De cateva zile, absolut toti politicienii din Opozitie si toti candidatii la Presedintie spun pe la televizor ca Traian Basescu este un rau imens pentru Romania, ca infecteaza viata noastra, ca este un pericol social. Domnilor candidati "Geoana 20%", "Anto�nescu 18%", "Oprescu 14%", "Vadim 8%" si "Becali 6%", daca tot tipati ca din gura de sarpe ca "Basescu 31%" este Satana pentru romani, daca tot urlati din piepturile voastre de arama ca sunteti patrioti pana in maduva oaselor si mergeti cu Dumnezeu inainte, uniti-va, atunci, pentru o cauza nobila: infrangerea presedintelui anticrist. Infiintati o alianta nationala anti-Basescu si porniti negocierile pentru a alege dintre voi UNICUL candidat. Daca nu va intelegeti - din cauza orgoliilor, sau a doctrinelor!!! -, dati cu banul sau trageti betisoare. Pe cine va pricopsi hazardul cu bastonul cel mai mare va fi si candidatul aliantei impotriva lui Basescu. Este o idee proasta? Aveti dreptate, domnilor con�tracandidati, este proasta pentru dumnea�voastra! La fel ca Basescu, si voi sunteti interesati doar de Putere, de ciolan. In ochii vostri, noi suntem doar o multime de votanti ciclici. Nimic mai mult!