Ziua Logo
  Nr. 3160 de luni, 1 noiembrie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
"Masonul de aur", Ion Basgan, da un ultimatum Societatii Academice Romane
-- Acuzat de presupuse colaborari cu fosta Securitate si apartenenta la masonerie, Ion Basgan, membru fondator al PNL, anunta ca o va da in judecata pe Alina Mungiu-Pippidi, daca nu va retracta, pana cel tarziu azi, cele publicate la adresa sa in cadrul raportului S.A.R. privind politicienii cu probleme de imagine * In calitate de mostenitor, Ion Basgan este pe cale sa primeasca 16 miliarde de dolari de la companiile petroliere americane, care au folosit fara drept o inventie a tatalui sau
Drd. ing. Ion Basgan este membru al Partidului National Liberal din 1990, avand calitatea de fondator, fiind in prezent membru al Biroului Executiv al partidului si membru in Consiliul National de Coordonare a Aliantei DA Figura marcanta a Masoneriei romane, el detine o inalta demnitate in Marea Loja Nationala din Romania, fapt pentru care, a fost numit de presa "masonul de aur". Ion Basgan este si director general al unei companii private de transport de succes, iar luna trecuta si-a depus candidatura din partea Aliantei DA pentru demnitatea de senator, pe listele judetului Teleorman (pe prima pozitie). Ion Basgan mai este cunoscut in calitatea sa de presedinte al Fundatiei "Ion Basgan" - dupa numele tatalui sau, om de stiinta si inventator - fundatie care are ca scop promovarea inteligentei romanesti si in special a valorilor umane care au fost marginalizate in perioada dictaturii comuniste. Fundatia "Ion Basgan" deruleaza in Statele Unite ale Americii actiuni sustinute care vizeaza recuperarea drepturilor banesti cuvenite tatalui sau pentru o inventie epocala in domeniul extractiei petroliere, drepturi care sunt calculate la impresionanta suma de 16 miliarde de dolari. Deoarece candidatura sa la alegerile parlamentare i-a atras unele atacuri venite din partea Societatii Academice Romane, care a publicat saptamana trecuta un raport privind politicienii cu probleme de imagine, Ion Basgan, a dorit sa ne raspunda punctual la un set de intrebari referitoare la alegatiile vehiculate la adresa sa, precum si la marele sau proiect financiar care, in caz de reusita, il va transforma de departe in cel mai bogat om din Europa.
Reporter: Societatea Academica Romana v-a pus recent pe o lista neagra a celor care aspira la o functie parlamentara, motivand ca sunteti mason. Considerati ca este un inconvenient politic faptul ca sunteti mason?
Ion Basgan: Nu poate fi nici un inconvenient faptul ca am calitatea de mason, calitate de care sunt mandru. Doresc sa precizez ca Masoneria este o organizatie inregistrata legal, a fost constituita si functioneaza in baza unei hotarari judecatoresti si este recunoscuta de Guvernul Romaniei ca fiind institutie de utilitate publica. Deci nu este nici o incompatibilitate intre calitatea mea de mason si cea de om politic.
Rep.: Societatea Academica Romana si-a motivat demersul prin faptul ca ati fi banuit de colaborare cu fosta Securitate. Este adevarat?
I.B.: De la inceput vreau sa precizez ca nu am fost agent sau colaborator al Securitatii. Daca initial, intr-un articol de presa de unde s-a perpetuat aceasta idee, a fost vorba de o acuzatie, acum iata ca s-a trecut la o simpla banuiala. Nu-mi explic cum o societate academica, care pretinde ca se respecta, sa dea publicitatii un raport in care sa incrimineze oameni pe simple banuieli sau prezumtii. In cazul meu, la cererea mea si a conducerii PNL a fost efectuata verificarea in conformitate cu prevederile Legii 187/1999 privind accesul la propiul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica, iar rezultatul verificarilor nu lasa loc de nici o alta interpretare. Verificarile si reverificarile efectuate de organele competente, si ma refer la raspunsurile venite de la SRI, SIE si SADM, ma indica ca fiind necunoscut ca agent/colaborator al Securitatii ca politie politica.
Rep.: Puteti dovedi ceea ce sustineti?
I.B.: Va pun la dispozitie in copie certificatul emis de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii nr. 1959/19.10.2004, care atesta ca Ion Basgan nu a fost agent/colaborator al Securitatii ca politie politica.
Rep.: Veti reactiona in vreun fel la acuzatiile ce vi s-au adus public de S.A.R.?
In mod sigur sunt obligat sa fac acest lucru, cu toate ca nu as fi dorit-o. Sper ca dupa ce au luat act de decizia CNSAS, fiind vorba de o componenta academica a societatii civile, vor retracta si vor recunoaste in mod deschis ca au gresit. Chiar zilele trecute i-am trimis doamnei Alina Mungiu-Pippidi, autoarea raportului S.A.R., o somatie la care am reatasat documentul emis de CNSAS, document pe care i-l comunicasem anterior, cand respectiva doamna a depus la PNL lista cu politicienii cu probleme de imagine. Prin somatie, i-am cerut sa dezminta si sa-mi ceara public scuze pana cel tarziu 1 noiembrie, data dupa care, daca nu se va conforma, o voi actiona in judecata. Este regretabil ca o persoana care a detinut o functie politica, cu rang de ministru, la conducerea Televiziunii Romane, sa-si aroge o pozitie incompatibila de reprezentant al societatii civile si sa acuze fara temei.
Rep.: Se spune ca aveti o avere considerabila. Ati dobandit-o cinstit?
I.B.: Averea mea este declarata oficial. Sunt un cetatean care traiesc din veniturile mele obtinute onest si platesc impozite de pe urma acumularilor mele si nu am afaceri cu statul. Este posibil ca presupusa mea avere considerabila sa devina o realitate atunci cand voi reusi sa finalizez actiunile pe care le desfasor in Statele Unite ale Americii, in scopul recuperarii drepturilor materiale de pe urma inventiilor tatalui mei, in calitate de mostenitor.
Rep.: Cam ce sume aveti de recuperat?
I.B.: Expertiza efectuata in 1966 cifra drepturile banesti de care v-am vorbit la suma de 8,6 miliarde de dolari, ceea ce reactualizat ajunge undeva in jurul cifrei de 16 miliarde de dolari. Dar daca reusesc, atunci averea mea ar deveni cu adevarat considerabila.
Rep.: In ce consta importanta inventiei tatalui dvs. de s-a ajuns la asemenea drepturi financiare colosale?
I.B.: Numele Basgan este atestat documentar din 1456. A fost o familie de preoti care a transmis din generatie in generatie credinta in Dumnezeu. Tatal meu a rupt traditia, iar in intreaga familie, de la 1900 incoace, au aparut ingineri, doctori, avocati, profesori. Bunicul meu a avut cinci copii, dintre care tatal meu a ajuns bursier la Liceul internat din Iasi si apoi absolvent al celei mai mari scoli de mine de la Leuben - Austria, unde a obtinut si doctoratul. In 1937, tatal meu a obtinut in SUA brevetul pentru prima sa inventie privind forajul rotativ percutant. Metoda de foraj a condus la realizarea unor puturi verticale de mare adancime, cu cresterea randamentului forajelor si reducerea semnificativa a costurilor. Inventia a permis companiilor petroliere sa obtina profituri foarte mari, metoda fiind folosita si astazi. In mod normal, companiile petroliere trebuiau sa cumpere licenta, dar au aplicat metoda de foraj fara a plati, profitand de declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, care a insemnat pentru romani sechestrarea tuturor drepturilor de proprietate, inclusiv cele intelectuale. Conform Tratatului de Pace din 1948, de la Paris, administratia americana avea obligatia sa restituie brevetul, dar nu a facut-o. Restituirea s-a facut abia in 1966, in urma a peste 150 de procese desfasurate pe rolul instantelor din SUA. Numai ca, in perioada comunista, familia mea nu a mai putut revendica sumele cuvenite, deoarece regimul comunist ar fi confiscat totul. Azi suntem insa in situatia foarte avansata de a perfecta o intelegere cu autoritatile americane, pentru plata unor despagubiri de circa 16 miliarde de dolari.
Rep.: Ce veti face cu o asemenea avere, daca veti avea norocul sa deveniti cel mai bogat om din Europa?
I.B.: As respecta in primul rand dorintele tatalui meu de a aloca o suma importanta orasului Focsani, unde el s-a nascut, pentru refacerea unor edificii culturale si pentru invatamant. O alta parte a averii sale, dorea sa o aloce Academiei Romane, unor institute de cercetare stiintifica, pentru actiuni filantropice si ridicarea unor lacasuri de cult. Sumele de care vorbim sunt foarte mari si daca le-as recupera, probabil ca nu as mai putea iesi pe strada fara garda de corp. Cred ca voi investi masiv in obiective productive, care sa creeze produse si locuri de munca si in domenii care sa ne faca sa fim mandri ca suntem romani.
A consemnat,
R.S.
 Afisari: 729  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Dovada vie ca lojele sectei masonice exista si au o mare putere   de Romanul Antimason
A r h i v a
  Basescu a vrut sa-i dea jos masca lui Nastase    17 comentarii
  Iliescu preia PSD din mers    1 comentariu
  Gainarii pesede la Slatina    
  C.V. Tudor s-a lansat ca un star rock    13 comentarii
  Negocierile, aproape incheiate    
  Europa crestina invinsa de socialisti    4 comentarii
  Constitutia UE, "o utopie transformata in realitate"    2 comentarii
  200 de ofiteri israelieni in Romania    4 comentarii
  Georgetown la Bucuresti    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 "Masonul de aur", Ion Basgan, da un ultimatum Societatii Academice Romane (729 afisari)
 2020, anul critic planetar (721 afisari)
 Antena Satelor - Glasul pamantului romanesc (646 afisari)
 Portretul-robot al presedintelui in 2004 (536 afisari)
 Anghel Taranu uita sa-si plateasca datoriile si sa-si reprezinte clientii in instanta (369 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02320 sec.