"In SedinTa din data de 9 iulie 2009 Curtea Constitutionala s-a pronuntat, in cadrul controlului anterior promulgarii legii, prevazut de art.146 lit. a), din Constitutie, asupra sesizarii de neconstitutionalitate a Legii de aprobare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 3/2009 pentru modificarea si completarea unor acte normative referitoare la organizarea si functionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului. In urma deliberarii, Curtea Constitutionala a constatat, cu majoritate de voturi, ca legea este neconstitutionala. Motivarea solutiei va fi prezentata in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru".
Ajuns imediat la Bruxelles, acest comunicat de presa a provocat ingrijorare si a fost data imediat in studiu echipelor de analisti care se ocupa de Romania. Pe drept cuvant, deoarece ei stiu ca "dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare constatate ca neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice in 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu prevederile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept."
Deoarece un asemenea tip de decizie este irevocabil si imposibil de contestat, consecinta directa a declararii OUG-ului respectiv (publicat in Monitorul Oficial nr. 84 din 11.02.2009) ca fiind neconstitutional este ca intreaga functionare legala a actualei formule administrative a Guvernului Romaniei este ea insasi neconstitutionala. Prin urmare, toate deciziile luate din momentul aplicarii ordonantei respective si a organismelor sau agentiilor create sau reformate in actuala structura pot fi contestate in orice instanta nationala sau internationala. Este vorba despre elemente esentiale ale guvernarii: stabilirea schemei organizatorice a cabinetelor demnitarilor, componenta si atributiile Departamentului pentru Afaceri Europene precum si ridicarea sefului acestuia la rang de ministru, regulamentul de functionare al Cancelariei Primului-Ministru si, din nou, ridicarea sefului acestui organism la rang de ministru, atributiile de coordonare ale viceprim-ministrului, desfiintarea Departamentului de Control al Guvernului si infiintarea Corpului de Control al Primului Ministru, trecerea Departamentului pentru Lupta Antifrauda din structura Cancelariei Primului-Ministru in cadrul aparatului de lucru al Guvernului...
Desigur, instituTiile implicate vor lua masuri de corectare in timpul prevazut de lege, dar problema, pe fond, este ce se intampla cu actele legislative, deciziile, ordonantele de urgenta si miscarile de personal (inclusiv disponibilizarile) decise pana acum. Sunt ele ilegale deoarece structura insasi este declarata ca fiind formata pe baza neconstitutionala? Afecteaza asta, cum, la ce nivel si cu ce implicatii juridice, intreg actul de guvernare desfasurat din 11 februarie pana acum?
Intrebarea are sens deoarece, logic, e foarte greu sa disociezi ansamblul actului de guvernare de prevederile declarate drept neconstitutionale din moment ce este vorba (asa cum veti vedea citind textul OUG-ului respectiv) despre insusi scheletul pe care s-a construit actuala structura a administratiei care ne guverneaza.