Finantele vor selecta, pana la inceputul saptamanii viitoare, cele doua-trei banci care vor administra emi�siunea de eurobonduri a Romaniei, urmand ca de la finalul lui septembrie si in octombrie sa moni�torizeze permanent conditiile din piata pentru a alege momentul optim pentru efectuarea emisiunii. "Avem 10 banci selectate pe lista scurta si urmeaza ca, la finalul acestei saptamani sau inceputul saptamanii viitoare, sa selectam lead-managerii, doua sau trei banci care vor administra emisiunea de eurobonduri. Am demarat si selectia casei de avocatura care va asigura consultanta legala pentru emisiune", a declarat secretarul de stat in cadrul Ministerului Finantelor Publice (MFP), Bogdan Dragoi, la The Money Channel (TMC). El a precizat ca, in aceste conditii, la jumatatea lunii septembrie, autoritatile, impreuna cu bancile selectate, vor putea demara road-show-uri, intalniri de promovare pe plan international a emisiunii de euroobligatiuni.
Reprezentantul MFP a precizat ca volumul pentru aceasta emisiune poate fi, potrivit mandatului, "intre 500 milioane si 1,5 miliarde de euro", iar suma finala va fi "strans legata de maturitate si de pret". Emisiunea de eurobonduri va fi realizata, cel mai probabil, cu o maturitate cuprinsa intre 5 si 7 ani.