Ziua Logo
  Nr. 4531 de luni, 11 mai 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
In eventualitatea unui nou caz "Teo Peter", infractorii vor fi judecati in Romania
Tratat de extradare cu SUA
Ministrul roman de Externe Cristian Diaconescu a semnat vineri la Washington cu omologul sau american Hillary Clinton Tratatul de extradare intre Romania si SUA, care a intrat in vigoare, odata cu efectuarea schimbului instrumentelor de ratificare, informeaza Mediafax.
Potrivit unui comunicat al MAE, in cadrul vizitei a avut loc schimbul instrumentelor de ratificare a Tratatului de extradare intre Romania si Statele Unite, semnat la 10 septembrie 2007 de fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu si ambasadorul Nicholas Taubman. Noul tratat de extradare simplifica procedurile dintre cele doua state, viitoarele eventuale infractiuni comise de cetateni americani pe teritoriul romanesc putand fi judecate in Romania. Parlamentul European a cerut Romaniei sa renunte la imunitatea acordata militarilor americani printr-un acord din anul 2002, insa Ministerul de Externe a replicat ca aceasta intelegere nu se aplica deoarece nu a fost ratificata.
Noile prevederi
Conform MAE, tratatul de extradare este cu atat mai important cu cat pune bazele unei colaborari conforme cu noile standarde in domeniu, continand "dispozitii menite sa eficientizeze cooperarea bilaterala prin simplificarea procedurii de transmitere a documentelor de extradare, in special, si a intregii proceduri de extradare, in general". Actul prevede extradarea pentru orice fapta care intruneste conditiile privind durata minima a pedepsei de cel putin un an, precum si pentru infractiuni comise in afara teritoriului statului solicitant, precizand si faptul ca "extradarea nu va fi refuzata pe motivul cetateniei". Tratatul face referire si la cazul in care o persoana este pasibila de pedeapsa cu moartea in statul solicitant, extradarea nefiind acordata decat in cazul in care respectivul stat da a asigurari ca pedeapsa cu moartea nu va fi aplicata. In comunicatul MAE se mai arata faptul ca noul Tratat, care intra in vigoare la data efectuarii schimbului instrumentelor de ratificare, "inlocuieste actuala Conventie de extradare dintre Romania si SUA semnata la Bucuresti pe 23 iulie 1924 si Tratatul de amendare al acesteia, semnat in 1936".
In raportul privind situatia drepturilor omului in lume pentru anul 2008, Parlamentul European a cerut autoritatilor romane abrogarea Acordului Bilateral de Imunitate incheiat cu Statele Unite ale Americii la data de 1 august 2002.
Problema imunitatii
PE saluta adoptarea Conventiei privind interzicerea utilizarii munitiilor cu dispersie, dar isi exprima ingrijorarea legata de faptul ca nu toate statele membre ale UE au semnat acest acord, printre acestea aflandu-se si Romania. MAE a precizat insa ca acordul semnat in 2002 de Romania si SUA, privind predarea unor persoane Curtii Penale Internationale, nu a fost ratificat de partea romana, drept urmare el nu a intrat in vigoare si nu se aplica partilor. Astfel, solicitarea PE nu este justificata, deoarece, in lipsa unui text in vigoare, "nu exista nici temeiul juridic pentru a se ajunge la incetarea valabilitatii sale, prin denuntare, ori prin orice alta modalitate prevazuta de lege". Intr-un comunicat, MAE arata ca pozitia Romaniei fata de Curtea Penala Internationala este in conformitate cu abordarea comuna a UE in acest domeniu, subliniind faptul ca tara noastra nu va ratifica respectivul acord, decat in cazul in care UE si SUA vor gasi o solutie reciproc acceptabila privind acordurile bilaterale incheiate in baza Statutului de la Roma al Curtii Penale Internationale.
Ioan TUDOR 
 Afisari: 636  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  "EBa ia atitudine!"    3 comentarii
  Crosul "Burta jos!" alergat in sens invers    
  Stiri pe scurt    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Enigma Razvan Ungureanu (5535 afisari)
 Guvernul preda puterea (2329 afisari)
 Adio, Lacatus! (1936 afisari)
 Cele 12 masuri care ar putea schimba sistemul (1666 afisari)
 Veriga lipsa in evolutia omului (1559 afisari)
 Ea e tanara cu cei mai mari sani din lume! (FOTO) (3735 afisari)
 "In al nouălea cer" - film interzis minorilor sub 18 ani, rulează luni seară la Muzeul Țaranului (VIDEO) (2956 afisari)
 Un craiovean a vrut sa vanda pentru un milion de euro o vioara Stradivarius tinuta intr-un grajd (FOTO/ VIDEO) (2299 afisari)
 Moscova: Primul avion de luptă rusesc, construit după căderea URSS, va fi gata in 2009 (2178 afisari)
 S-a intors de la piata si si-a gasit sotul facand sex cu catelul!  (2153 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01001 sec.