii transmitea ceea ce doreste prin barbatul cu care se afla la masa.
Anii '80 si degradarea etichetei
Randuielile acestea s-au pastrat pana la mijlocul anilor '70, cand, sub presiunea unui public nou, a inceput sa nu se mai tina seama de ele. Pe cand localurile cu renume se degradau, numeroase bufete, bodegi si birturi erau desfiintate, rezugravite si in locul lor apareau agentii CEC, cofetarii, curatatorii chimice "Nufarul"... Demolarea unor zone sau cartiere intregi, in anii '80, a lovit din plin si in restaurantele traditionale. Pe Calea Mosilor, colt cu strada Olarului, care sfarseste romantic in capatul opus, cu o clopotnita pe sub care se trece ca printr-un tunel, exista, pana a fi daramat, un restaurant cu gradina de vara in spate, "Odobesti", construit de un anume G Herghiceanu, care ii sapase o pivnita dedesubt. Seara, lumea se ducea acolo pentru vinul la litru si pentru gratar. Dimineata la 10, ora deschiderii, toate mesele din interior erau ocupate. Muncitori care lucrau in apropiere, functionari, gestionari, sefi marunti sositi cu soferul si camioneta, mahmuri doritori sa se dreaga se infiintau la ciorba de burta care costa cinci lei cu paine cu tot (costase un leu dupa stabilizarea monetara din 1952).
Localuri preferate de protipendada bucuresteana
Ziaristii de pe vremuri, precum N. Carandino sau Leon Kalustian si altii din generatia lor, se intalneau pentru cafea si sueta in barul si in holul hotelului "Athenée Palace", iar vara pe terasa de la etajul intai, in corpul de cladire adaugat in 1966. In afara de localul lor, scriitorii din protipendada frecventau restaurantele de mana intai, in frunte cu "Capsa". O alta categorie, completata cu pictori, regizori, actori, intra in restaurantul "Podgoria"de pe Bulevardul Magheru.
Peste drum, la "Gradinita" - de mult demolata -, care mostenea o locanta interbelica, se strangeau nume scapatate, dezamagiti, boemi, neintelesi, intre care un poet fost sportiv de performanta, autorul unui distih memorabil: "Traiasca Uniunea Sovietica/Care pe noi ne deretica".
Cativa initiati aveau acces la un carciumar clandestin, pe Stirbei Voda, vizavi de intrarea in Cismigiu, intr-o casa tipica de vechi Bucuresti, cu anul constructiei batut deasupra intrarii intr-o monograma de stuc, curte ingusta si poarta de metal inverzita de vreme. Dedesubtul cladirii exista o pivnita incapatoare, aerisita, curata si bine luminata electric, cu cateva butoaie, damigene de 50 de litri imbracate in paie sau in rafie, unele cu furtunul alaturi, lazi cu sticle goale, bidoane asezate in ordine de-a lungul zidului. In partea opusa se gaseau doua-trei masute scunde cu taburete langa ele. Proprietarul pivnitei vindea vin, dar si tuica, unor clienti de incredere care veneau sa cumpere cate cinci sau zece litri. Puteau bea in tihna un litru sau doi de vin, eventual si o cafea, asezati la masutele acelea care evocau un muzeu etnografic.
Bridge, rummy si poker
Seara tarziu si noaptea, la adapostul draperiilor trase si al ferestrelor camuflate, viata pulsa dupa alte ritmuri decat cele dorite de Stapanire. Se mai pastra obiceiul impamantenit in anii '50, indeosebi intre oamenii trecuti de prima tinerete, al jocului de carti in case particulare. Bridge-ul constituia distractia intelectualilor grupati in cercuri cu reuniuni regulate - joc abstract, uscat, matematic, fara miza baneasca. Rummy jucau femeile in varsta, vaduvii, pensionarii. Poker se juca in familie, intre rude, prieteni, dar si in unele apartamente din centru, unde se percepea caniota. Aceasta insemnand ca din fiecare pot - puteau fi cateva sute in decurs de o noapte - gazdei ii reveneau un leu sau doi. Pentru aceasta, stapana casei, de obicei o doamna distinsa si scapatata, trebuia sa la asigure jucatorilor, pe langa discretie si confort, cafele, apa minerala, unele bauturi, mici gustari si sa aiba permanent disponibile cateva pachete de carti neintrebuintate. In unele din aceste apartamente situate in blocuri vechi se gaseau chiar fise de cazinou si mese confectionate pe vremuri anume pentru poker, prevazute la fiecare din cele patru colturi cu cate un triunghi echilateral rabatabil, acoperit cu plus sau cu postav verde, unde jucatorii isi puteau aseza paharul, ceasca de cafea, tigarile si bricheta.
O partida incepea la orele 21 sau 22, cand se stabileau deschiderea, ora pana la care se joaca, daca se accepta sau nu chinta alba de la Mizil - cea mai mica - si alte detalii tehnice. Se deschidea cu un leu, trei, cinci, chiar cu zece lei spre dimineata... Jucatorii erau din cei pasionati, ahtiati sa fileze cu maxima incetineala cartea, dar nu erau "profesionisti". Aceia rulau zeci de mii de lei in decursul unei partide si se intalneau in camere de hotel pentru a evita eventualele descinderi ale Militiei. La un poker normal se putea pierde sau castiga in decurs de o noapte echivalentul unui salariu mediu; uneori chiar mai mult de atat.
Tururile - cate patru de fiecare jucator - incheiau partida, care, in acord unanim, putea fi prelungita de mai multe ori sau reluata, astfel incat aceasta se putea sfarsi in zori, pe la 10 dimineata, sau in jurul pranzului. La plecare, jucatorii paraseau apartamentul la fel cum sosisera, pe rand, la interval de 10-15 minute, pentru a nu fi observati de vecini.
Dan CIACHIR 
 Afisari: 252  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 6 Afiseaza toate comentariile  
In timpul Primaverii de la Praga.   de Aladin
Fratii Chivu   de the
good old times   de ion romanul
good old times   de ion romanul
Good Old Times !!!   de Olga Khan
Asha ai jucat shi mancat tu shi Voiculescu ori Copos, nu ?...   de Puiutul
A r h i v a
  Cozma, inca un an la inchisoare    4 comentarii
  Decizia in cazul Iancu va fi data astazi    
  Armata va declasifica dosarele predate CNSAS    1 comentariu
  Romani blocati de doua saptamani in nordul Irakului    
  Rica Raducanu implicat intr-un accident    3 comentarii
  Parada gay a primit unda verde    11 comentarii
  Trei milioane de dolari scosi cu carduri falsificate    
  "Opriti picamarele asmutite asupra ZIUA!"    3 comentarii
  Vina "extremistilor": nu le-a placut nici limba lui Stalin, nici a lui Ungureanu    1 comentariu
  Acuza de "antisemitism", practica securistica anti-Gojdu    2 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Un sfert de milion de romani amenintati cu inchisoarea (1727 afisari)
 Lawrence al Arabiei (689 afisari)
 Basarabia ramane la periferia Uniunii Europene (597 afisari)
 Transilvania, Trianonul si antisemitii (572 afisari)
 Militianul de la SIF (442 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.68467 sec.