Seful Executivului de la Moscova, Vladimir Putin, a solicitat Uniunii Europene sa finanteze livrarile de gaze rusesti pentru Ucraina, dupa ce luni avertizase Bruxelles-ul in legatura cu reeditarea scenariului de la inceputul acestui an cand Rusia a oprit fluxul de gaz pentru Europa via Ucraina. "Daca exista anumite probleme, ii rugam pe partenerii nostri europeni sa acorde resursele financiare corespunzatoare sub forma de credite", a declarat Vladimir Putin, dupa convorbirile avute cu omologul sau danez Lars Loekke Rasmussen, aflat intr-o vizita la Moscova, transmite Agerpres. "Este o problema a presedintiei UE si a presedintelui Comisiei Europene. Ei (europenii - n.red.) ne-au spus ca acest lucru este posibil, ca e nevoie de o luna, o luna si jumatate, si iata ca au trecut deja mai mult de trei luni", a insistat Putin. El a mai spus ca neplata facturii din partea Ucrainei este cauzata de rea-vointa presedintelui Viktor Iuscenko, care, desi are bani de la FMI, nu doreste sa achite datoriile catre Gazprom. UE a anuntat in aceasta vara ca dispune de "un pachet de masuri pe termen scurt si mediu care sa contribuie la prevenirea unei eventuale crize". (M.N.)