Ziua Logo
  Nr. 2724 de luni, 2 iunie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
Domnica DRUMEA
-- Atat imi amintesc
Domnica Drumea (n. 1879) a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Desi s-a format in ambianta cenaclului de orientare "fracturista", condus de Marius Ianus, discursul ei poetic se deosebeste de acela al congenerilor psihotizati de propriul eu, prin atitudinea mai grava a instantei autobiografice; aceasta gravitate subiacenta se manifesta mai ales la nivelul continutului ce-si abandoneaza subiectul narcisiac in favoarea rasfrangerii realiste a contextului social. Dar directetea tonului protestatar (divulgand "spectacolul trist" al celor ce "n-au servici, n-au piine") apare deseori erodata de un patetism neretinut, ca proiectie incenzurata a unei sinceritati neprelucrate estetic. Cu tot excesul sentimentalist, oarecum distonant, Domnica Drumea este o debutanta talentata care va fi in stare sunt sigur sa se diferentieze de colegii sai printr-o asumare responsabila a actului poetic, depasind fronda mimetica a unora dintre acestia.
In fiecare zi
femei frumoase
ma invata, imi poarta de grija
asta si asta si asta
mama e buna cu mine
buna pana la lacrimi
in halatul ei de baie tocit ea
nu-mi da sfaturi
am plans cu tine
am dormit cu tine
cinci anotimpuri am dormit
pe 13 incepe razboiul
razboiul rosu si rece si stupid
pe 13 n-o sa fac nimic
zapada rosie
dezvelind
pamantul
Astept in hol la Litere
cu nervii la pamant te astept
copacii sunt galbeni, caloriferele reci,
papusile mute
fete cu blugi mulati ciripesc ca vrabiile
imi lasa pe obraji urme groase de ruj
astept nemiscata in hol la Litere,
pe banca de marmura astept
traiesc de azi pe maine pe poimaine
pe ziua cand n-o sa-mi mai pese de foame si frig
gura vopsita zice fa, pune-ti o fusta si vino la bar
sa stii de la mine
viata e un barbat bogat, fara obligatii
zac nemiscata pe treptele cenusii,
vor veni valurile innecand statuile, tavanul,
pasii care nu se opresc
va trece doamna cu cioara
printre copacii galbeni, chicotind.
Nu intoarce capul.
In urma ta matur cu grija holul pustiu.
Tandrete, lucruri simple, dezmierdari
Femeia isterica nu cunoaste tandretea.
Intre crize, ea cauta doar ceva de baut.
Mangaierile ii sunt straine.
Ea nu stie decat facturi neplatite, chitante, zile lungi.
Femeia isterica are atatea de pierdut!
Iubitul care pleaca in noapte,
Viata pe care-o visase, prinsa strans de bratul lui.
Femeia isterica nu intelege.
Creierul ei mic e plin de praf.
Ploua in ianuarie si parul ud ii cade pe fata.
Tocurile ii aluneca in noroi.
Toata ziua ea alearga dupa autobuze, ca un cersetor insistent
dupa trecatori.
Rochia ii miroase a fum.
Ea isi duce singura plasa de cartofi, ca pe o cruce.
In lumea asta a distrus tot.
Nici corbii nu mai vin pe camp.
Gheata de pe lacuri crapa.
In oglinda i-a ramas surasul stirb.
Suntem amenintati, in fiecare zi, cu un cutremur
Ma rog, cu teama, sa nu fim si noi inghititi.
Cladirea aceasta sau cealalta se va prabusi?
Cate maini se vor ridica din ruine?
Cate zile cernite de doliu?
Indiferent, cerul va fi albastru senin,
apoi intunecat, marginit de stele.
Nu mai vreau ziare, nu mai vreau specialisti,
fara alarme in noapte.
Sunt si-asa speriata de masa goala,
de scrasnetul cutitului pe cutit,
de ochii rugatori ai femeii de la un colt de strada.
Se lasa bruma dupa frigul cumplit.
Cazi in somn dupa lacrimi multe.
Ma rog pamantului, incet,
sa nu-si trezeasca lava adormita.
Inalti, in ger
cuvintele noastre lasau in urma aburi.
Asfaltul era lovit de pasi grabiti.
Ne-am oprit in capatul scarilor.
De ce ne-a fost frica sa coboram?
Imi explicai, bland, furnicarul strazilor,
cum poti rezista in propria tara,
cum poti trisa la jocul de carti.
Sorbeam cafea dupa cafea,
vroiam sa fim lucizi cand amiaza
avea sa schimbe culorile.
Inima zvacnea, ca stransa in pumn.
Treceau perechi vrajite, cu micile lor secrete,
vorbindu-si in soapta.
Noi nu mai stiam drumul catre casa,
noi ne pierdeam in sunetul amar al Nocturnei lui Chopin.
De ce ti-a fost frica sa te uiti inapoi?
Te-as fi urmat, docila, stana de piatra.
N-as putea scrie despre
motoare tranzistoare tomografii
cand afara ploua peste cartierul muncitoresc
si copilul descult molfaie o bucata de paine
n-as putea scrie despre
corpuri senzatii sofisticate
in timp ce tu cu un tricou jerpelit
alergi pe strazi dupa bani
dai telefoane disperate la care ti se raspunde sec "ca va?"
picuri grei ma lovesc peste teasta
si teasta mea suna ca o tabla veche ruginita
n-as putea scrie despre nimic
cand nimicul ne inghite pe fiecare
as putea in schimb sa-mi aprind o tigara
si sa plec
Seara mea ca un spate paros si negru de omida
Bunicul e mort, femeia de peste drum e moarta,
Barbatul dintr-un pat de spital
Aici, in blocul turn, in blocul fara gaze, nu mai cunosc pe nimeni
mi-au inghetat mainile
mi-au inghetat picioarele
sentimentele frumoase mi-au inghetat
ea are o gaura in cap si ei vin si o intreaba despre Eminescu ea
deseneaza liniute in caiet riduri adanci pe frunte ea sta seara la geam
pe camp sunt numai pungi si gunoaie si capul meu
inghetat
lipit de al ei
Marin MINCU 
A r h i v a
  O R L poetului    
  Lucia VERONA    
  Hamsun    
  |N MEMORIA LUI ION DRAGANOIU    
  Ziua Literara va recomanda    
  Diligenta cu luneta    
  Tutti frutti    
  Ceea ce oamenii nu vor sa afle    
  Ego si alter-ego poetic    
  37. Editie speciala. La "ruperea pisicii"    
  Lucian Perta Parodii    
  "LITERATURA CA DESTIN"- POETUL ION STRATAN, INVITATUL EMISIUNII    
  Simona-Grazia DIMA    
 Top afisari / comentarii 
 "Mama Lumii" la Bucuresti (50 afisari)
 |N MEMORIA LUI ION DRAGANOIU (41 afisari)
 Richard Chamberlain e homosexual (39 afisari)
 Domnica DRUMEA (23 afisari)
 Ziua Literara va recomanda (21 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01994 sec.