Presedintele Traian Basescu, chiar daca este an electoral si urmeaza alegeri prezidentiale, s-a napustit ieri asupra functionarilor, cerand concedierea a 20% dintre acestia. Ceea ce inseamna ca aproximativ 306.000 de angajati la stat vor trebui sa-si caute de munca. Seful statului nu este singurul care cere reducerea cheltuielilor cu functionarimea. Si premierul a solicitat acelasi lucru, dar intr-o maniera mult mai blanda. Emil Boc propunea sa ramana acelasi numar de angajati, dar sa li se reduca salariile cu 20%. De fapt, scaderea economiei cu 8% va aduce un deficit bugetar pe masura, iar acest lucru nu se poate petrece fara ca Romania sa primeasca "binecuvantarea" Fondului Monetar International , ai carui reprezentanti sunt acum la Bucuresti. Numai ca expertii FMI cer reducerea cheltuielilor publice, dupa ce in prima parte a anului au observat ca exista depasiri.
Dupa ce FMI a atras atentia oficialilor romani ca au cam exagerat cu cheltuielile publice, seful statului a iesit la rampa cu declaratii dure de reducere cu 20% a numarului functionarilor de stat. Presedintele a declarat ca intelege dorinta partidelor de a fi reprezentate la nivelul administratiei, dar considera ca ar trebui facute unele reduceri de personal. "Ce nu inteleg este tergiversarea diminuarii aparatului de stat excesiv, adica trimitere in somaj a unui mare numar de functionari, publici si contractuali, pentru ca incarca inutil statul de plata si cheltuielile din bugetul de stat", a declarat Traian Basescu la Radio Romania Actualitati. El a spus ca diminuarea salariilor nu este o solutie, ci pastrarea unei substantiale remunera�tii, concomitent cu scaderea cheltuielilor prin reducerea aparatului de stat la o dimensiune normala. "Noi avem o dimensiune in exces a aparatului de stat", a declarat Basescu. Iar presedintele este de parere ca Guvernul va lua decizii radicale. "Eu va asigur ca Guvernul Romaniei va trebui sa faca aceasta operatiune. Problema este daca o face in timp util sau prea tarziu, dupa ce acest aparat bugetofag va manca toate resursele sau va fi trimis in somaj parte din el, inainte sa atace fundamental substanta resurselor Ministerului de Finante", a explicat Basescu. El a precizat ca ar putea fi vorba de 20% dintre acesti angajati.
De remarcat, conform proiectului Legii bugetului pe 2009 intocmit de liberali pe cand inca se aflau la guvernare, la nivel national existau anul trecut 1.532.674 de bugetari. Ceea ce inseamna ca o reducere cu 20% a numarului lor ar duce la concedierea a circa 306.000 de bugetari. Sebastian Oprescu, liderul Sindicatului National al Functionarilor Publici, ne-a declarat ca, la nivel national, sunt 97.000 de functionari publici. De remarcat, intr-un minister sau primarie, de exemplu, nu toti "contopistii" sunt functionari publici.
Reduceri in varianta Boc
Tema reducerii cheltuielor a fost avansata si de premier, numai ca in varianta reducerii de salarii. Emil Boc declara la ultima sedinta de Guvern ca veniturile agentiilor guvernamentale vor fi varsate la buget, iar fondul de salarii va fi stabilit de Guvern, astfel incat remu�neratia unor soferi si directori din aceste structuri, calculate la sume cuprinse intre 4100 si 17.600 lei, sa fie aduse la un nivel decent. El a aratat ca, in prezent, salariile din agentiile guver�namentale sunt negociate intre consiliul de administratie si conducere. "Exista agentii guvernamentale unde inca nu se simte niciun fel de criza, iar salariul conducatorului auto este de 41 milioane lei vechi, iar cel al unui director, nu seful agentiei, este de 176 milioane lei vechi. Aici vom lua acele decizii, pentru ca lucrurile sa fie aduse sub control, iar salarizarea sa fie decenta, pe masura muncii pe care o presteaza", a spus Boc.
Seful Guvernului a aratat ca astfel de situatii sunt inregistrate in principal la agentii cu statut de monopol, nominalizand in acest sens Inspectoratul de Stat in Constructii sau Agentia de Cadastru.