Steaua joaca astazi restanta de la Bacau, din etapa a 23-a, si vizeaza revenirea pe primul loc al clasamentului cu trei runde inainte de finalul campionatului. In mod normal, ros-albastrii nu pot avea probleme in fata unei trupe care a castigat un singur punct in acest retur de campionat, insa declaratiile de luni ale patronului Dumitru Sechelariu, bun prieten cu Gigi Becali, au inflamat spiritele. "Nu putem avea pretentii in fata Stelei. Ros-albastrii au o echipa puternica, care a jucat o semifinala de Cupa UEFA, in timp ce noi nu am luat decat un punct in acest retur, cu FC National", a spus Seche. Comentariile sale au fost ironizate ieri de rapidisti, care au nevoie de un pas gresit al Stelei pentru a castiga campionatul. Jucatorii lui Razvan Lucescu sI-au amintit de daruirea cu care FCM Bacau a evoluat in Giulesti, intr-un meci castigat de Rapid in prelungiri. "Sunt sigur ca-si vor da viata. Fara indoiala vor juca la fel ca si cu noi. Am vazut prin ziare ca s-au resemnat. Sunt dinainte batuti. Adica daca nici Steaua nu-i bate, cine sa-i bata? E bine ca a declarat patronul lor ce a declarat, doar i-a batut Steaua, nu? Serios vorbind, Steaua poate sa invinga acolo, dar mai bine sa nu mai discutam", a comentat ieri Viorel Moldovan. Daniel Niculae l-a imitat. "Daca bacauanii vor juca cu aceeasi ardoare cu care au jucat in Giulesti, vor putea pune probleme. Sunt convins ca va fi o sarbatoare", a ironizat atacantul Rapidului. Daniel Pancu a trimis sI el sageti spre Ghencea, dar spre patronul Gigi Becali, care spunea inainte de jocul Rapid-Gloria ca bistritenii se vor preda in Giulesti. "Din pacate in Romania fotbalul nu mai apartine de mult jucatorilor si antrenorilor. Apar tot felul de personaje care isi permit sa jigneasca, asa cum s-a intamplat inaintea meciului cu Gloria Bistrita. Cred ca pentru un jucator nu exista jignire mai mare decat ce s-a spus atunci despre noi", a mentionat Pancu. Viorel Moldovan a concluzionat ca pentru echipa sa nu ar fi o tragedie pierderea campionatului. "Oricum, daca nu castigam titlul nu ne vom face harakiri, asa cum cred ca si-ar face cei de acolo de unde bate vantul. La ei (n.r.- la Steaua), e clar, presiunea mai mare", a adaugat Moldovan. (B.G.)