Ziua Logo
  Nr. 3094 de luni, 16 august 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Pamfil Seicaru despre 23 August: "Mai multa rusine, mai putine victime"
-- Documentarul "Stalingradul de la Dunare", al realizatorului Wilfried H. Lang, pune sub semnul intrebarii provocarea presedintelui Ion Iliescu: sa reinventam sarbatoarea de la 23 august * "Nu numai ca s-au predat armatei Rusiei sovietice 170.000 de ostasi oteliti in trei ani si doua luni de razboi, dar s-a surpat rezistenta morala a natiei prin violenta cu care partidele democrate au pledat culpabilitatea Romaniei, in speranta ca isi vor gasi titluri la recunostinta invingatorilor", comenta marele jurnalist Pamfil Seicaru
De cativa ani il cunosc pe domnul Wilfried H. Lang. Traieste de mult in Germania, acolo unde se afla centrul istoric al Cavalerilor Teutoni. In 1995, la Cazinoul din aceasta ilustra localitate, azi un reputat centru de tratament, el a pus laolalta pe Regele Mihai si cativa dintre ofiterii superiori germani, care, la 23 august 1944, se aflau in Bucuresti. Aceasta intalnire a avut un dublu scop: reconcilierea celor implicati in acest eveniment si semnalul "motor" pentru primele cadre ale unui film documentar realizat in Romania, Basarabia si Ucraina. Ceea ce a rezultat a fost documentarul cu un titlu foarte incitant, dar meritat: "Stalingradul de la Dunare".
Am vazut acest film demn sa stea alaturi de cele mai bune productii de gen pe care le vedem pe canalele tv. straine. Din pacate, el nu poate fi difuzat inca pe micile noastre ecrane.
Nu cred ca poate fi, pana acum, un raspuns mai calificat si mai complex la provocarea pe care a facut-o presedintele Ion Iliescu cu ideea reinventarii sarbatoririi celor 60 de ani de la lovitura de la palat. Iar ne vom bucura de sarbatoarea "eliberarii Romaniei de sub jugul hitlerist"? Poate ca ar fi fost mai nimerit sa vorbim de marcarea evenimentului, deoarece pentru cei initiati in istoria acestei zile exista urmatoarea dilema: daca trebuie sa vorbim de o sarbatoare sau de o comemorare. Domnul Iliescu si-a motivat propunerea si din nevoia noastra de a-l omagia pe ultimul important actor al celui de-Al Doilea Razboi mondial aflat in viata, Regele Mihai. Cu o astfel de premiza domnul Iliescu are o opinie deja formata; el considera actul acesta de forta ca pozitiv, facand bine mersului razboiului. Sau, altfel spus, imbratiseaza ideea unor istorici ai acestui razboi ca prin actul de la 23 august Romania a contribuit la scurtarea lui cu sase luni. E o ipoteza care trebuie luata in consideratie, numai daca aceasta interpretare si-ar fi asumat-o si statele cu care Romania a fost in razboi pana la 23 august 1944, iar apoi au beneficiat de contributia militara a ei pana la capitularea Germaniei hitleriste. Din pacate nu au fost, si nici nu sunt sperante ca se vor recunoaste sacrificiile facute de catre Romania pe frontul din Vest!
"Stalingradul de la Dunare"
Revenind insa la lunga disputa interna, privind actul acesta, cred ca suntem acum, dupa ce s-au vestejit alegatiile impotriva Regelui, conform carora daca Majestatea Sa nu l-ar fi arestat pe Maresal acesta ar fi obtinut un armistitiu onorabil, sa privim cu o mai mare seninatate disputele in care au fost vanturate atatea vorbe de claca!
Istoricii seriosi au preferat, din pacate, sa taca atunci cand, dupa Revolutie, unii politicieni s-au capatuit cu un spor apreciabil de capital politic contrapunandu-l pe Antonescu Regelui. Era suficient ca voci autorizate sa spuna, ceea ce mai toti stiu astazi, ca frontul sovietic, in dimineata zilei de 23 august, cand Antonescu se pregatea sa mearga in zona, ajunsese la Copou pentru ca acuzatiile sa cada in deriziune! Cu atat mai mult cu cat Comandamentul trupelor germane luase hotararea sa retraga spre Polonia, pe Frontul de Nord, o divizie de blindate, ceea ce facea si mai improbabila rezistenta la Iasi. Faptele lui Antonescu, din acele zile, dovedesc vointa acestuia de a se opune evidentelor strategice. Alternativa la transformarea Romaniei intr-un teatru de razboi, de pe urma caruia n-ar fi ramas piatra pe piatra nu era decat un armistitiu. De aici cred ca trebuie sa inceapa orice abordare serioasa a loviturii de Palat: a fost actul de la 23 august un armistitiu, o intelegere intre cele doua parti aflate in conflict, sau un gest unilateral, disperat de abandon in fata dusmanului? Pretul platit imediat au fost cei aproximativ 140 de mii, sau, dupa alte surse, 170 de mii de soldati romani luati prizonieri si manati ca vitele, pe jos, spre lagarele din Siberia; o treime dintre ei, ne-o arata supravietuitori ai acestui exod intervievati in filmul amintit, au murit pe drum!
Razboiul a fost scurtat, nu incape nici o indoiala, armata germana a pierdut, dupa datele pe care le furnizeaza istoricii de prestigiu peste 400 de mii de soldati, consecinta directa a intoarcerii armelor. Cifra reprezinta dublul pierderilor avute de catre armata germana la Stalingrad! De aici si indreptatirea titlului acestui documentar german facut cu o desfasurare impresionanta de argumente. Catastrofa frontului hitlerist, prin "defectiunea romaneasca", a ajutat ofensiva Armatelor Rosii spre Berlin si s-a dovedit la masa pacii in paguba popoarelor calcate de senilele tancurilor sovietice.
A folosit acest act Romaniei? Ne-a adus el compensatii materiale sau morale? Am capatat la "pacea de la Paris" statutul de co-beligeranti"? Ne-a ridicat el in ochii Aliatilor sau am fost considerati si de catre acestia ca tradatori? Care a fost pretul platit de armata romana?
Raspunzand acestor intrebari, Wilfried Lang crede ca 23 august e o zi rusinoasa pe care ar fi bine s-o uitam. Nu impartasesc aceasta opinie; chiar daca ar fi asa e nevoie, fie si pentru a exorciza raul, sa vorbim despre ea! Dar sunt si alte motive de a marca acest eveniment printre care - nu cel din urma! - e si filozofia morala a elitelor conducatoare de atunci care au purces din disperare de cauza - sau din lipsa de prevedre? - la sfidarea angajamentelor asumate pe motiv ca soarta tarii e mai presus de bine si de rau.
O conjuratie despre care se vorbea in cafenele
In vara anului 1944, cum ne asigura in memoriile aparute postum, un personaj extrem de interesant si foarte bine informat prin legaturile sale de familie, fiul vitreg al antreprenorului Aurel Ioanovici, Gh. Jurgea Negrilesti, in cercurile bine informate ale Bucurestiului, cu alte cuvinte la Capsa, la Nestor, dar si in alte locante sic ale capitalei, se vorbea despre iminenta momentului in care vom fi nevoiti sa lepadam alianta cu Germania: "Ori bagam cutitul in spatele Aliatului, ori continuam pana ce trece tavalugul peste noi si nu mai ramane nimic." Mihai Farcasanu, viitorul sef al tineretului liberal, intrat in clanul Bratienilor prin casatorie, dar aflat si sub protectia generalului Pantazi, ministrul de razboi, care era "cuplat" cu sora lui adulterina, practica reportajul de razboi. De data aceasta, reintors de la Iasi, de unde ticluieste "pentru autoritati" reportajul "Cu tramvaiul in prima linie", povesteste insa altceva pentru intimii sai, si anume ca in capitala moldava se poate ajunge cu tramvaiul in prima linie, la Copou, si ca "nemtii s-au evaporat de pe front". La Nestor, Jurgea-Negrilesti aflase deja de la Mircea Lecca, omul care le stia pe toate, componenta guvernului care-i va succeda Maresalului: "Niculescu-Buzesti la Externe, Lucretiu Patrascanu si alt comunist in guvern".
In aprilie 1990, aflandu-ma impreuna cu aproape 100 de romani in vizita de documentare in Elvetia, am parasit grupul cantonat in zona germanofona, cu centrul la Zurich si dupa o serie de peripetii am facut un amplu interviu cu Regele Mihai difuzat de TVR Libera in noaptea zilei de 10 mai. Dupa ce Majestatea Sa a evocat preparativele pe care Casa Regala le-a pus la cale impreuna cu liberalii si manistii inca din 1943, ca si despre cererea occidentalilor de a-i include si pe social-democrati si comunisti in preparativele de iesire din razboi mi-a declarat: "Razboiul luase o intorsatura extrem de proasta si noi, toti ceilalti, asteptam un ajutor din partea Aliatilor ca sa putem sa facem ceva; ei spuneau sa iesim din razboi. Noi spuneam foarte bine, dar singuri cu nemtii peste tot nu se poate. Aliatii n-au raspuns deloc. Asa ca ajungem la momentul cand rusii au spart frontul in nordul Basarabiei si Moldova; nemtii au luat atuncea o divizie de blindate si au dus-o in Polonia. Mai aveam putin timp si am hotarat, cu acest grup politic care era la baza acestor intrevederi, sa terminam cu alianta cu Germania si am decis ziua de 26 august. Intre timp am aflat ca Antonescu se pregateste sa plece pe front si in aceste conditii scapam aceasta ocazie, asa ca a trebuit sa-l convoc cu trei zile mai devreme, in 23 august. Cand a venit la Palat, am avut o discutie de o ora si jumatate, i-am pus in fata situatia dezastruoasa in care eram, rugandu-l insistent sa faca ceva ca sa iesim din razboi cat mai repede. A refuzat. "Cum dupa draperia care marginea una din laturile salii de audienta regala, statea gata pregatita sa raspunda gestului convenit echipa care-l va aresta pe Maresal, ca si "garzile" care-l vor lua in custodie, e lesne de inteles hotararea conjuratilor de a nu sovai in a-l inlatura pe Conducatorul Statului.
Bodnaras alias "Ceausu" isi face aparitia
Derularea ulterioara a evenimentelor - arestarea celor doi Antonesti, proclamatia regala, bombardarea, dupa 12 ore de absenta a vreunei replici germane, a Bucurestiului etc. - sunt cunoscute. As vrea sa adaug aici un fapt care e acum trecut complet sub tacere si anume existenta "garzilor patriotice", despre care vorbeste si Regele in interviul amintit si pe care Jurgea-Negrilesti le intalneste a doua zi, pe 24 august, cand ia drumul spre sudul Bucurestilor, spre resedinta familiei Bragadiru, familie celebra nu numai prin fabrica de bere, dar si prin nenumarate proprietati cu care s-a procopsit gratie comertului cu bauturi alcoolice. Echipe de muncitori, unii chiar din fabrica de bere, au atacat un convoi de masini pline cu militari germani ce se indrepta spre centrul capitalei. Si inca ceva dezvaluit de Regele Mihai in interviul amintit: "As vrea sa adaug aici un lucru: la 23 august cu toate ca eu l-am arestat (pe Maresal) si l-am retinut la Palat (...) in seara de 23 a venit Patrascanu, cu asa-zisul Ceausu, care era Bodnaras. Maniu si Bratianu trebuiau sa aiba si ei o echipa impreuna cu ceilalti ca sa-l ia pe Antonescu si sa-l tina bine deoparte si sa aiba grija de el. Eu am plecat pe la ora 2 dimineata spre Oltenia si cand m-am intors am aflat ca Bodnaras l-a luat cu echipa lui. Apoi au venit rusii la Bucuresti si l-au dus."
In confruntarea dintre "solutia Palatului" si "solutia eroica" avea sa fie impusa prima. "Mai multa rusine, mai putine victime" - cum prevazuse, cu cinismul sau specific, genialul ziarist si scriitor politic Pamfil Seicaru. Din pacate n-aveau sa fie mai putine victime!
"Solutia regala" vs "Solutia eroica"
"Solutia regala", care s-a impus impotriva "solutiei eroice" preconizata de catre Ion Antonescu, a fost inspirata de catre "defectiunea italiana". Daca solutia italiana - "decat un razboi sfant, mai bine o intelegere stramba" - a esuat, dupa cum se stie, nu numai prin decarcerarea Ducelui, dar si prin lipsa de determinare a armatei, la Bucuresti se conta foarte mult pe bravura, deja dovedita si in acest razboi de catre armata noastra. La Iasi, dupa cum ne relateaza Mihai Farcasanu, frontul se oprise, desi sovieticii nu intampinasera o rezistenta hotarata. Indecizia sovieticilor dovedea, cel putin in perceptia intimilor liberalului nostru, ca Stalin miza pe intoarcerea armelor de catre Romania. (Daca arhivele vor da la iveala astfel de dovezi atunci perfidiei staliniste i se va adauga un nou capitol.) Wilfried Lang, pe baza documentelor de arhiva, crede ca oprirea temporara a ofensivei Armatei Rosii se datoreaza unui respiro care sa permita liniilor de aprovizionare sa redevina functionale. Greu de crezut ca in fata unui front rarefiat rusii ar fi intarziat sa raporteze lui Stalin ca au pus piciorul intr-o tara dusmana care le cauzase atatea necazuri in Caucaz! Cert e ca Stalin a nesocotit armistitiul si a dispus luarea in prizonierat a peste 140 de mii de soldati romani. Soarta lor, repetam, asa cum dovedeste si filmul domnului Lang, la fel ca si ai fostilor aliati germani, cazuti prizonieri prin intempestiva intoarcere a armelor dictata de "solutia regala" a fost tragica; o treime murind in odiseea indurata pe drumul parcurs pe jos spre lagarele din Siberia!
Pe ce se baza "solutia eroica" al carui partizan era Maresalul? Alaturi de fidelitatea juruita lui Hitler, determinata, probabil, nu doar prin obligatiile ce decurgeau din onoarea sa ofitereasca, ci si de increderea ca Germania va beneficia curand de o arma care va schimba mersul razboiului, putem presupune insa ca el, Antonescu, un bun cunoscator al Occidentului, unde traise cativa ani, la Paris si Londra, ca atasat militar, avea motive in plus sa impartaseasca un curent de opinie raspandit printre ofiterii germani. Si anume sa continue rezistenta impotriva frontului sovietic pana vor simti in spate... frontul american. E doar o ipoteza, dar nu de neglijat!
Pe o astfel de supozitie isi bazeaza insa Wilfried H. Lang opinia prin care considera actul unilateral al Romaniei de la 23 august 1944 nu doar contra-productiv, dar si vinovat pentru ca n-a acordat frontului vestic ragazul sa inainteze mai mult spre Rasarit, asigurandu-le astfel liderilor politici ai Occidentului alte pretentii la impartirea sferelor de influenta! Daca Romania a evitat un razboi, pe teritoriul sau de dincoace de Carpati, marindu-si sansele de a reintra in stapanirea Transilvaniei de Nord, Stalin a tras toate foloasele acestui act unilateral. Nu intamplator cea mai mare decoratie sovietica de care au avut parte doar cativa demnitari straini, "Ordinul Pobeda", i-a fost acordata Regelui Mihai! Stia Stalin de ce! Armata romana, motivata si pe frontul de Vest, ca si pe cel din Rasarit, a fost utilizata in cele mai nenorocite episoade ale razboiului, ca sa nu mai vorbim de sacrificarea deliberata a celor 11 mii de combatanti la Oarba de Mures!
Iata, pe scurt, suficiente motive sa ne intrebam acum ce marcam la 23 august 2004: o sarbatoare sau o comemorare? Dar de ce nu o reconciliere a celor doua conceptii care s-au confruntat atunci!? Iata, de aceea ar trebui sa vedem cum il considera Regele Mihai pe Maresalul Antonescu in posteritatea acestuia! Ne vom referi din nou la interviul realizat de noi in aprilie 1990.
"O ipoteza ignorata?"
Unul dintre cei mai temuti adversari din exil ai actului de la 23 august 1944 - si implicit al Regelui Mihai - avea sa fie Pamfil Seicaru. Iata ce scria el la cativa ani de la instrainarea de tara sa: "La nici un popor istoria nu a inregistrat un caz similar de orgie a renegarii nationale. Nu numai ca s-au predat armatei Rusiei sovietice 170.000 de ostasi oteliti in trei ani si doua luni de razboi, dar s-a surpat rezistenta morala a natiei prin violenta cu care partidele democrate au pledat culpabilitatea Romaniei, in speranta ca isi vor gasi titluri la recunostinta invingatorilor." Simpatia lui pentru Antonescu era insa mai veche, asemuindu-l pe Maresal, chiar inaintea arestarii lui, cu Regele Leare: "Si cu el se joaca destinul, l-a ridicat sus, sus de tot, pentru a-l arunca in fata plutonului de executie"
Ce crede Regele, alt personaj descins, parca, din teatrul Marelui Will, despre cel pe care fusese fortat sa-l aresteze? Iata transcrierea din interviul tv realizat in aprilie 1990: "Judecand lucrurile la rece, eu cred ca Antonescu era un patriot. Asta nici nu se poate discuta. Ce n-am prea inteles noi era felul cum a condus razboiul. Nimeni nu era de acord, nici oamenii politici, nici tara, nici eu, ca sa ajungem in fundul Rusiei. Stiu ca unii spun ca principiul militar este ca daca esti in razboi cu inamicul, sa te duci pana la capat dupa el. (...)Dar era un om care-si iubea tara. "L-am intrebat pe Majestatea Sa daca Antonescu avea o alta optiune. "Asta nu pot sa spun pentru ca nu discuta cu mine absolut deloc. Ma considera mai mult un copil care nu stie nimic". Poate ca asa si era! Sa fi existat un complot care sa-l fi impins pe Rege, fara sa stie, intr-o complicitate cu Moscova? Seicaru are chiar certitudinea unei astfel de asocieri! Cartea publicata dupa razboi de catre Rueben Markham, corespondent la Bucuresti al ziarului american "Christian Monitor", "Romania sub jugul sovietic", asociata cu ceea ce aflase la Bucuresti inaintea plecarii sale in exil, il face partizanul unei astfel de ipoteze.
La putina vreme dupa ce delegatii "Blocului partidelor democratice" deschisesera in aprilie 1944, la Cairo, tratativele pentru iesirea Romaniei din razboi, iar aliatii occidentali ai URSS ii sfatuisera pe negociatorii romani sa se adreseze Moscovei, la inceputul lunii mai au fost parasutati in Romania agenti sovietici. Printre ei, scrie ziaristul american, un intim al lui Maniu, dar si al capului conspiratiei de la Palat, Grigore Niculescu-Buzesti, s-a aflat si "un om misterios, un oarecare Spataru (Ceausu, de fapt, numele cu care se prezentase Bodnaras conspiratorilor de la Palatul Regal! - n. n. ), dezertor al armatei romane, pe care Moscova il trimisese la Bucuresti si care a devenit ministru de razboi sub numele de Bodnaras". Ca Bodnaras era, cel putin atunci, un om devotat Moscovei nu incape indoiala! El ii va lua in custodie pe cei doi Antonescu, el va transforma Siguranta Statului in Securitate, el va trata mai tarziu cu Moscova, la cererea expresa a lui Dej, retragerea trupelor sovietice din Romania. Crucea mare, de marmora, care-i strajuieste mormantul din comuna sa natala din Bucovina sa fie semnul pocaintei sale? Cine stie! Cum orice lovitura de stat reusita poarta cu sine taine nedezlegate, ipoteza lui Pamfil Seicaru poate avea credibilitate. Dar chiar si epilogul acestei "schimbari la fata" arata cui a folosit 23 august din Romania! Din nou Pamfil Seicaru: "Partidul comunist era indreptatit sa sarbatoreasca 23 august (sic!), cand se recoltau consecintele actului savarsit..."
Inainte de a pune punct, sau un semn de intrebare final, inca ceva. Istoricii au un mod special de a se resemna; refuzand ipotezele contrafactuale ei afirma ca ceea ce s-a intamplat trebuia sa se intample! Deci nu numai cei 50 de ani de dictatura comunista, ci si eternizarea consecintelor pactului Ribbentrop-Molotov? Din pacate, asta a mai ramas din filozofia morala a celor care au crezut acum 60 de ani ca salvgardarea fiintei statale e mai presus de bine si de rau. Iata de ce cred ca singura ratiune de a ne aminti de acest eveniment e prilejul de a evacua raul care inca salasluieste in firea noastra prea iute schimbatoare!
Vartan Arachelian 
 Afisari: 537  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 8 Afiseaza toate comentariile  
Wilfried Lang, Vartan Arachelian si istoria Romaniei   de Paul din Ohio
23august este istorie - resemnati-va !   de Lucky Adriano
Proletari din toate tarile unitiva!!!!   de balkania05
Vom dansa la 23 August samba si cia-cia-cia !   de ionion
23 august   de GGane
M.S.Regele Mihai al României vorbind despre despre 32 August   de Viorel
Pentru Katty (de ieri)   de reseo
Ziua de 23 August - zi istorica insemnata, dar nu nationala!   de ionion
A r h i v a
  Transnistria, statul-bresa al URSS    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Pamfil Seicaru despre 23 August: "Mai multa rusine, mai putine victime" (537 afisari)
 Marius Oprea desfiinteaza acuzatiile aduse lui Basescu (103 afisari)
 Trenul bomba (29 afisari)
 Delta Force Ro in actiune (23 afisari)
 Istoria pompierilor in imagini (19 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.84525 sec.