Ziua Logo
  Nr. 3442 de sambata, 1 octombrie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare ultrasecrete
Replica lui Radu Ioanid
Paul Goma - intre Belleville si Bucuresti
Radu Ioanid, un prolific autor pe tema Holocaustului si directorul arhivelor de la Muzeul Holocaustului din New York
Paul Goma traieste la Belleville. Recenta sa carte, Basarabia, se incheie cu o confesiune uimitoare privitoare la vecinii sai evrei: "Ma uit pe strada la batraneii modest imbracati, cei mai multi sprijinindu-se in bastoane; judecandu-i dupa cumparaturile din pungile de plastic, au un buget doar cu putin mai important decat al nostru... Ii stiu, ii simt, vad prin ei si prin pardesiele lor ponosite, prin parul rarit pana la plans al femeilor, prin plasticul portofelului famelic, prin panza sacoselor dezumflate... si ma simt de-al lor. Si-mi suna in auz vorbele tatei: Noi, basarabenii si bucovinenii, suntem ovreii zilelor noastre!... Ma simt de-al lor "vreau sa spun: ma straduiesc, stiind (cu capul) ca si eu sunt un Ovreu al Zilelor Noastre. Nu reusesc intru totul... Eu, goi as fi putut (dupa august 1941) participa activ "sau macar prin consimtamant vinovat "la deportarea, in Transnistria, in timpul razboiului, a tiganilor si a evreilor, la uciderea lor "prin foame, prin frig, prin ciomag, prin glonte. ...El, evreul, ar fi putut participa activ la batjocorirea, molestarea, rapirea ostasilor romani in retragerea din Basarabia si Bucovina de Nord din Saptamana Rosie, 28 iunie-2 iulie 1940; ar fi putut foarte bine participa activ la asasinarea in public a preotilor; la arestarea si anchetarea ca la NKVD a suspectilor si, de ce nu, la uciderea lor, acolo, doar ei, evreii din Basarabia ocupata de bolsevici, aveau, in sfarsit, ocazia sa se razbune pe goi-ii care-i persecutasera de doua mii de ani, la deportarea lor... El, evreul din Belleville, ar fi putut fi consateanul nostru din Mana-Orhei, elevul parintilor mei, fugit peste Nistru prin '38, intors comisar NKVD, care printre altii il arestase pe tata la 13 ianuarie 1941 si il trimisese in Siberia; ar fi putut fi cel care macar a executat ordinul de a fi ucis unchiul meu, Ion Goma, prizonier de razboi, dupa 23 August "si, oroare, tradator al Patriei Sovietice "prin foame si sete, in septembrie-octombrie 1944... si chiar daca evreul din Belleville nu va fi fost NKVD-ist cu misie de terorizare a dusmanului in Romania "n-ar fi putut fi NKVD-ist cu aceeasi misiune in Ungaria? In Polonia? In Zona de Ocupatie Sovietica, apoi RDG? E adevarat, in Romania evreii si ungurii din Securitate au fost dezactivati dupa 1956... Adevarat, nu toti evreii au fost comunisti, securisti "exista foarte multi goi care admit acest adevar. Evreii insa nu admit ca nu chiar toti goi-ii sunt feroci antisemiti. Nu, nu ma pot apropia de semenii mei, intalniti la Belleville. Unii dintre ei au fost victime. Da, dar unii dintre ei au fost dupa aceea si calai... Memoria mea. Si amnezia lor. Apoi: nu sunt suficient de crestin ca sa iert".
Goma disidentul
Cine e Paul Goma? Dupa cum scria Michael Shafir in 1985, "dizidenta romana traieste la Paris si numele ei este Paul Goma". Cu adevarat, putini se pot masura cu Paul Goma cand vine vorba de dizidenta anticomunista din Romania. Cand, la inceputul anilor '70, marea majoritate a intelectualilor romani erau fascinati, daca nu chiar sedusi de politica nationalista a lui Nicolae Ceausescu, Paul Goma l-a infruntat pe dictator si politica acestuia cu un curaj extraordinar. S-a nascut in 1935, intr-o familie de profesori din Basarabia. In 1941, tatal lui a fost arestat de autoritatile sovietice si deportat in Siberia, de unde s-a intors doi ani mai tarziu. La sfarsitul razboiului, familia Goma a fugit din Basarabia in Romania. Arestat de mai multe ori, in 1950, 1952 si 1956, Goma a petrecut doi ani in inchisoare ca simpatizant al revolutiei maghiare din 1956. in 1968, dupa celebrul discurs al lui Ceausescu impotriva interventiei sovietice in Cehoslovacia, Goma s-a inscris in PCR, dar nu a ramas acolo prea multa vreme. Romanul lui cenzurat, "Ostinato", a fost publicat simultan in Franta si Germania. In timpul unei vizite in Franta, in 1972, el a scris Gherla, un text bazat pe experienta sa in inchisoarea transilvaneana cu acelasi nume; textul avea sa fie publicat in strainatate in 1976. Exasperat de esecul incercarii de a-i convinge pe colegii sai intelectuali sa semneze o scrisoare in sprijinul lui Pavel Kohut si al Cartei 77 de la Praga, Paul Goma i-a scris in ianuarie 1977 lui Ceausescu, cerandu-i sa semneze Carta 77. Desigur, Goma nu avea iluzii nici despre Ceausescu, nici despre colegii sai intelectuali: dupa cum a scris, cu mult umor, in scrisoarea sa catre dictatorul roman, "Romanii se tem de Securitate. Se pare ca in Romania doar doi oameni nu se tem de Securitate, dumneavoastra si cu mine 3".
O campanie dura de intimidare a inceput imediat impotriva lui Goma si a putinilor oameni care i s-au alaturat semnand o alta scrisoare, adresata conferintei CSCE de la Belgrad, scrisoare care denunta abuzurile impotriva drepturilor omului savarsite in Romania. Drept rezultat, Goma a fost arestat si batut de unul dintre sefii Securitatii, generalul Nicolae Plesita, descris drept un "calau" de mai multe persoane care au avut de-a face cu el. De asemenea, oamenii apropiati lui Goma au fost persecutati, dar Goma nu s-a lasat intimidat usor.
A doua scrisoare de la Goma catre Ceausescu, scrisa in martie 1977, a atras dupa sine o campanie dura de presa orientata impotriva scriitorului, care a fost dat afara din Uniunea Scriitorilor. Acolitul antisemit si xenofob al lui Ceausescu, Eugen Barbu, l-a numit "o nulitate" in "Saptamana", iar un alt lacheu al lui Ceausescu, Nicolae Dragos, l-a atacat brutal in "Luceafarul". In toamna lui 1977, Goma a cerut azil politic in Franta si si-a continuat curajoasa opozitie fata de dictatura lui Ceausescu. Drept urmare, in timp ce se afla in exil in Franta, CIE, filiera externa a Securitatii, a incercat sa-l asasineze de cel putin doua ori, o data ordonandu-i unui ofiter de Securitate sa-l otraveasca si alta data trimitandu-i o bomba prin posta.
Autoritatea morala a lui Paul Goma nu este doar rezultatul curajului sau; ea deriva, de asemenea, din faptul ca Goma a fost un rara avis printre intelectualii romani care, comparativ cu alte tari comuniste, inclusiv Uniunea Sovietica, s-au alaturat in numar foarte mic opozitiei fata de Ceausescu si au facut-o in special in ultimii ani de regim ai dictatorului. Dupa cum scria New York Times pe 16 august 1954, "nimanui nu-i displace mai mult comunismul decat romanilor si nimeni nu face mai putin ca ei impotriva acestuia". Multa vreme, Paul Goma a fost una dintre putinele exceptii care au confirmat regula.
Contextul istoric al Holocaustului romanesc
Cartea lui Paul Goma "Basarabia" si articolele sale din "Vatra" (care se suprapun cu anumite parti din carte, dar nu sunt identice) se ocupa de cedarea de catre Romania, in 1940, a doua dintre provinciile sale istorice, Basarabia si Bucovina de Nord, Uniunii Sovietice. Aici este nevoie de o digresiune istorica. In ciuda faptului ca antisemitismul romanesc si-a gasit cele mai concrete si vizibile manifestari in sfera legislatiei din anii '30 si in ciuda faptului ca violenta sistematica, sprijinita de stat, nu avea sa apara in Romania decat in momentul implicarii ei in cel de-al doilea razboi mondial, violenta antisemita larg raspandita semnala aparitia unei noi faze in saptamanile in care a avut loc conflictul cu Uniunea Sovietica, in 1940. Coincidenta acestor evenimente reflecta nu numai o deriva generalizata intr-o Europa Centrala si de Est dominata de Germania nazista, ci si consecintele Pactului Molotov-Ribbentrop intre URSS si Germania, care permiteau sovieticilor sa ocupe teritorii apartinand Romaniei. Multi evrei considerau ca sovieticii erau suverani potential mai buni decat romanii, in vreme ce altii ramasesera indiferenti lor sau chiar ostili. Dar nationalistii romani au exploatat stereotipiile antisemite pentru a prezenta comunitatea evreiasca precum o "coloana a cincea" pro-comunista. In linii mari, guvernul s-a tinut departe de aceste manifestari antisemite (desi agentiile sale de spionaj invinuiau sistematic populatia evreiasca pentru tulburarile anti-romanesti care au avut loc in iunie 1940 in Basarabia), iar, pe hartie cel putin, dezaproba caracterul lor ilegal. Totusi, in multe cazuri, participarea soldatilor si a politiei indica posibilitatea ca, in viitor, statul sa se implice in mod deliberat in astfel de actiuni.
In primavara si vara anului 1940, miscarea fascista romaneasca s-a extins rapid. Ajungand la o intelegere cu Garda de Fier, Carol al II-lea spera sa-si salveze tronul si sa compenseze astfel anumite esecuri din politica sa externa. La 1 iunie, Carol infiintase Frontul Renasterii Nationale si transformase Romania, in terminologie oficiala, din stat "corporatist" in stat "totalitar". Garda de Fier si liderul acesteia, Horia Sima, cu putin timp in urma adversari implacabili ai lui Carol al II-lea, jucau un rol din ce in ce mai important in noul partid.
In iunie 1940, la mai putin de un an de la semnarea Pactului de neagresiune germano-sovietic, URSS a dat un ultimatum prin care cerea ca Romania sa cedeze Basarabia si Bucovina de Nord. Cedarea fortata a acestor provincii in luna iulie, impreuna cu un numar de comunitati din judetul Dorohoi, a fost o lovitura grea data prestigiului Romaniei si a atras dupa sine reactii severe in viata politica interna a tarii. In fata agresiunii sovietice, Carol a semnalat deschiderea sa fata de Germania nazista, numind ca prim-ministru un industrias pro-nazist, pe prietenul lui Gring Ion Gigurtu, si ca ministru de Externe pe teoreticianul corporatist Mihail Manoilescu, si el pro-german.
Primele incidente violente
Sovieticii au impus conditii umilitoare vecinei lor capitaliste. Armata romaneasca era obligata sa se retraga in trei zile, dar sovieticii nu au respectat nici macar acest termen, intrand in tara si facand primele arestari inainte de 29 iunie. Faptul ca multi ucraineni s-au bucurat de reunificarea cu verii lor de care fusesera despartiti multa vreme, precum si entuziasmul unei parti dintre evrei, bucurosi de caderea regimului antisemit, i-au infuriat pe nationalistii romani. Totusi, oricare ar fi fost perceptia romanilor, marea majoritate a evreilor se temeau de schimbarile staliniste anticipate, dar comunistii si alti stangisti erau entuziasti. Inauntrul statului lor proaspat trunchiat, romanii cautau tapi ispasitori, si cine ar fi putut indeplini mai bine acest rol decat aceia pe care nationalistii ii considerasera dintotdeauna tradatori si spioni? Jack Truelle, ambasadorul regimului de la Vichy, transmitea o imagine in contradictie cu cea oferita de fascistii romani: "In vreme ce numeroase incidente au avut loc, intr-adevar, in timpul evacuarii Basarabiei si Bucovinei in 1940, este nu mai putin adevarat ca evreii nu au fost singurii participanti, ci toate scursurile romanesti din aceste provincii, precum si minoritatile ucraineana, rusa si altele, s-au alaturat... insultelor proferate la adresa regimentelor romanesti care se retrageau fara lupta". Dar notiunea de evreu comunist, sabotor si dusman al poporului roman, aparea acum din ce in ce mai des in propaganda populara si in rapoartele oficiale. Agentiile de informatii si ziarele nu faceau decat sa accentueze curentul antisemit: un ziar din 4 iulie 1940, intitulat "Activitatea evreiasca: Evreii din Basarabia si Bucovina in timpul evacuarii", descrie mai bine de douazeci de incidente, unele neverificate, altele chiar implauzibile, despre care se sustinea ca fusesera provocate de comunistii evrei. Conform unui raport oficial romanesc, "in Bolgrad, ...comunistii purtau cu mindrie steaua evreiasca in sase colturi si panglici rosii" (sic!). Dar un martor evreu din Secureni isi aminteste lucrurile astfel: "Vestea intrarii rusilor s-a raspindit ca fulgerul in orasel... Pe strazi ne era oarecum frica sa iesim, caci nu stiam ce atitudine vor avea noii stapani. Deodata am vazut din directia opusa venind un grup compact de lipoveni in hainele lor de sarbatoare, purtand pe brate buchete de flori cu care i-au intampinat pe rusi. Dupa ce au inmanat buchetele de flori, au sosit mai-marii lor cu o tava cu paine si sare, dupa care au inceput toti sa danseze in onoarea cuceritorului... Adevarul e ca noi evreii am rasuflat usurati crezand ca prin aceasta totul s-a terminat si am fost salvati. Dar timpul ne-a demonstrat ulterior cat de amarnic ne-am inselat. La scurt timp dupa ocupare, autoritatile sovietice au inceput deportarile spre Siberia... Majoritatea deportatilor au fost evrei, dar au fost si multi crestini care au fost deportati... Cam la 8-10 zile de la declansarea razboiului... aceiasi lipoveni care iesisera in intampinarea rusilor au iesit in intampinarea nemtilor cu aceeasi traditie de flori, paine si sare. Parte din ei s-a urcat pe tanchete, zbierand ca nebunii moarte jidanilor."
Masacrele impotriva evreilor au insotit retragerea trupelor romanesti. Zeci de evrei au fost ucisi in diverse sate din Bucovina si uneori in localitati precum Radauti, Dorohoi si Galati, care nu au venit niciodata in contact cu ocupatia sovietica. Asasinatele erau de obicei executate de soldati, dar uneori si de grupuri de romani sau ucraineni. Cele mai cumplite crime au avut loc in timpul retragerii din Bucovina, prima fiind savarsita in comuna Milcoreni (judetul Dorohoi). Executand ordinele unui ofiter roman, soldatii au capturat si brutalizat familia lui Sloime Weiner, inclusiv pe fiul sau User si pe fiicele sale Roza Weiner si Fani Zekler (cea din urma avand un copil inca in scutece). Conducand acest grup inspre padurea Tureatca, soldatii l-au capturat si pe pantofarul invalid Moscovici, pe sotia acestuia si cei doi copii, precum si pe sotia lui Isac Moscovici (care se pare totusi ca nu era ruda cu pantofarul) si pe cele doua fiice ale acestora. Soldatii i-au aliniat in fata unui sant si i-au impuscat. Isac Moscovici a cazut in mainile soldatilor la putin timp dupa aceea si a fost batut atat de rau incat a murit in drum spre spital 9. Au existat si alte victime. Pe 30 iunie, soldatii din regimentul al 16-lea de infanterie romanesc, sub comanda lui Valeriu Carp, au ucis opt evrei in satul Ciudei, printre care Moise Schachter, dr. Conrad Kreis, fratii Hessman, Herman Gross si sotia, fiica si nepotul acestuia din urma. Kreis a fost torturat cu salbaticie, iar trupul lui a fost dezmembrat. Marius Mircu, un reporter evreu, a explicat mai tarziu incidentul ca fiind o razbunare impotriva participarii lui Kreis si a catorva altii ("conducatorii organizatiei comuniste" din Ciudei) la o delegatie de intampinare a sovieticilor. Carp a ordonat ca cei patru pe care ii considera vinovati sa fie legati de maini si de picioare si, dupa ce le-au rupt picioarele, el si oamenii lui "le-au zdrobit craniul, i-au legat de copaci si i-au dezmembrat cu baionetele".
In aceeasi zi, in Suceava, un grup de 18 soldati, sub comanda unui locotenent, au intrat in casa evreului Suhar Lax de Costina. Dupa ce l-au torturat, l-au legat de coada unui cal si a fost astfel tarat aproape 3 kilometri, pana in capatul satului, unde cadavrul lui sfartecat de gloante a fost gasit in padure. Pe 1 iulie 1940, comandantul Carp era din nou in actiune alaturi de oamenii lui, de data aceasta intr-un sat vecin, Zaharesti. Oamenii au adunat 36 de evrei din satele din imprejurimi, dintre care am putut depista numele: Leon Hamer, Leib Stekel, Ira Lupovici, Nuta Druckman, Moise Haller, Bartfeld, Herr si familia Edelstein, mama si fiica. Un martor isi aminteste ca acestia au fost torturati cu cruzime: "Unora dintre ei li s-au smuls limbile si li s-au taiat urechile si degetele. Apoi au fost insirati in jurul unei gropi, au fost impuscati si aruncati inauntru". Carp i-a fortat pe doi dintre evrei sa faca parte din plutonul de executie; pe unul dintre acestia il putem identifica in persoana lui Fredi Dermer din Suceava. Comandantul si-a adus propria fiica pentru a se bucura de spectacol. La ordinele lui, oamenii au aruncat un cal mort deasupra cadavrelor evreilor din groapa. In ianuarie 1941, evreii supravietuitori au exhumat corpurile si le-au inmormantat evreieste in cimitirul din Suceava.
Pe 1 iulie 1940, in Serbauti (de asemenea in judetul Suceava), seful politiei, aghiotant Bujica, si prietenul sau, fermierul Hapinciu, i-au ucis cu un revolver pe Smil Gheller, pe sotia sa Sally si pe Leib Ellenboghen si le-au aruncat trupurile in rau. Ramasitele lor au fost recuperate la inceputul anului 1941 si au fost ingropate cum se cuvine, tot in Suceava14. In lucrarea sa "Cartea neagra", Matatias Carp noteaza numeroasele crime infaptuite la inceputul lui iulie 1940: "In Comanesti-Suceava, fratii Zisman au fost aruncati din tren si impuscati. Rabinul Leib Schactel, cu doi fii, au fost mai intai chinuiti si apoi omorati la marginea satului. Sotia rabinului a fost impuscata in timp ce-si facea rugaciunea. Sloime Merdler a fost omorat cu o lovitura de baioneta in ceafa. In Crainiceni (judetul Radauti) au fost impuscati fratii Aizic si Burah Wasserman, de catre o grupa de opt soldati condusi de un plutonier de infanterie. La Adancata au fost omorati Mendel Weinstein, Maratiev si Strul Feigenbaum. La Gaureni-Suceava a fost impuscat mosierul Moise Rudich. La Liuzii Humorului (judetul Suceava) a fost omorat Nata Somer. La Igesti-Suceava au fost omorati de soldati si tarani M. Hibner cu sotia si fiul, Iosif Hibner cu patru copii.
Nenumarate asasinate s-au infaptuit toata luna iulie in trenuri, cu deosebire pe parcursurile din Moldova. Calatori evrei, dar mai ales soldati evrei au fost impuscati si cadavrele lasate in camp. Foarte multi au fost aruncati din tren in timpul mersului. Unii din ei au murit, altii au ramas infirmi". Pe 2 iulie, de exemplu, Leon Cohn, un frizer din Bucuresti, in drum spre postul sau din regimentul 29 de infanterie, a fost aruncat din tren in Vaculesti, impreuna cu trei prieteni evrei; taranii le-au ingropat cadavrele si primarul din localitate le-a semnat certificatul de deces cateva saptamani mai tarziu16. In Vicovul de Sus, judetul Radauti, soldatii romani au impuscat sase evrei.
Masacrele de la Galati si Dorohoi
Cele mai mari masacre au avut loc in orasele Galati si Dorohoi. Aproape de gara din Galati, pe 30 iunie, o unitate a armatei romane a oprit, conform declaratiilor oficiale, cel putin 400 de evrei care incercau sa fuga in URSS. Editia din 3 iulie a ziarului "Timpul" confirma o brutala manifestare antievreiasca, soldata cu un numar nedeterminat de evrei morti si raniti, care a avut loc la Galati, in aceeasi data de 30 iunie.
In timpul retragerii din Bucovina, regimentul 29 de infanterie a intalnit trupele sovietice. Un ofiter roman, capitanul Boros, si un soldat evreu, Iancu Solomon, au murit in aceasta ciocnire. Inmormantarea lui Solomon urma sa aiba loc pe 1 iulie la Dorohoi. O garda de onoare, compusa din 10 soldati evrei, printre care si sergent Emil Bercovici, sub comanda unui ofiter crestin in misiune neoficiala, a fost trimisa la cimitir. In timp ce sicriul era coborat in mormant, au rasunat focuri de pusca. Romanii aflati la comanda au ordonat soldatilor sa paraseasca cimitirul. Mai multi civili evrei s-au ascuns in capela mortuara. La poarta cimitirului, un alt pluton i-a dezarmat pe soldatii evrei si a tras in acestia. Cadavrul sergentului Bercovici se afla langa o mitraliera si agitatorii au convins grupul dezordonat adunat acolo ca "evreii" deschisesera focul asupra soldatilor romani aflati in retragere. In scurt timp, autorii dezordinii masacrasera inca 40 de evrei, printre care si patru copii: Freida Rudik, 7 ani; Tomy Rudik, 6 ani; Moise Rudik, 2 ani; si Simion Cohn, 2 ani, toti vecini care locuiau pe strada Regina Maria. Toate victimele, cu exceptia unui batran de 94 de ani care a fost lovit la baza craniului, au fost impuscati in cap, piept sau abdomen. Pogromul a continuat in oras, dupa ce locuitorii din zona marcasera casele ne-evreilor cu cruci pictate pe porti. Soldatii au dat buzna in casele evreilor, violand, pradand si ucigand: l-au ucis pe Avram Calmanovici si i-au taiat organele genitale; i-au impuscat pe Eli si Friga Reizel, taindu-i urechile lui Friga pentru a-i lua cerceii. Dupa ce au impuscat-o, soldatii i-au taiat sanii lui Rifca Croitoru. Un supravietuitor evreu, ranit in timpul incidentului de la cimitir, Sulimovici, a fost salvat de un sergent de politie. La spital, el a gasit alti 30 de evrei raniti. Multimea l-a ucis pe Hers Ionas, in varsta de 80 de ani, pe strada I.C. Bratianu; Bercu Aclipei, Isac Rabinovici, Manole Wittner si cuplul Zeliger au fost omorati prin impuscare. Multi alti evrei au scapat gratie eforturilor locotenentului Isacescu, capitanului Stino, locotenent-colonelului Marino, colonelului Ilasievici si generalului Sanatescu.
Conform mai multor surse, pogromul de la Dorohoi a avut drept rezultat 200 de morti. Istoricii romani Ion Calafeteanu si Aurica Simion citeaza 160, 90 in oras, ceilalti vanati in imprejurimile acestuia. In "Cartea neagra", Matatias Carp numara 136 de oameni ucisi in Dorohoi si imprejurimi, dar cifra oferita de el nu include evreii aruncati din trenurile aflate in mers, victime al caror numar poate fi doar ghicit. In 109 cazuri, criminalii pot fi identificati ca fiind soldati si tarani, in trei cazuri politisti si oraseni; nu avem informatii privitoare la ceilalti ucigasi. Ambasadorul chilian Miguel A. Rivera a informat guvernul de la Santiago de existenta a "180 de victime" in episodul Dorohoi, avertizand ca aceste evenimente erau doar preludiul a ceea ce avea sa urmeze. Pogromurile din judetul Dorohoi, masacrele din Galati si Bucovina nu par a fi fost rezultatul unor ordine ale autoritatilor centrale militare sau civile, ci mai degraba al unor initiative militare locale, necoordonate, si rezultatul agitatiei antisemite, in atmosfera catastrofala care a premers razboiului.
Negationismul deviant al lui Goma
In cartea sa "Basarabia" si in articolele sale din "Vatra", pentru atrocitatile comise impotriva evreilor in 1940 (pe care abia daca le mentioneaza) si mai ales pentru politicile antisemite masive, de stat, adoptate de guvernul Antonescu in vara si toamna lui 1941 impotriva evreilor din Moldova, Basarabia si Bucovina, Goma da vina pe... evrei. "La aceste crime impotriva romanilor din Basarabia si din Bucovina de Nord au participat cu zel (si cumplit de eficace) foarte, prea multi evrei", scrie Goma. Acest argument a fost folosit repetat, in scris, de catre Ion Antonescu atunci cand, in toamna lui 1941, a ordonat deportarea in Transnistria a tuturor evreilor din Basarabia si Bucovina. Pentru a-si ilustra cazul, Goma descrie pe larg o serie de incidente petrecute in special in Basarabia (unitatile romane din Bucovina de Nord s-au retras mai ordonat), in care au fost implicati evrei comunisti. Conform diverselor rapoarte ale agentiilor de informatii romanesti si conform declaratiilor martorilor, evreii comunisti au atacat trupele romane aflate in retragere in iunie 1940, au incercat sa le dezarmeze, au smuls epoletii ofiterilor, i-au umilit public si au fost, de asemenea, implicati in cateva zeci de omoruri. Jean Ancel, excelentul istoric israelian al Holocaustului din Romania, abordeaza astfel episoadele respective: "Au participat evreii din Basarabia si Bucovina de Nord, asa cum pretind rapoartele armatei si politiei, la actiuni anti-romanesti? Raspunsul este da; dar trebuie sa privim cu rezerva generalizarile; trebuie accentuat ca majoritatea evreilor s-au incuiat in case, speriati de schimbarea brutala". Intr-adevar, daca unele dintre rapoartele privitoare la aceste incidente sunt credibile, altele sunt simple nascociri. De exemplu, cum ar fi putut evreii din Bolgrad sa poarte steaua in sase colturi (o insulta pentru evrei) si panglica rosie cand au iesit sa intampine Armata Rosie? De asemenea, comisarul de politie Murafa, despre care s-a pretins ca ar fi fost ucis in Soroca, in iunie 1940, a fost vazut in Bucuresti in toamna aceluiasi an, iar pretinsul sau ucigas, Michel Flexor, nu era comunist, ci sionist, si avea sa intre in conflict cu autoritatile comuniste romanesti la sfarsitul anilor '40.
Cand vine vorba despre Holocaust, Goma nu este un negationist absolut. El nu neaga Holocaustul in general. Nu neaga nici crimele comise impotriva evreilor din Romania. "Din 1938, guvernele romanesti au luat masuri discriminatorii impotriva evreilor, iar la venirea la putere a statului legionar (14 septembrie 1940), antisemite. Ceea ce a fost o rusine, o nedreptate " un pacat", spune Goma. De asemenea, el recunoaste incercarea lui Antonescu de a elimina evreii si tiganii, in 1941. Problema lui Goma incepe cand incearca sa explice cauzele Holocaustului din Romania ca fiind generate de victimele evreiesti ale acestuia. De fapt, principalele tinte ale lui Goma in cartea sa "Basarabia" si in articolul publicat in doua numere consecutive ale revistei "Vatra" de la Targu Mures sunt evreii ca partasi la crimele comunistilor in timpul verii lui 1940. Daca cineva vrea sa inteleaga cauzele Holocaustului din Romania, trebuie, dupa parerea lui Goma, sa inceapa cu crimele comise de evrei in Basarabia si Bucovina de Nord, cand Romania a pierdut cele doua regiuni in fata Uniunii Sovietice, in vara lui 1940. Goma este un caz clasic a ceea ce Michael Shafir numeste "negationism deviant" ("deflective negationism"), un caz in care se deturneaza vina de la faptasi la victime.
Dar, dincolo de masacrele si incidentele in sine, trebuie sa atingem miezul problemei. Principalele intrebari sunt: evreii din Basarabia si Bucovina au fost cu adevarat o "coloana a cincea" a Uniunii Sovietice, total ostili statului roman? Care era puterea evreilor comunisti din Basarabia si Bucovina? Au mai fost implicati si altii in afara evreilor in incidentele anti-romanesti din timpul retragerii? Care au fost pierderile armatei romane in timpul retragerii din Basarabia si Bucovina de Nord? Si cum i-au tratat autoritatile sovietice pe presupusii lor aliati, evreii, in timpul celor 11 luni de ocupatie, intre iunie 1940 si iulie 1941?
"Evreii au fost prea buni"
Pentru Paul Goma, istoria antisemitismului romanesc incepe, practic, in 1940. Goma afirma, in cartea sa, ca "in marea lor majoritate, evreii fusesera ostili Romaniei Mari de la inceput, din 1918".El nu spune cititorului cum masoara el "marea majoritate", desi se stie bine unde au mers voturile evreilor in timpul alegerilor din Romania intre 1923 si 1938 (in cea mai mare parte, catre Partidul Evreiesc sau catre principalele partide romanesti). Goma nu le spune nimic cititorilor sai despre politicile antisemite de stat din Romania secolului al XIX-lea, politici care au oripilat lumea civilizata, Statele Unite si Europa, politici prin care evreii aveau tot felul de datorii si obligatii fata de tara in care locuiau, dar cetatenia romana le era refuzata si erau victimele unei discriminari fatise. De asemenea, el ignora faptul ca, prin Conferinta de pace de la Paris, dupa primul razboi mondial, Romania Mare a fost literalmente obligata sa accepte drepturile la cetatenie romana ale evreilor si altor minoritati, acest accept fiind o conditie a recunoasterii noilor granite.
Goma recunoaste obiectiv ca Basarabia a fost tratata de Romania ca "dis-pretuita-neglijata de Centru, considerata o Noua Caledonie carpatodanubiana, unde era trimisa pleava si drojdia din celelalte provincii...". Cu toate acestea, Goma "uita" sa le spuna cititorilor sai ca Basarabia era o citadela electorala a antisemitismului romanesc, ca in timpul alegerilor din decembrie 1937 Garda de Fier fascista a castigat 22,8% din voturile locale, iar Partidul National Crestin, feroce antisemit, a castigat 9,3% din voturi. Oare Goma stie ca PNC a reusit, in trei luni cat a fost la putere (decembrie 1937-februarie 1938), sa anuleze cetatenia romana unor zeci de mii de evrei din provinciile mai sus-mentionate? Oare Goma stie ca Gheorghe Alexianu, rezidentul regal din tinutul Suceava-Cernauti si viitor guvernator al Transnistriei, a interzis, la 1 decembrie 1938, cetatenilor "sai" evrei sa vorbeasca limba idis in public? De fapt, evreii romani au ramas prea buni cetateni romani, pentru modul in care au fost tratati de autoritatile romane la sfarsitul anilor '30.
43.000 de dezertori din armata romana
Dar sa acceptam, pentru un moment, decupajul istoric arbitrar al lui Goma si sa ne incepem analiza cu anul 1940. Dupa Goma, in calitate de comunisti, "evreii din Basarabia... se dedasera la... acte de barbarie pe criterii confesionale, national-rasiale". Goma sugereaza aici clar ca evreii din aceste doua provincii au putut sa impuna stapanirii sovietice criteriile lor rasiste anticrestine, ceea ce e pur si simplu un nonsens. Cat de puternici erau comunistii evrei din Basarabia si Bucovina de Nord? Exista un consens general al istoricilor si politologilor in ce priveste puterea, impactul si numarul de membri, toate neglijabile, ale Partidului Comunist Roman. In 1933, Partidul Comunist Roman avea 1655 de membri, dintre care 22% erau evrei. 33. Aceasta inseamna ca Partidul Comunist Roman avea, in 1933, un numar de 364 de membri evrei. O alta sursa privitoare la "originea etnica a membrilor PCR" releva urmatoarea situatie pentru anul 1933: "romani 375, unguri 444, evrei 330, bulgari 140, rusi 100, ucraineni 70". 34. Chiar daca majoritatea acestor evrei ar fi trait in Basarabia si Bucovina de Nord, numarul lor ramane foarte mic. De exemplu, numarul total de comunisti (evrei si ne-evrei) din Bucovina era de 180.
Care au fost pierderile armatei romane cand, in 1940, URSS a ocupat Basarabia si Bucovina de Nord? Folosind un document al armatei romane, Paul Goma citeaza urmatoarele cifre: "Au fost retinuti in timpul retragerii si facuti prizonieri 282 ofiteri din care cca 100 erau activi... in timpul retragerii (cele sase zile): ucisi, disparuti 356 cadre; 42.876 soldati si gradati" (Basarabia, p. 123). Ca sa putem face o comparatie, haideti sa folosim cifrele date de Goma cu privire la pierderile romanesti pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord in 1941, cu un an mai tirziu: "4112 morti, 12.129 raniti si 5506 disparuti". Ne putem pune imediat urmatoarele intrebari: Cum s-a intamplat ca pierderile armatei romane in 1941, in timpul catorva saptamani de lupte sustinute impotriva Armatei Rosii, sa fie mult mai mici ca acelea care s-au inregistrat in 1940, in timpul a doar sase zile fara lupte? Erau oare capabile cateva sute de evrei, chiar cu intariri din partea unor sabotori NKVD din Uniunea Sovietica, sa rapeasca si sa faca disparuti 43.000 de soldati romani? Si care a fost soarta acestor 43.000 de soldati romani rapiti? De fapt, ar putea sa fie rapiti 43.000 de soldati inarmati?
Raspunsul la aceste intrebari este foarte simplu si este sustinut de un numar mare de documente care se afla in arhivele armatei romane. Aproape 43.000 de soldati romani care au fost declarati "disparuti" au fost, de fapt, dezertori si au si fost desemnati ca atare de autoritatile militare romane. Acesti soldati erau localnici care proveneau in mare majoritate din Basarabia si Bucovina de Nord si care pur si simplu nu au vrut sa traverseze impreuna cu regimentele noua granita cu Uniunea Sovietica si sa ramana dincolo de ea fara acces la familiile lor. Si, intr-adevar, au dezertat si s-au dus acasa fara permisiunea comandantilor, iar uneori au luat cu ei si caii armatei romane. Nici Goma, nici alti istorici nationalisti din Romania sau din Republica Moldova nu mentioneaza acest fapt, recunoscut totusi de Statul-Major Roman din 1940, in multe dintre documentele sale. Dar pentru Goma este mult mai usor sa vada si sa atribuie vina unei populatii evreiesti fara aparare (la cererea Berlinului, autoritatile militare romane au incercat din rasputeri sa ii protejeze pe etnicii germani din aceste doua provincii, dar nu si pe evrei) si sa treaca cu vederea pacatele a 43.000 de romani imbracati in uniforma.
Goma mai trece cu vederea si multe din documentele specifice care descriu incidente dintre trupele romane in retragere si populatia locala, atunci cand aceste documente se refera la populatia ne-evreiasca. Domnia sa citeaza intr-o masura covarsitoare acele documente in care doar evreii sunt mentionati, insa arhivele armatei si serviciilor secrete romane contin foarte multe documente care descriu situatii specifice in care romanii, gagauzii, ucrainenii si lipovenii au actionat impotriva armatei si administratiei romane. Chiar si Ion Antonescu mentioneaza, la 16 noiembrie 1943, in timpul unei intruniri a Guvernului sau, subiectul celor 40-50.000 de colaboratori romani ai sovieticilor din 1940-1941 din Basarabia si Bucovina de Nord pe care se hotarase sa ii ierte, asa cum a iertat si multi membri ai Garzii de Fier din cauza numarului lor mare.
Evrei basarabeni persecutati sub ocupatia sovietica
Goma se lupta din greu cu o dilema comuna antisemitilor romani. Pe de o parte, acestia sunt gata sa accepte ca PCR era un partid mic dominat de minoritati (unguri, evrei, slavi), din cauza ca aceasta le serveste scopul "acela de a demonstra originile ne-romanesti ale PCR si fragilitatea sa. Pe de alta parte, semnul de egalitate pe care ei il pun intre evrei si comunism ii tenteaza sa afirme ca majoritatea evreilor erau comunisti sau simpatizanti. Aceste doua teorii nu se potrivesc. Ori PCR-ul era o forta politica minuscula, insignifianta, ori era un partid majoritar evreiesc, important. Si aceasta dilema trebuie sa fie rezolvata de cei care au creat-o.
Cum i-au tratat ocupantii sovietici pe evreii din Basarabia in cele 11 luni in care au controlat aceste provincii? In 1999, Muzeul National de Istorie al Republicii Moldova a publicat o lista cu 20.000 de persoane din patru orase si 10 raioane ale Republicii care au fost inchise si/sau deportate intre 1937 si 1951. Acesti oameni au fost apoi (mai cu seama in 1989) reabilitati. Am selectat noua localitati cu un procent substantial de evrei si am facut o analiza rapida a numarului de evrei si ne-evrei care au fost inchisi si/sau deportati de autoritatile sovietice doar intre 1940-1941.
Cine erau acesti evrei deportati? O mare parte erau evrei instariti, dar si sionisti si membri ai partidelor politice romanesti dominante. Iata cateva exemple: Sulim I. Iudcovici, nascut in 1902, din Chisinau, condamnat la 5 ani de munca silnica pentru ca era membru al Partidului National Taranesc; Marc Ch. Dementberg, nascut in 1872, din Chisinau, arestat pentru ca era membru al Partidului National Liberal, a murit in 1941 in Ivdellag, Sverdlovsk; Isaac M. Lapusner, nascut in 1907, din Chisinau, condamnat in 1941 la 8 ani de inchisoare pentru ca era membru al Partidului National Liberal, internat in Karaganda; Solomon I. Rozenberg, nascut in 1891, din Chisinau, membru al Partidului National Taranesc, presedinte al Societatii Evreilor, condamnat la moarte si executat in Sverdlovsk in 1941; Boruch-Itic S. Ghertenstein, nascut in 1897, din Calarasi, membru al Partidului National Liberal, acuzat de sionism si condamnat la moarte in 1941; Abram M. Borohovici, nascut in 1899, din Tighina, membru al Partidului National Taranesc, condamnat in 1941 la 10 ani de inchisoare. Statisticile sunt graitoare. Si ele confirma alte statistici, prezentate de Jan T. Gross, privitoare la deportarea evreilor din sud-estul Poloniei de autoritatile sovietice in aceeasi perioada, dupa care 30% dintre deportati erau evrei. Chiar daca presupunem ca esantionul nostru nu este reprezentativ pentru intreaga Basarabie, este totusi evident ca procentul de evrei deportati de sovietici din acea provincie in perioada 1940-1941 este cu mult peste 7,15%, care era procentul lor, raportat la numarul total al populatiei. (La recensamantul din 1930, Basarabia avea 204.858 de evrei dintr-un total de 2.864.402 de locuitori.)
Antisemitismul romanesc, "cauze si pretexte"
In ceea ce priveste Holocaustul din Romania, Paul Goma recunoaste un fapt esential, si anume ca Romania trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru peste 200.000 de victime evreiesti. Mai are dreptate si cand corecteaza greselile unor intelectuali romani care au scris despre evreii care purtau, cum se spunea, steaua galbena in Bucuresti in timpul razboiului (steaua galbena le-a fost, de fapt, impusa evreilor romani doar in anumite raioane ale Moldovei, in Basarabia, Bucovina si Transnistria, dar nu in Bucuresti). Cu privire la Holocaustul din Romania, Goma pune o intrebare fundamentala: "Care sa fi fost pretextul, temeiul, cauza pentru care, din prima zi a campaniei antisovietice din cel de-al doilea razboi mondial (22 iunie 1941), romanii, cu nebanuita cruzime, i-au masacrat pe evrei, atat pe solul national, cat mai ales in Transnistria?" De fapt, Goma amesteca aici doua intrebari, si anume care a fost pretextul nenumaratelor crime anti-evreiesti si care a fost cauza acelorasi crime. Raspunsul lui Goma este fara echivoc: "evacuarea armatei si a civililor din teritoriile cedate a constituit" din partea evreilor si nu a rusilor ocupanti "o agresiune salbatica fanatica rasista anti-romaneasca, anti-goi, anti-crestina".
Trecand cu vederea pogromurile din 1940 din Bucovina, Dorohoi si Galati, Goma descrie eronat pogromul din 1941 din Iasi ca fiind primul incident sangeros caruia i-au cazut victime evreii. Mai mult, Goma crede ca uciderea in masa a evreilor din 1941 "nu a fost o razbunare pe comunitate" si se insala total. Dovezile contrare abunda in ordinele din cel de-al doilea razboi mondial date de guvernul Antonescu. De exemplu, ordinul de "curatare a terenului" a fost dat jandarmeriei romane de comandantul sau, C.Z. Vasiliu, cu cateva zile inainte de izbucnirea razboiului. In conformitate cu ordinul sau, toti evreii din zonele rurale ale Basarabiei si Bucovinei de Nord urmau sa fie executati pe loc si toti evreii din localitatile urbane, internati in lagare de munca si ghetto-uri. Si ordinul a fost executat. De asemenea, ordinele lui Antonescu din toamna lui 1941 cereau sa fie deportati toti evreii din Basarabia si Bucovina de Nord in Transnistria. Aceste ordine (cu exceptia cazului a 19.000 de evrei din ghetto-ul din Cernauti, salvati de primarul Traian Popovici) au fost executate si ele in 1941 si 1942.
Goma mentioneaza "citand din Cartea neagra de Matatias Carp "masacrul de la Sculeni, in timpul caruia o unitate a armatei romane a ucis, pe 27 iunie 1941, toti evreii din acea localitate, drept razbunare pentru umilintele la care ii supusesera evreii in timpul retragerii din 1940. Exhumarea victimelor, care a avut loc sub supravegherea unui medic legist in 1945 la Gura Cainari, a gasit in cele trei morminte comune 311 cadavre, din care 33 erau copii intre 1 si 12 ani, inclusiv 7 copii sub un an si 14 copii sub 6 ani. Oare va reusi Paul Goma sa isi convinga cititorii ca acesti copii erau si ei "teroristi bolsevici" care au atacat, in iunie 1940, armatele romane in retragere, motivati fiind de "ura rasiala"? Oare va reusi Paul Goma sa isi convinga cititorii ca acei minimum 125.000 de evrei deportati din Basarabia si Bucovina in 1941 si 1942 erau majoritatea bolsevici animati de aceeasi "ura rasiala" impotriva romanilor?
Ca sa ne intoarcem la intrebarea fundamentala a lui Goma, si anume care erau "pretextul" si "cauza" izbucnirii masive a valului antisemit de violenta de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial din Romania, urmatoarele enunturi sunt necesare: teoria lui Goma reprezinta exact pretextul folosit de Ion Antonescu si de propaganda regimului sau pentru inceperea Holocaustului din Romania, si anume ca zeci de mii de evrei au fost executati si peste o suta de mii deportati pentru ca erau asa-zisi bolsevici in masa care au primit cu bratele deschise trupele sovietice din 1941. De fapt, Paul Goma recunoaste ca, pentru el, "Ion Antonescu a fost, a ramas... Maresalul dezrobitor" care "dupa ce a fost executat a devenit si martir". Nu e de mirare ca, in pofida unor dovezi foarte clare privitoare la implicarea directa a lui Ion Antonescu in deportarea evreilor din Iasi in timpul abominabilului pogrom din iunie 1941, Goma continua sa scrie ca eroul sau era absolut neimplicat in acest incident. De fapt, pe 28 iunie 1941, la ora 23, Ion Antonescu i-a dictat, prin telefon, colonelului Constantin Lupu, comandantul garnizoanei din Iasi, un lung ordin care continea instructiuni ce specificau ca "evacuarea populatiei evreiesti din Iasi este necesara si trebuie sa fie totala (inclusiv femeile si copiii). Evacuarea se va face pachete-pachete, intai la Roman si apoi la Targu Jiu".
Cauza tratamentului criminal aplicat evreilor romani in timpul celui de-al doilea razboi mondial este, de fapt, simpla. Implicarea anumitor evrei, impreuna cu alte minoritati si impreuna cu anumiti romani din Basarabia si Bucovina, in activitati anti-romanesti in iunie 1940 nu poate fi negata. Din cauza slabiciunii PCR, aceste grupuri (chiar intarite de sabotori NKVD care au trecut Nistrul) erau in mod sigur o minoritate, prin comparatie cu totalul populatiei evreiesti din aceste doua regiuni. Holocaustul din Romania a fost provocat de politica antisemita a lui Ion Antonescu si a regimului sau, care a fost puternic incurajata de politica similara a celui de-al Treilea Reich.
Cauza Holocaustului din Romania este si faptul ca, dupa 1918, cand s-a nascut Romania Mare, Romania s-a transformat, dintr-un stat mic si omogen din punct de vedere etnic, intr-o tara care avea 28% locuitori ne-romani. Clasa politica romaneasca s-a simtit jenata de acest procent mare de ne-romani. In consecinta, unii politicieni romani au incercat din rasputeri sa nu le acorde acestor oameni cetatenia romana la care aveau dreptul si care i-a fost impusa Romaniei de puterile occidentale in schimbul recunoasterii noilor granite. Inceputul celui de-al doilea razboi mondial i-a oferit lui Antonescu pretextul perfect pentru declansarea unei epurari etnice masive, care a inceput cu evreii si cu romii si care trebuia sa continue cu ucrainenii.
Responabilitatea statului totalitar
Goma are o istorie personala care-l ajuta mai bine decat pe multi romani sa inteleaga ca, intr-o dictatura, individul si responsabilitatile colective, in special, pot fi diluate, daca nu desfiintate cu totul de vointa si actiunile dictatorului. In ciuda acestui fapt, Goma este complet confuz cand incearca sa compare responsabilitatea colectiva a natiunii cu cea individuala a dictatorului. Goma afirma ca "romanii erau totusi vinovati ca il urmasera, nedisciplinati dar il urmasera pe Antonescu la trecerea Nistrului, in tentativa de lichidare a evreilor si tiganilor". Si totusi, Antonescu ramane pentru el un "erou" si un "martir". Goma se preface ca nu intelege ca "simplii soldati, tarani si mestesugari si mici slujbasi care... cunoscusera... purgatoriul umilintei nationale... evacuarea Basarabiei si Bucovinei de Nord" nu sunt principalii responsabili pentru masacrele din 1941 din Basarabia, Bucovina si Transnistria, din Iasi si din Odessa, chiar daca au apasat pe tragaci in timpul executiilor in masa. Principalii responsabili sunt Ion Antonescu si acolitii lui, care au ordonat si executat aceste masacre prin Statul-Major al Armatei si prin unitatile de jandarmerie ale statului roman. Intr-o dictatura, statul si mai cu seama conducatorii lui sunt responsabili pentru o ucidere in masa si o epurare etnica de acest fel.
Antisemitismul contemporan si militantismul anti-israelian
Antisemitii romani Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor beneficiaza si ei de dispretul lui Goma. Goma crede ca Corneliu Vadim Tudor, conducatorul partidului extremist si antisemit Romania Mare, este doar o uriasa diversiune creata pentru a mentine "bolsevicii" la putere. Goma ar fi putut avea dreptate aici, daca ar fi adus acest argument acum zece ani, cand Partidul Romania Mare chiar era doar o diversiune. Dar astazi duhul a scapat deja de sub controlul ucenicului vrajitor. Hitler din 1922 era nimeni si nimic; Hitler din 1932 era un mare pericol pentru Republica de la Weimar. In orice caz, Goma il descrie pe Corneliu Vadim Tudor ca pe "un ins dezgustator, semi-analfabet", "un lingator de cur al lui Ceausescu care a activat din frageda pionierie pentru Securitate". Diagnosticul lui Goma este corect aici, dar nu in totalitate corect, din moment ce crede ca "nu V.C. Tudor, nu fascismul, nu antisemitismul, nu anti-tiganismul purtand marca Securitatii dambovitene constituie amenintarea la adresa nefericitei Romanii. Ci bolsevismul kaghebist re-instaurat de Iliescu". (...)
Paul Goma este inca o dovada vie ca antisemitismul din cultura romana contemporana nu reprezinta un monopol al antisemitilor de extrema dreapta sau stanga, de tipul celor din Partidul Romania Mare. Ca si alti intelectuali romani, Goma apartine "curentului dominant" antisemit al intelectualitatii romane, care nu neaga Holocaustul, dar scoate in evidenta, "in schimb", "vina colectiva" a evreilor cand vine vorba de comunism. Ca si o parte a intelectualilor romani care condamna presupusa teama a evreilor de a nu pierde "monopolul asupra suferintei", Goma crede ca "in Romania, ca sa nu se vorbeasca deloc sau cat mai putin despre orientarea comunista-terorista a multor intelectuali evrei si faptele lor abominabile in slujba puterii straine Rusia, s-a organizat campania impotriva unor intelectuali ne-evrei avand opinii de dreapta". Goma afirma ca in Romania, in timpul regimului comunist, tortionarii unguri si evrei ai Securitatii ii bateau pe prizonierii anti-comunisti drept razbunare... pentru Auschwitz. "Oricum", continua Goma, "protestele zgomotoase ale Evreilor impotriva reabilitarii lui Antonescu sunt excesive si partiale: ar protesta ei cumva si impotriva, nu doar a reabilitarii, dar a necondamnarii lui Stalin, fratele geaman al lui Hitler, in Rusia, in China, in Coreea de Nord?". Aceasta diversiune ieftina are un numar deloc neglijabil de adepti in randurile intelectualitatii romane. Ca si alti intelectuali romani, Goma vrea sa creada (si vrea ca si altii sa creada) ca "evreii" si alte persoane care scriu despre Holocaust au o agenda secreta, si anume sa acopere crimele comunismului.
"Pentru ca ei, Evreii, au tot vorbit in ultima jumatate de veac despre asta; si tot vorbind au monopolizat Cuvantul, au monopolizat suferinta; pentru ei nu exista in Istorie decat un singur genocid, cel al caror victime au fost ei si nu accepta ca in lagarele de exterminare au fost exterminati si tigani, si slavi...", continua Goma. Acest lucru pur si simplu nu este adevarat: oricare dintre cele doua milioane de vizitatori anual ai Muzeului Holocaustului din Washington (care are in arhive aproape un milion de pagini de documente in romana, microfilmate in Romania, Moldova si Ucraina) poate vedea si in expozitiile permanente spatiul amplu dedicat persecutarii si exterminarii de catre Germania nazista a romilor, a prizonierilor de razboi sovietici si a polonezilor. Mai mult, nimic nu ii impiedica pe cercetatorii seriosi sa studieze, sa analizeze si sa compare, daca doresc, cele doua tragedii ale secolului douazeci: Holocaustul si Gulagul (sau crimele comunismului). Unicitatea unui eveniment istoric nu anuleaza singularitatea si dimensiunea cu adevarat tragica a altuia.
In mod paradoxal, ca multi alti intelectuali apartinand stangii franceze, Paul Goma este si militant anti-israelian. Goma crede ca "incepand cu 1948 evreii sunt un popor ca toate celelalte, si nu unul ales (ei insa n-au aflat). De atunci, Evreul-cel-inteligent a devenit instantaneu Evreul-cel-prost". Dupa cum a scris recent Alexandru Florian, Goma "nu numai ca reia sloganurile negationistilor realizand o noua apropiere de mesajul lui Vadim Tudor, ci ajunge sa preia si teme ale antisemitismului actual, cel al fundamentalismului islamic, incriminandu-i pe israelieni drept criminalii palestinienilor". (...)
Goma scrie ca "prelungirea americanilor in Orientul Mijlociu: Israelul, generalul Sharon bombardeaza cu elicopterele si cu avioanele de vanatoare (de altfel americane) si distruge cu tancurile baracile si corturile si livezile palestinienilor...". Pentru Goma, Ariel Sharon este conducatorul unui partid "rusesc, terorist, feroce xenofob, anti-goi, anti-arab, anti-crestin". Goma confunda Tribunalul de la Haga cu un altul din Bruxelles (care incearca sa il acuze pe primul ministru israelian de masacrele de la Sabra si Shatila pe baza recentei legi belgiene a "competentei universale") cand scrie ca primul ministru "Ariel Sharon este un criminal de razboi, in zilele noastre pus sub acuzatie de Tribunalul penal International de la Haga!". Pentru Paul Goma, germanii, romanii, irakienii, sarbii sunt toti vinovati de a-si fi urmat dictatorii in secolul XX. "Israelienii sunt vinovati pentru ca il urmeaza pe Sharon in politica lui criminala de incendiere a Orientului Mijlociu, prin alungarea de pe pamantul lor "iar acum de tentativa de lichidare" a palestinienilor ramasi. Palestinienii inca nu sunt vinovati. Se afla in aceeasi stare ca si evreii inainte de 1948, de victime." (Aici Goma uita ca, dupa propriile spuse, evreii erau, inainte de 1948, si instigatori.) Si nu este surprinzator ca Goma nu sufla un cuvant de acuzatie la adresa terorismului orb si sangeros al unor grupuri palestiniene din Orientul Mijlociu si nu mentioneaza ca Israelul a fost si ramane o democratie.
Intelectualii romani si chestiunea evreiasca
Este foarte graitor ca in Romania un negationist primitiv al Holocaustului si falsificator al istoriei ca Ion Coja, care a primit recent premiul revistei Romania Mare, foloseste intr-o brosura negationista larg raspandita in Parlamentul si in Academia Romana un fragment substantial din cartea lui Goma, "Basarabia" (cu sau fara permisiunea autorului). E foarte graitor ca acelasi guvern roman care, in sfarsit, in eforturile sale de a se integra in NATO si in UE, a incercat sa se opuna tendintelor de a-l reabilita pe Antonescu si guvernul sau, a sprijinit financiar (cu sau fara permisiunea autorului) publicarea cartii antisemite a lui Paul Goma, care le invinuieste pe victime pentru soarta lor tragica. In fine, este foarte graitor ca volumul lui Goma, care a fost, surprinzator, publicat partial de "Vatra", a fost foarte bine primit de suplimentele culturale a doua din cele mai importante cotidiene romanesti, Adevarul si Romania libera, si ca, cu exceptia unei singure organizatii de supravietuitori ai Holocaustului, nici o voce nu s-a ridicat in Romania impotriva acestei scrieri revoltatoare. Sa fie aceasta din cauza ignorantei, a lasitatii sau a influentei antisemitismului asupra segmentului cultural dominant din Romania, de care vorbeam mai sus?
Din nefericire, Paul Goma nu este un caz izolat. Romancierul Norman Manea, un supravietuitor al Transnistriei (care vorbeste rar despre aceasta experienta), a analizat cu acuratete modul duplicitar in care o parte a intelectualitatii romane opereaza cand vine vorba de Holocaust si de mostenirea lui Ion Antonescu. Intr-un excelent articol pe aceasta tema, Manea il citeaza pe un distins intelectual roman, Petru Cretia, care a scris la putin timp inainte de a muri, in 1997: "Cunosc persoane publice care, in timp ce afiseaza o moralitate impecabila, o conduita democratica impecabila, o echidistanta inteleapta si poate o solemnitate pompoasa, sunt capabili in particular" si, in unele cazuri, si in alte locuri "sa spumege impotriva evreilor". Dumitru Tepeneag, unul dintre putinii fosti disidenti romani care fac parte din generatia lui Goma si care traieste si el in Franta, a explicat principala cauza a antisemitismului din randurile intelectualitatii romane de astazi intr-un mod foarte pertinent: "...intelectualii romani traiesc cu mintea in alta epoca: in vremea cand evreul era tapul ispasitor ideal. E un antisemitism rezultat din acest anacronism general... antisemitismul asta e expresia frustrarii si a marginalizarii intelectualitatii romanesti...". Dupa cum bine observa Tepeneag, acesti intelectuali anacronici sunt raspunzatori pentru faptul ca Romania va continua sa poarte "eticheta infamanta de tara antisemita".
Dupa cum scria George Voicu, destul de multi intelectuali romani refuza sa admita ca "antisemitismul intelectual al romanilor este o problema a culturii romane, nu o chestiune evreiasca si nu e nicidecum o problema secundara, ci una esentiala. Cei care au datoria de a o cerceta, de a o evalua, de a o solutiona sunt in primul rand intelectualii romani, de raspunsul lor depinzand crucial chiar valorile care orienteaza societatea romaneasca in aceasta etapa de schimbari radicale... Cata vreme intelectualii romani vor considera aceasta problema ca secundara, pitoreasca, irelevanta, jenanta, sau, mai grav, antinationala sau ca falsa, temandu-se ca abordand-o ar comite un sacrilegiu, atata vreme cat cultura romana va ramane sub apasarea unor complexe idolatre, care o vor trage inapoi, intr-un ev revolut. Romania va fi astfel condamnata la un statut periferic si exotic, prea putin permeabil, riguros judecand dupa valorile culturii europene sau occidentale". Paul Goma a afirmat, referitor la Holocaustul din Romania, in articolul sau publicat in "Vatra": "mi-am asumat trecutul nostru, l-am facut si al meu". De fapt, Paul Goma si-a asumat doar o parte a trecutului, pe care a distorsionat-o grav, imprastiind astfel ura. Dupa cum scria Vladimir Tismaneanu: "Lectia acestui capitol de istorie intelectuala a secolului XX este ca microbul patimii nationaliste este cat se poate de insidios si ca el poate contamina chiar si pe acei care pareau a fi exponentii unui ethos umanist, altruistic, chiar eroic".
Nota bene: Acest articol a fost scris de autor exclusiv in calitatea sa particulara de cetatean al Statelor Unite ale Americii. Continutul articolului nu are legatura cu functia detinuta de autor si nu reflecta opiniile vreunei institutii sau organizatii.
Intertitlurile apartin redactiei.
Radu IOANID 
 Afisari: 774  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 11 Afiseaza toate comentariile  
TONI, NU TE JUCA PE NAIVUL!!   de evreu mandru din israel
Muzeul Holocaustului din New York   de Anticomie
Radu Ioanid   de Katty
Radu Ioanid si micile lui omisiuni   de lucid
Radu Ioanid, comentarii, replici, etc.   de calator
Vai...   de Roxana
Radu Ioanid - un lapsus ideologic   de Culcer Dan
Ziaristica neprofesionsita sau manipulare de contexte??   de Culcer Dan
Uriasul Goma   de alexandru15
Stimabile ( domnule Radu Ioanid )...   de Norris
Domnule Ioanid   de neamtu tiganu
A r h i v a
  Institutul pentru Studierea Terorii Bolsevice din Romania    35 comentarii
  "Reincadrarea" lui Paul Goma    5 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Paul Goma - intre Belleville si Bucuresti (774 afisari)
 Banii Romaniei in interesul Rusiei (221 afisari)
 "Reincadrarea" lui Paul Goma (125 afisari)
  Jurnalul galeriilor (106 afisari)
 Biserica contribuie la reasezarea Romaniei in Europa (82 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.12375 sec.