Ziua Logo
  Nr. 4531 de luni, 11 mai 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Adio, Lacatus!
-- Antrenorul si-a semnat sentinta dupa egalul cu Dinamo din Ghencea (1-1), care o lasa pe Steaua sa lupte doar pentru Europa League
Ruptura dintre Gigi Becali si Marius Lacatus, tot mai evidenta in ultimul timp, va fi oficializata la finalul sezonului. In ciuda criticilor dese ale patronului, Lacatus nu a dorit sa demisioneze pana acum, cum a facut-o asta-toamna, nu pentru a incasa 250.000 de euro, conform unei clauze contractuale, ci pentru a
nu-i mai face pe plac lui Gigi Becali. La randul sau,
boss-ul din Ghencea, a evitat sa-l dea afara pe Lacatus, dar l-a "tocat" marunt, dupa "modelul Hagi". "Eu am gresit pentru ca eu comand totul la Steaua. Sunt singurul vinovat pentru ca mi-am ales un capitan care nu corespunde", a declarat Gigi Becali vineri seara, dupa derby-ul cu Dinamo.
Dupa meciul de la Buzau, de acum doua etape, Gigi Becali a anuntat vinovatii pentru sezonul slab al Stelei. "Jucatorii sunt de vina! Si Lacatus, ca el conduce!", a spus boss-ul din Ghencea, care l-a atacat dur pe antrenor: "Eu iti dau material de calitate, dar trebuie sa-l croiesti bine, sa vina bine. Sau poate am fost eu prost si am luat material mai prost cu bani pentru unul de calitate!". Dupa derby-ul cu Dinamo, Gigi Becali a izbucnit iar: "Am avut in fata niste jaloane, dar noi n-am jucat nimic. Nu-i mai prindem asa slabi pe astia de la Dinamo! Pai, Urziceniul, care nu are jucatori de mare valoare, joaca in viteza, cum imi place mie, pentru ca are antrenor bun. Lacatus ce sa faca, sa intre el pe teren?". Dinspre Ghencea vin zvonuri care vorbesc despre faptul ca Lacatus va pleca oricum la vara, cu sau fara despagubirea de 250.000 de euro. "Daca vrea banii, o sa-i ia si gata! Dar nu cred eu ca sta Lacatus in banii astia", s-a confesat Gigi Becali unor apropiati.
Petrescu sau Panduru
De altfel, laudele aduse lui Dan Petrescu in ultimele luni sunt doar "buzduganul" aruncat de Gigi Becali catre Urziceni in tentativa sa de a-l convinge pe "Bursuc" sa vina in Ghencea. Iertat de fani pentru episodul Rapid, cand a sarutat steagul alb-visiniu, Dan Petrescu evita insa oferta de la Steaua, chiar daca ar urma sa-l aiba ca presedinte executiv pe Giovanni Becali, care i-a promis mana libera si neimplicarea patronului. "Raman la Urziceni daca nu voi fi dat afara, iar daca voi pleca de la Unirea o voi face doar in strainatate", a spus "Bursucul" acum o saptamana. Totusi, daca Unirea va rata titlul si, eventual, chiar si locul secund, Dan Petrescu ar putea reveni la sentimente mai bune fata de Steaua, insa una dintre conditiile sare este remanierea aproape totala a lotului, unul considerat a fi departe de pretentiile unei echipe care sa se bata cu sanse reale la titlu si care sa faca fata in Europa. Cealalta varianta a lui Gigi Becali este Basarab Panduru, insa acesta are doua mari defecte: n-a mai antrenat de mult timp si nu este tocmai pe placul fotbalistilor din cauza temperamentului sau destul de vulcanic. Daca nu va reusi sa aduca pe unul dintre cei doi, Gigi Becali mai are o solutie: sa mearga pe mana lui Giovanni Becali, care i-a propus deja mai multe nume de tehnicieni straini, dar in acest caz salariul antrenorului va fi unul foarte mare in conditiile in care boss-ul din Ghencea a anuntat ca nu este dispus sa bage prea multi bani in Steaua.
"Fiara" iertata de Dinamo
Lacatus a facut la finalul derby-ului mai multe gesturi obscene la adresa fanilor dinamovisti, carora le-a aratat degetele mijlocii si pe care i-a tratat cu fundul in momentul in care s-a aplecat sa-si controleze sireturile! Dinamo, prin vocea lui Borcea, a anuntat ca nu va depune memoriu impotriva "Fiarei", care risca sa vada din tribuna meciul cu Rapid, din etapa viitoare. "Nu sunt gesturi care sa-l onoreze, dar il intelegem pe Lacatus", a spus Borcea. In plus, observatorul partidei, Valentin Alexandru, a declarat ca n-a vazut gesturile lui Lacatus,
asa ca acestea nu au fost trecute in raport. Totusi, Comisia de Disciplina
s-ar putea autosesiza, chiar daca Lacatus a declarat ca prin gestul cu degetele a aratat doar scorul partidei, 1-1!
Pagina realizata de Marius GHERGHE 
 Afisari: 1936  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Centenar in transee    1 comentariu
  Granzii F1 in colaps    
  Stiri pe scurt    
  Misterul cartonaselor lui Goian    2 comentarii
  LIGA I - ETAPA A 30-A    
 Top afisari / comentarii 
 Enigma Razvan Ungureanu (5535 afisari)
 Guvernul preda puterea (2329 afisari)
 Adio, Lacatus! (1936 afisari)
 Cele 12 masuri care ar putea schimba sistemul (1666 afisari)
 Veriga lipsa in evolutia omului (1559 afisari)
 Ea e tanara cu cei mai mari sani din lume! (FOTO) (3735 afisari)
 "In al nouălea cer" - film interzis minorilor sub 18 ani, rulează luni seară la Muzeul Țaranului (VIDEO) (2956 afisari)
 Un craiovean a vrut sa vanda pentru un milion de euro o vioara Stradivarius tinuta intr-un grajd (FOTO/ VIDEO) (2299 afisari)
 Moscova: Primul avion de luptă rusesc, construit după căderea URSS, va fi gata in 2009 (2178 afisari)
 S-a intors de la piata si si-a gasit sotul facand sex cu catelul!  (2153 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01950 sec.