Ziua Logo
  Nr. 2838 de luni, 13 octombrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
Dumitru Tepeneag
-- Cateva idei fixe si tot atatea variabile
(fragmente)
Nu mi-e atat de usor sa prezint grupul oniric, demersul sau teoretic, istoria lui, scurta dar agitata si rau inteleasa, cu toate implicatiile ei politice, inconsecventele si esecurile. In primul rand pentru ca istoria asta e cat de cat si a mea. Esecurile, de asemenea.
Cand l-am intalnit pe Leonid Dimov, in 1959, eram inca departe de perioada zisa "a dezghetului". Primele semne ale destalinizarii, care in Romania incepuse destul de tarziu mai tarziu decat in celelalte tari din Est erau abia vizibile. Revolutia maghiara, reprimata brutal de armata sovietica, intrerupsese in mod "obiectiv" destalinizarea.
Asa ca nu e de mirare ca, pentru noi, anii 1959-1964 au fost ani de "sertar" (de publicat nici macar nu ne gandeam!).
Dar si de gestatie teoretica. In perioada aceasta, Dimov si cu mine am gasit, daca nu si formulat, principalele trasaturi ale onirismului structural pe care il numeam onirism estetic, avand grija sa-l distingem de onirismul suprarealistilor. Pentru ca punctul nostru de plecare a fost suprarealismul care in Romania se manifestase cu vigoare: inainte de razboi si dupa. Cel mai mult ne agasa in suprerealism pretentia de autenticitate, inclinatia pentru psihanaliza, aerele sale pseudostiintifice. Esentialul, ce mai!
N-am utilizat niciodata dicteul automat si de altfel suspectam caracterul automat al textelor suprarealiste. Destul de izolati si afisand un asemenea dispret pentru literatura care se publica pe vremea aceea incat s-ar fi putut crede ca acesta privea literatura in genere, discutiile noastre depaseau repede problema suprarealismului si luau o intorsatura mai degraba filosofica. Greu de urmat. Si la ce folos? Ce ma intereseaza deocamdata este originea acestui onirism antisuprarealist care se vrea structural: cum ne-a venit ideea?
Dupa cate imi amintesc, declicul s-a produs gratie picturii suprarealiste. Aceasta remarcam noi era silita sa se supuna anumitor reguli de organizare a spatiului, de echilibru al formelor si culorilor care interzic scriitura automata. Chiar daca urmeaza indicatiile lui Breton ca pe litera de evanghelie si adopta "starea cea mai pasiva si mai receptiva" cu putinta, pictorul tot se vede obligat sa aleaga intre diferitele imagini care-i vin in minte. Si sa le fixeze pe panza intrerupand astfel fluxul de imagini. Exista o logica a plasticului care isi impune exigentele reclamand intotdeauna o structura.
Pictorul nu releveaza nimic, el ofera vederii mai precis spus da la iveala un obiect de arta. In masura in care pictura tinde spre autonomie, ea e estetica si nu spirituala.
Breton parea foarte interesat de pictura se stie cat de mult a scris despre asta. O reducea insa la imagine ("Mi-e cu neputinta sa privesc un tablou altfel decat ca pe o fereastra..."), la o imagine care trebuie sa se deschida spre "ceva", sa ascunda in sine un sens profund. Aici, Breton lasa inca o data sa iasa la iveala sufletul sau romantic. Degeaba inlocuia el, la inceputul carierei sale teoretice, dincolo-ul metafizic prin dincoace-le psihanalitic. Metafizica isi arata varful nasului in toate textele bretoniene. Pe urma, in timpul razboiului si dupa, gandirea lui Breton aluneca din ce in ce mai vadit spre metafizica romantica. In sprijinul acestei afrimatii ar fi de ajuns sa mentionez mitul "marilor transparenti".
Cate zile n-am irosit palavragind despre suprarealism! Enumerand toate contradictiile, indignandu-ne de rasunetul mondial explicabil prin simplitatea metodei oferite ca un panaceu universal (ceea ce mi se parea valabil si pentru freudism sau pentru marxism). Timp pierdut. Si cu cat ne indepartam de poezia suprarealista, cu atat ne simteam atrasi de pictura care pretindea, pe nedrept, ca face parte din aceeasi miscare hegemonista. Din pacate, nu eram pictori. Am incercat noi sa mazgalim cateva cartoane, cateva panze, fara nici un succes. Si-atunci ne-am apucat sa scriem tablouri. Tablouri onirice.
Extras dintr-un articol scris cam prin 1970:
"Picturalitatea, puternica vizualitate e o caracteristica generala a onirismului estetic. Si Brumaru si Turcea, ca sa nu mai vorbim de Dimov, precum si altii a caror productie literara e considerata drept proza, scriu tablouri. Invinuirea de parnasianism care i s-a adus lui Dimov e rizibila. Parnasienii "zugraveau" obiectele dintr-o realitate conventional frumoasa si sufereau de pretiozitate. Erau niste esteti, credeau adica intr-o existenta obiectiva a frumosului, clasand obiectele in serii antinomice: poetic/ prozaic. Onirismul, asa cum il vad eu, e vizionar, nu descriptiv, estetic, nu estet".
Estetica suprarealista se bizuia pe imaginea pe care cuvantul sau expresia metaforica sunt menite s-o transporte catre cititor. Cuvinte carause: carucioare impinse de ingeri!
Suprarealismul n-a gandit niciodata poezia la nivelul poemului; n-a reflectat niciodata in mod serios la problemele de structura poetica. Poemele suprarealiste cele mai autentice se prezinta ca niste lungi liste de imagini care, din cauza propriei lor incongruitati, se anuleaza reciproc. Ceea ce produce la lectura si face interesul unui poem suprarealist: un fel de usoara ameteala.
Suprarealistii voiau sa comunice o realitate. Aveau deci un adevar de adus la cunostinta, un mesaj de transmis. Pentru ei, visul era o sursa poetica, asa cum era si intregul subconstient: il scotoceau cu aerul solemn al unor alchimisti.
Pentru noi, visul e un criteriu, un model structural. "Model legislativ", spunea Dimov.
Noi nu visam, noi produceam vise.
Leonid Dimov era tipul cel mai elegant dintre toti scriitorii pe care i-am cunoscut in Romania. Si cel mai abil, mai mustacios, mai orgolios, mai ironic, mai siret, mai...
Am inceput sa publicam pe la sfarsitul lui 1964.
In 1965, la cenaclul revistei Luceafarul am facut cunostinta cu Virgil Mazilescu, Vintila Ivanceanu si Iulian Neacsu. Impreuna aveam sa formam grupul pe care il botezaram scurt grupul oniric. Mai era si o fata cu noi, Sanziana Pop. Foarte inzestrata, dar disponibila la tot felul de compromisuri politice sau de alt gen, se poate spune ca intra si iesea din grup cu o dezinvoltura care ne deconcerta. Si totusi a scris texte (mai multe nuvele si un roman) legate de estetica onirica.
In 1966, Miron Radu Paraschivescu, vechi comunist dezamagit de stalinismul de care regimul nu reusea sa se descotoroseasca, ne ofera protectie si paginile revistei sale. Acolo (in realitate, suplimentul lunarului provincial Ramuri) si-au facut debutul Ivanceanu si Mazilescu. Miron Radu Paraschivescu care flirtase in tinerete cu suprarealismul mangaia acum ideea unei "sfinte aliante" a intregii avangarde. N-a avut cand sa-si realizeze proiectul: suplimentul a fost interzis la noua luni dupa aparitie.
Intre timp au iesit primele volume ale lui Dimov si ale mele. Grupul s-a extins: au venit Florin Gabrea, Daniel Turcea si Emil Brumaru.
Intr-o seara, in fata apartamentului lui Dimov, se prezinta un tanar dolofan si zambitor, in brate cu o servieta burdusita de alimente si hartii.
Pe cine cautati?
Ma numesc Brumaru. Sunt medic, vin de depoarte, de la Dolhasca. Vreau sa va spun ca sunt si eu... oniric.
Fisa de dictionar:
Leonid DIMOV, nascut in 1926 la Izmail (Basarabia), face studii de litere, teologie, filozofie si biologie fara sa obtina nici o diploma. Imediat dupa razboi, frecventeaza mediile comuniste (de nuanta trotkista). In timpul stalinismului, lucreaza sporadic ca "negru" pentru diverse traduceri din rusa. Debuteaza in literatura tarziu: in 1965, in revista Viata Romaneasca. Opere: Poezii, 1968, Sapte poeme, 1968; Pe malul Styxului, 1968; Carte de vise, 1969; Deschideri, 1972; ABC, 1973, La capat, 1974.
Demersul sau poetic poate parea la prima vedere destul de aproape de cel al suprarealistilor. De fapt, onirismul dimovian se deosebeste net de acesta, caci nu cauta autenticitatea ci structura, "legile visului" pentru a le transfera in poezie.
In ciuda dificultatilor pe care le ridica poezia sa in fata traducatorului, Dimov a fost tradus in mai multe limbi, precum si in franceza. A se consulta Lettres Nouvelles, octombrie 1971; Esprit, aprilie 1973; Liberté (Montréal), august 1974; Esprit, sept. 1975 etc.
In 1968 am incercat sa obtinem o revista a noastra. Anul 1968 a fost apogeul liberalizarii in Romania. "Primavara de la Praga" ii fascina pe scriitorii romani si chiar conducatorii Partidului, cu Ceausescu in frunte, isi alunecau privirea intr-acolo. Dupa invazia Cehoslovaciei de catre trupele sovietice, liberalizarea parea sa continue si mai abitir in Romania. Atunci ne-am luat si noi inima in dinti si am cerut o revista. Ori macar un supliment care sa fie inserat in revista Luceafarul (noua serie, condusa de St. Banulescu) unde, cu putin timp inainte, publicasem o suita de articole pentru a face distinctiile necesare si a marca tot ce ne separa de suprarealism. (Ce-i drept, nu prea era momentul prielnic pentru teorie. Pe toti ne obseda politicul: in ciuda avertismentelor lui Dimov care propavaduia trunul de fildes, grupul nostru, mai ales la indemnurile mele, s-a trezit ca ia atitudini cu ecou politic care au fost mai remarcate decat textele noastre). Oricat ar parea de neverosimil, a fost cat pe-aci s-a avem, afurisita asta de revista: ca supliment la saptamanalul Luceafarul. Am avut spaltii in mana. Cenzura a interzis-o in ultima clipa.
Incepand din momentul acela, Partidul ne-a privit cu si mai multa suspiciune: prea multa agitatie (de pilda, cu prilejul Congresului Uniunii Scriitorilor), prea multe declaratii teoretice. Revista studenteasca Amfiteatru ne-a ingaduit publicarea unei "mese rotunde", de fapt un fel de manifest teoretic semnat de Dimov, Turcea, Ulici si de mine. Desi mutilat de Cenzura, textul acesta a provocat o reactie violenta din partea unor ideologi sau critici literari oricand gata sa slujeasca un Partid mult prea obisnuit sa monopolizeze campul ideologic pentru a lasa sa treaca ceea ce, in ochii lui, aparea ca o sfidare. Sa te afirmi ca un grup era deja o crima, se-i dai o existenta teoretica reprezenta o circumstanta agravanta (Iar noi Dimov, Ivanceanu si cu mine mai facusem si o "discutie" cu Guy de Bosschè pentru revista Preuves).2 Campania aceasta de presa ne-a creat o celebritate de care ne-am fi lipsit bucurosi. Dar era prea tarziu. Si in plus, in febra luptei, nu ne-am dat seama ca vantul batea acum in alta directie: dupa un moment de sfidare, Ceausescu a fost silit sa se incline tot mai mult in fata exigentelor sovietice. Ce-i drept, pe de alta parte, in pofida pomenitei campanii, grupul nostru s-a intarit prin "conversiunea" unui scriitor ca Sorin Titel si prin adeziunea a numerosi tineri printre care un prozator deosebit de inzestrat, Virgil Tanase. Altii insa au renuntat (Neacsu), ori au plecat din tara (Ivanceanu). Onirismul a avut o oarecare difuzare in literatura romana, a fost omologat drept curent literar, dar grupul oniric s-a risipit. Aflat in imposibilitatea de-a se manifesta teoretic, hartuit de autoritati, din ce in ce mai lovit de Cenzura, grupul a devenit o prada usoara, tinta preferata a tuturor conformistilor si arivistilor noii perioade. Dupa "tezele din iunie" (1971), grupul nostru a fost principalul tap ispasitor.
Dimov: Uita-te in jur, peste tot numai cacat...
Eu: Da, si tocmai de aia trebuie sa actionam. Daca suntem obligati sa traim intr-un closet, trebuie sa curatam in jurul nostru...
Dimov: Nu poti sa cureti un closet fara sa te murdaresti. (...)
Extras din: Leonid Dimov, Dumitru Tepeneag, Momentul oniric, Cartea Romaneasca, 1997.
A r h i v a
  Criticul terorist    
  Alexandru Condeescu    
  Cecitatea noastra cea de toate zilele    
  Ovidiu GLIGU    
  diligenta cu luneta    
  Ziua Literarava recomanda    
  Concursul National de Poezie Aurel DUMITRASCU editia a X-a    
  Onirism si experimentalism    
  44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag    
  Lucian Perta    
  "SPERANTA CEA DE SUS"    
  Iulia ARGINT    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Onirism si experimentalism (174 afisari)
 Dumitru Tepeneag (51 afisari)
 44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag (23 afisari)
 Tentativa esuata a PSD Constanta de blocare a privatizarii Regiei de Apa (19 afisari)
 Caini interzisi in China (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03119 sec.