Ziua Logo
  Nr. 3406 de sambata, 20 august 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare ultrasecrete
Amintiri din infern
Calvarul bucovinenilor sub ocupatia sovietica
Evenimentele dramatice din vara anului 1940 au intrerupt brusc viata pasnica a locuitorilor Bucovinei, Basarabiei si tinutului Herta. In decurs de sase zile (28 iunie - 3 iulie 1940), Romania a cedat Uniunii Sovietice o suprafata de 50.762 kilometri patrati (inclusiv 6262 km patrati in Bucovina) din teritoriul sau, cu o populatie de cca. 3.776.000 de locuitori.
Chiar din primele zile, regimul totalitar-stalinist a purces la sovietizarea teritoriilor anexate, fenomen ale carui consecinte au fost impunerea ideologiei totalitar-comuniste si distrugerea vietii politice si a structurii socio-economice traditionale in teritoriile respective.
Dumitru Covalciuc, in studiul sau "Romanii nord-bucovineni in exilul totalitarismului sovietic", demonstreaza ca "prin promovarea politicii staliniste de genocid etnic, in perioada 1940-1941 si in perioada 1944-1952 au existat cinci etape legate de modificarea structurii etnice a populatiei ramase in teritoriul ocupat". Fiecare etapa a constituit o veriga a unui lant de masuri si metode represive, necunoscute pana atunci de o populatie "eliberata" nici mai mult, nici mai putin, decat "de sub jugul cotropitorilor burghezo-mosieresti romani".
In acest sens, s-au adoptat legi privind interzicerea fostelor partide politice, nationalizarea pamantului si a intreprinderilor, socializarea imobilelor, colectivizarea agriculturii, au fost desfiintate societatile culturale, au fost suprimate toate publicatiile periodice etc.
Deoarece pentru perioada de pana la primul recensamant sovietic din 1959 nu exista date oficiale sistematizate privind schimbarea structurii etnice a regiunii Cernauti si cauzele acesteia, pentru a pastra obiectivitatea, pe parcursul cercetarilor ne-am bazat doar pe declaratiile martorilor oculari, facand trimiteri la acele informatii care deja fusesera date publicitatii.
Masacrarea elementelor "anti-sovietice"
Prima etapa au constituit-o executiile izolate ale "elementelor antisovietice", urmate de masacrarea organizata a populatiei. Imediat dupa "eliberare", noile autoritati au declansat pe teritoriul regiunii Cernauti sistemul de faradelegi si crime oribile indreptat impotriva populatiei bastinase.
Sub pretextul ca intentionau sa treaca frontiera si sa se stabileasca in Romania, sute de oameni au fost impuscati fara cercetari si judecata, in curtile lor, pe drumuri, pe campuri, in locuri publice. Altii au fost executati pentru ca ar fi facut spionaj... in favoarea Romaniei. Membrii fostelor partide politice din perioada interbelica, fostii primari, ofiteri, jandarmi, preceptori, preoti, care n-au reusit sa se refugieze in Romania, au fost arestati si escortati in directii necunoscute, de unde nimeni nu s-a intors.
Pana la primele "alegeri libere" din 12 ianuarie 1941, actiunile de lichidare fizica a romanilor nord-bucovineni, herteni si nord-basarabeni, care faceau parte din componenta regiunii Cernauti, au avut un caracter oarecum mai izolat si victime ale regimului bolsevic au devenit in temei asa-zisii "exploatatori" ai oamenilor muncii, aceia care nutreau sentimente ostile fata de Armata Rosie, care incercau sa fuga in Romania.
Invazia comisarilor
In urma unei decizii adoptate de Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist din Ucraina, in regiunea Cernauti au fost trimise 4.970 de persoane pregatite sa traduca in viata directivele autoritatilor centrale, dintre care 893 de activisti de partid, 1004 activisti sovietici, 777 de specialisti in domeniul industriei, 540 de receptioneri, 195 de specialisti in domeniul comertului, 137 de lucratori ai Justitiei si Procuraturii etc. Dintre acestia, 3145 erau membri plini sau candidati de partid. "Specialistii" nou-veniti au fost numiti in toate functiile superioare de conducere. Autohtonilor li s-au rezervat posturi de ranguri inferioare.
O directie distincta in actiunile sovieticilor a constituit-o depistarea asa-zisilor "dusmani ai oranduirii socialiste", eliminarea oricarei opozitii, deportarea nemultumitilor. Teroarea a facut "parte integranta din procedeele si obiectivele bolsevice, motiv pentru care - spre deosebire de teroarea iacobina, care a durat numai un an, - ea avea sa insoteasca regimul totalitar comunist de-a lungul intregii sale existente".
Deportarile si intemnitarile erau si o modalitate de a forta nationalitatile din noile regiuni sa se subordoneze total lui Stalin. In acest scop, in teritoriile anexate, intr-un mod accelerat au fost constituite organele de represiune. Astfel, la 1 septembrie 1940 era deja organizata si completata cu cadre Directia pentru Regiunea Cernauti a Comisariatului Popular pentru Probleme Interne (cunoscut sub abrevierea NKVD), cu tot cu sectiile ei raionale. In februarie 1941, pe baza acestei Directii, au fost create Directii independente pentru Regiunea Cernauti ale NKVD-ului si Comisariatului Popular pentru Securitatea Statului (NKGB), cu lucratori recrutati din diverse regiuni ale Ucrainei si ale altor republici sovietice. Prin ordinul NKVD-ului Uniunii Sovietice, din 7 septembrie 1940, si a unuia similar al NKVD-ului Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, din 20 septembrie 1940, s-a dispus infiintarea pe teritoriul regiunii a patru inchisori: doua la Cernauti (nr. 1, prevazuta cu 128 de angajati si un plafon de 700 de intemnitati; nr. 2, cu 46 de angajati si 160 de detinuti), una la Hotin (42 de angajati si 100 de intemnitati) si alta la Storojinet (41 de angajati si 60 de detinuti). In plus, la Cernauti a fost organizat un arest preventiv, cu 40 de angajati si cu un plafon de 160 de detinuti. In scurt timp, insa, numarul detinutilor avea sa depaseasca de cateva ori plafonul total planificat.
Deportarile
Deja la 2 august 1940, Bogdan Kobulov, adjunctul Comisarului NKVD al URSS, semna un ordin de deportare a 12.191 de "elemente antisovietice" din regiunile romanesti incorporate (la 28 iunie 1940) RSS Ucrainene. Acest fapt demonstreaza ca fisarea persoanelor respective s-a desfasurat intr-un interval mai mic de o luna de zile. De la Cernauti, in luna august 1940, au fost expediate in Siberia doua esaloane cu deportati. Insa operatiunea de depistare si deportare a bucovinenilor nu s-a oprit aici.
Toti asa-numitii "dusmani ai puterii sovietice" au fost trecuti initial in tabele speciale, fiind apoi arestati si condamnati, iar familiile lor deportate in regiunile estice ale Uniunii Sovietice. Astfel, la 4 decembrie 1940, Martinov, capitan al Securitatii de Stat, seful Directiei NKVD pentru Regiunea Cernauti, trimitea la Ministerul de Interne de la Kiev un tabel cu numele a 2057 de persoane care urmau sa fie deportate. Pe aceste liste au fost trecuti 855 mari comercianti, 302 mari proprietari de imobile, 245 inalti functionari, 227 industriasi, 141 fosti politisti, 77 fosti agenti ai Sigurantei, 80 de prostituate, 74 mosieri si 26 alb-gardisti. In perioada imediat urmatoare, toti acestia au fost deportati in Siberia.
In februarie 1941, la prima Conferinta regionala a Partidului Comunist, Ivan Hrusetki, prim-secretar, sublinia ca numarul "dusmanilor puterii sovietice", depistati in ultima vreme numai in orasul Cernauti, se ridica la 658 de persoane, provenind din categoriile sociale mentionate mai sus. Casele confiscate de la proprietarii legitimi erau trecute in mainile miilor de "specialisti" adusi din regiunile estice.
La sate, unde trebuia distrusa baza sociala a capitalismului pentru a putea realiza cooperativizarea si a putea organiza colhozuri, s-a aplicat "politica de deschiaburire". Catre sfarsitul lunii februarie 1941, pe liste speciale au fost incluse 3970 de gospodarii ale chiaburilor din intreg tinutul. Acestia, impreuna cu familiile lor, au fost deportati in Siberia si Kazahstan in vederea "reeducarii".
Deja in primele luni de ocupatie a inceput un aflux masiv de oameni din diferite regiuni ale URSS, care se stabileau cu traiul in locuintele si casele bucovinenilor si basarabenilor refugiati sau deportati.
Fuga in Romania
Desfasurarea fulgeratoare a evenimentelor de la sfarsitul lunii iunie 1940 a facut ca multe familii sa se pomeneasca despartite de noua linie a frontierei sovieto-romane. Foarte multe persoane, mai ales in mediul rural, dar si in cel urban, au fost surprinse de vertiginoasa inaintare a Armatei Rosii si nu au avut timp sa se retraga impreuna cu armata si administratia romaneasca. Multi au fost intorsi din drum de catre soldatii sovietici.
Din 3 iulie 1940, asa cum informa populatia un anunt oficial, noua frontiera cu Romania a fost inchisa "cu lacat", lipsind oamenii de posibilitatea legala de a se refugia.
Aceasta situatie i-a constrans pe locuitori, mai ales pe cei de origine romana, sa incerce sa traverseze clandestin noua linie de demarcatie. Unii au fost arestati de granicerii sovietici si persecutati, altii au reusit totusi sa ajunga in Romania.
Potrivit datelor oficiale sovietice, din sectorul detasamentului 97 graniceri, care se intindea de la granita pana la 7,5 km de Cernauti, in primele cinci luni de ocupatie (iulie - noiembrie 1940), au trecut ilegal frontiera 471 de persoane din diverse localitati ale raioanelor Hliboca, Herta, Putila si Storojinet.
Din satele mai indepartate de frontiera, din raioanele Vascauti, Zastavna, Noua-Sulita, Sadagura si Cernauti rural, s-au refugiat clandestin in Romania, catre sfarsitul lunii decembrie, 628 de persoane. Trebuie sa subliniem faptul ca emigrarea nu cunostea granite etnice sau sociale.
In primul an al dominatiei sovietice, potrivit datelor unui cercetator ucrainean, numarul refugiatilor veniti in Romania din regiunea Cernauti a fost de circa 7000 de persoane. Cu siguranta, numarul acestora a fost mult mai mare, reiesind din faptul ca numai pana la 23 august 1941, in circa sapte saptamani de administratie romaneasca, au revenit la casele lor 6827 de persoane, procesul continuand si in perioada urmatoare, mai ales ca o parte dintre refugiati si repatriati nu s-au mai reintors la bastina, preferand sa ramana in alte zone ale tarii.
Pe langa intarirea pazei frontierei, autoritatile bolsevice au inceput sa alcatuiasca liste cu familiile ale caror membri (unul sau mai multi) au plecat in Romania dupa instalarea stapanirii sovietice si care erau considerati "tradatori ai patriei".
Deja la 1 ianuarie 1941, in tabelul alcatuit de granicerii sovietici din date preliminare, pentru localitatile ce intrau in zona detasamentului 97 graniceri, au fost trecute numele a 1085 de persoane. Din celelalte localitati, din datele adunate pana la 7 decembrie 1940, pe liste au fost incluse 1294 de persoane. De asemenea, in urma unor denunturi ale consatenilor, au fost luate in evidenta si persoanele care aveau doar intentia sa plece in Romania.
In categoria de "tradatori ai patriei" au fost incadrati si barbatii care, desfasurandu-si serviciul militar in armata romana, nu au revenit, dupa 28 iunie 1940, in localitatile de origine.
Multi dintre fugari apelau la serviciile unor calauze provenite din randul satenilor din localitatile de frontiera, insa autoritatile bolsevice au creat, in scurt timp, propria retea de "calauze", care ii conduceau pe refugiati direct in mainile sau - si mai tragic - sub focul granicerilor.
Romani impuscati de granicerii sovietici
Cei retinuti erau transportati intr-un lagar de "arestati", care fusesera prinsi pe granita. Un asemenea lagar se afla in curtea proprietarului Carjitchi din comuna Vadul-Siret. Dupa cum ne marturisea Dumitru Nimigeanu din Tereblecea, in timp de numai o luna dupa invazia Bucovinei, in acel lagar se aflau deja 2400 de persoane. Afara de acesta, mai existau inca noua asemenea lagare, toate pline. "Acesta era lagarul pentru zona noastra, in care se aflau inchisi preoti, profesori, invatatori, primari, functionari si foarte multi pensionari, carora comunistii nu le-au platit nici o pensie. Printre acestia erau si doi generali iesiti la pensie, al caror nume nu-l stiu... Numai 5% au scapat..., restul de 95% au fost incarcati in camioane si dusi in gara Vadul-Siret, unde au fost urcati in vagoane de marfa cu destinatia Siberia".
Dupa sase luni de ocupatie comunista, in inchisorile din Cernauti nu mai era loc pentru arestati, umplandu-se si cazarmile cu oameni nevinovati. Astfel "erau pline cazarmile regimentelor 3 Graniceri, 11 Rosiori si 4 Pioneri. Mii si mii de oameni gemeau sub lacat. Multi din ei s-au stins chiar atunci, in 1940".
Din acest motiv, mai multe grupuri de bucovineni au cautat sa fie pregatite in eventualitatea unei ciocniri cu ostasii sovietici. La 19 noiembrie 1940, 40 de familii, in numar de 105 persoane, din satul Suceveni, avand 20 de arme si munitia necesara, au incercat sa treaca clandestin frontiera in zona localitatii Fantana-Alba. In confruntarea nocturna cu granicerii, trei oameni au fost ucisi, doi raniti au fost capturati de sovietici, restul grupului, inclusiv cinci raniti, a ajuns cu bine la Radauti. In schimb, in scurt timp rudele apropiate ale celor 105 persoane au fost arestate si deportate.
Mult mai norocosi s-au dovedit a fi cei peste 100 de locuitori din Mahala, Ostrita, Horecea si alte sate, care au reusit, in ianuarie 1941, sa treaca granita si sa ajunga in Romania. Acest fapt a inspirat incredere altor sateni. Drept urmare, in noaptea de 6/7 februarie 1941, un grup de peste 500 de persoane din Mahala, Cotul-Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana si Ostrita a incercat sa treaca in Romania. La orele 6 dimineata, satenii, ale caror intentii erau cunoscute deja autoritatilor prin intermediul unui turnator, au fost descoperiti de catre granicerii sovietici. In urma unor rafale de mitraliere trase din doua sau chiar trei directii, vreo cinci sute de refugiati au fost ucisi, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica si N. Isac. Circa 57 de persoane au reusit sa ajunga in Romania, profitand de intuneric, iar 44 au fost arestati si deferiti justitiei in calitate de "membri ai organizatiei contrarevolutionare". La 14 aprilie 1941, tribunalul Districtului militar Kiev a condamnat la moarte 12 persoane, ceilalti 32 fiind pedepsiti cu cate 10 ani de munca silnica si 5 ani lipsire de drepturi politice fiecare, precum si cu confiscarea avutului. Ca si in cazul precedent, toti membrii familiilor acestor "tradatori ai patriei" au fost deportati in Siberia.
Decapitarea invatamantului
Universitatea din Cernauti, deja la 13 august 1940, a devenit o institutie superioara de invatamant de tip sovietic. in locul profesorilor romani refugiati au fost angajati in principal rusi si ucraineni, care erau preocupati in principal de extinderea influentei limbilor rusa si ucraineana.
In regiunea Cernauti a fost permisa functionarea a 538 de scoli, dintre care 408 ucrainene, 111 in limba "moldoveneasca", 10 rusesti si 9 cu alte limbi de instruire. In noul an de invatamant 1940/1941 minoritatilor din regiune li s-a permis functionarea a 114 scoli "moldovenesti", 11 rusesti si 9 evreiesti.
Insa din prima luna "s-a procedat la recensamantul si verificarea cadrelor didactice". Au fost excluse cadrele care s-au dovedit a fi facut politica in trecut sau la care s-a depistat ca ar fi avut simpatii politice fata de unele partide din Romania. Erau preferati in primul rand profesorii de origine evreiasca, pe urma cei de origine ucraineana si numai pe ultimul plan veneau cadrele de origine romana si poloneza... Aceasta ierarhizare s-a pastrat tot tompul si in toate sferele de activitate".
Sub lozinca "alegerilor organelor sindicale", inca la 22 iulie 1940 au fost lichidate "sindicatele burgheze", printre care si sindicatul muncitorilor romani "Breasla".
Cu ajutorul comitetelor saracimii, create in localitatile nord-bucovinene, au fost inventariate casele si averile parasite de catre persoanele refugiate in Romania, au fost intocmite listele fostilor primari, perceptori, jandarmi, ofiteri, membrilor partidelor politice din Romania, care n-au avut posibilitatea sa se refugieze in momentul ocuparii nordului Bucovinei de catre trupele sovietice si care au fost arestati si aruncati in inchisori si lagare de concentrare inca din vara anului 1940.
Germanii parasesc "paradisul sovietic"
Dupa trei luni de stapanire sovietica, pentru etnicii germani din aceste teritorii deja nu mai exista nici o indoiala ca nu au o alternativa mai buna decat sa se repatrieze in patria lor istorica. Indeosebi generatia tanara opta pentru o repatriere organizata in Germania. De asemenea multi romani si ucraineni s-au hotarat sa se repatrieze. Problemele economice, precum si frica fata de teroarea totalitarista, au jucat un rol decisiv in luarea acestor hotarari.
Comisia germana de repatriere si-a inceput activitatea la Cernauti la 15 septembrie 1940. Primii 1000 de repatriati au plecat spre Germania la 17 septembrie, iar peste doua luni, la 17 noiembrie, ultimul transport cu germani bucovineni a plecat din Cernauti.
Timp de doua luni, pe aceasta cale au parasit nordul Bucovinei 43.641 de persoane. Totusi inca 3446 de germani din nordul Bucovinei au ramas in teritoriul ocupat de sovietici.
Pentru multi romani bucovineni, dar si locuitori de alte etnii, s-a ivit o noua sansa ca prin intermediul acestei comisii sa poata parasi acest teritoriu. Din aceasta comisie a facut parte si Herbert Mayer, conferentiar la Catedra de Fizica a Universitatii din Cernauti, care a acordat un mare sprijin romanilor sa plece in Germania.
La sfarsitul lunii noiembrie 1940 in Germania erau deja cca. 3000 de refugiati romani. Multi dintre ei au nimerit in Germania in lagare.
In mai 1941 la Bucuresti, Cercul Bucovinenilor a format o comisie din Gheorghe Vantu, Constantin Zoppa si Aurel Morariu, cu obligatia de a examina si a se referi la romanii care se aflau in lagarele din Germania in 1941 si care urmau sa fie repatriati, in sfarsit, in Romania. Printre cele 1501 de persoane incluse in aceste liste identificam familii de intelectuali cu rol deosebit in viata culturala a Bucovinei: Leonida Bodnarescu, fost director al liceului din Radauti aflat in 1940 la Cernauti, L. Tomoioaga, fostul director al scolii Normale din Cernauti, Alexandru Zavulovici, fost profesor de muzica la scoala Normala din Cernauti, Ion Cavulea, profesor de geografie la scoala Normala din Cernauti, Arcadie Dugan, cercetator stiintific, Traian Cantemir, istoric literar. Persoanele incluse in aceste liste erau insotite si de membri ai familiei, spre exemplu: Vasile Razvan, socrul academicianului Radu Grigorovici, familia Sfintitchi (Sfintescu), rude apropiate tot ale academicianului Radu Grigorovici, precum si mai multe persoane cu numele Trebici (rude ale academicianului V. Trebici din Horecea) etc..
Multi din acesti refugiati s-au intors ulterior in Romania. Numai in iunie 1941 au revenit in nordul Moldovei mai mult de 1000 de refugiati din Germania.
Cu ajutorul Comisiei germane de repatriere au parasit nordul Bucovinei si cca. 4.000 de ucraineni.
De asemenea, o parte din polonezii din Cernauti, care se aflau in legaturi de rubedenie cu familiile germane, au plecat, impreuna cu acestea, in toamna anului 1940 din capitala Bucovinei. Potrivit unui recensamant, realizat de autoritatile romane in august 1941, in Cernauti au fost consemnate doar 3523 de persoane de etnie poloneza.
Concomitent avea loc repatrierea sau refugierea in principal a romanilor din Basarabia si nordul Bucovinei.
Ion Popescu, fost deputat in Parlamentul Ucrainei (1994-2002) si membru in Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (1996-2002) 
 Afisari: 655  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Gripa aviara, o catastrofa iminenta?    5 comentarii
  Mahmoud Abbas, negociatorul    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Insula Serpilor, nodul Marii Negre (2029 afisari)
 Calvarul bucovinenilor sub ocupatia sovietica (655 afisari)
 Banca Romana pentru Dezvoltare se razbuna (340 afisari)
 Se umfla Prutul (95 afisari)
 Stiri pe scurt (86 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.59193 sec.