Ziua Logo
  Nr. 4531 de luni, 11 mai 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Dialoguri
Marius CHIVU
Suntem o cultura de grafomani
-- Trebuie sa depasim complexul istoriei literare si complexul premiului Nobel
,,In ultimul an am citit mult din autorii nord-americani: Doctorow, Updike, Vonnegut, De Lilo, Ford, Auster, Chabon, Coupland... Gasesti in romanele lor intreaga experienta a individului fata cu societatea si cu schimbarile istorice, intelegi prin ce a trecut omul - de rand sau intelectualul - in ultimul secol, cum si-a infruntat propria viata, idealurile, sexualitatea, intelegi amprenta pusa pe sufletul umanitatii de dramele unei epoci. Ragtime iti arata cum s-a nascut America moderna, Harry "Rabbit" Angstrom te ajuta sa intelegi ce au insemnat pentru clasa mijlocie revolutionarii ani '50-'60, Frank Bascombe, anii '70 pentru cei care deja nu mai locuiau in suburbii, Coupland si Cormack McCarthy expun diferite niveluri ale alienarii individului si societatii in anii '90.." (M.C.)
Marius Chivu, in sfarsit, scriitorii s-au linistit: a aparut Istoria Critica a Literaturii Romane a lui Nicolae Manolescu. De ce a nascut asteptarea ei atatea tensiuni?
Renuntarea la literatura a lui Nicolae Manolescu a fost resimtita ca un act critic intrerupt neinspirat tocmai cand se castigase libertatea, se puteau recupera absolut toti scriitorii, nu mai functiona niciun fel de (auto)cenzura, se cereau analize critice ale receptarii postbelice si, implicit, reevaluari fara constrangeri ideologice. In 1990 credinta intr-o noua istorie literara - neaparat manolesciana, caci nici un alt critic nu beneficia de asemenea capital de incredere critica - era mare si indreptatita. Istoria critica, al carei prin volum aparuse in 1990, era perfecta si daca Nicolae Manolescu ar fi dus-o la capat in urmatorii ani ar fi aratat si ar fi insemnat cu totul alceva decat acum.
Nicolae Manolescu fusese un super hero al criticii in comunism. Articolele si studiile lui ofereau siguranta, legitimitate, stabilitate valorica intr-o lume profund corupta. Literatura avea o importanta foarte mare, oferea un statut aproape politic, nu era doar arta, capatase o miza existentiala. Plecarea lui din campul efectiv al criticii i-a frustrat, asadar, pe multi, unii s-au simtit de-a dreptul parasiti, iar nostalgia dupa o istorie literara manolesciana a crescut constant pe masura ce ideile de literatura, estetic, ierarhie, moralitate, intelectualitate s-au uzat prin ofensiva postmodernismului relativizant, a rediscutarii canonului, a dezvaluirilor colaborationiste, a polemicilor ideologice de tot felul.
Multe din aceste asteptari au dus la reactii disproportionate, iertat sa-mi fie cuvantul.
Istoria critica infrunta acum un orizont de asteptare urias. Lumea si-a pus mari sperante ca Nicolae Manolescu va face ordine, la modul incontestabil, intr-o literatura postbelica hartuita, asadar, in postdecembrism de revizuiri, denunturi, de noile grile ideologice ale postmodernitatii. In plus, intre timp capitalul de incredere critica s-a conservat prin neparticiparea lui Nicolae Manolescu la bataliile critice de uzura din ultimele doua decenii. De aceea, "intoarcerea lui Manolescu" - mereu regretat, niciodata uitat - a fost asteptata cu asa incordare.
Exista o "stare de urgenta" in literatura noastra, in momentul de fata?
Revizuirea atitudinii fata de scris, as zice. Scriitorul roman este un artist la mana inspiratiei. Cati scriitori de azi se documenteaza ani in sir pentru o carte?! Cati au ambitia de a scrie despre experienta umana in acest secol sau in altul? Scriitorul roman scrie prea mult pentru si despre el insusi, crede ca toata lumea incepe si se termina cu el. Literatura romana fie se lasa sedusa de entertainment, fie se complace in egocentrism. Nu prea avem realism literar. Ca cititor, duc lipsa acestor carti.
Lipseste intr-adevar limpezimea.
Avem noi romane mari despre istoria ultimilor 50 de ani, avem personaje emblematice pentru fiecare din deceniile postbelice? Din romanele unor Breban sau Buzura eu nu inteleg mai nimic. Mi-ar placea, de pilda, sa citesc despre viata de cuplu din anii '80. Sau sa stiu ce facea tatal meu in anii '70.
Asa cum a ilustrat spre exemplu, Ian MC Ewan in romanul, "Pe plaja Chesil", anii '60.
In ce roman as gasi asta? Cu ce personaje din anii '50 as putea empatiza? Avem noi un personaj adevarat al tranzitiei?
Cine stie, poate "se coace" tocmai in momentele astea.
De fapt, cate personaje mai putem pune cu adevarat langa Ilie Moromete? Scriitorul roman nu pare preocupat de umanitate, de istoria pe care o traieste, nu e un martor al vremurilor, nu reconstituie nimic. Ducem lipsa de realism, de fictiune istorica, de roman-documentar. Se intampla lucruri teribile in lumea noastra, intamplari si schimbari majore de mentalitate, de stil de viata, schimbari care ne marcheaza si care ne definesc... Se regasesc acestea in fictiunea romaneasca?
Americanii au produs in cativa ani zeci de romane despre 9/11, britanicii nu mai contenesc sa scrie despre experienta imigrantilor, iar noi n-avem inca fictiune despre Revolutie. Executia lui Ceausescu apare intr-un roman de Julian Barnes... Cateva milioane de romani traiesc in Spania; cati scriitori romani au plecat acolo sa scrie un roman despre asta? Regret ca nu avem si noi un Capote sau un Amis, genul de scriitor care merge la fata locului si da glas dramei umane prin fictiune. La noi autofictiunea franceza e mai cool decat noul jurnalism american. E trist.
Multe si indreptatite intrebari! Totusi nu pacatuieste critica literara a momentului printr-o infexibilitate programata?.
Nu stiu la ce inflexibilitate te referi. Daca e vorba de intransigenta si exigenta critica, eu cred ca niciodata nu sunt suficiente. De unde si reactiile atat de vehement negative la articolul lui Paul Cernat care deplangea, in fond, standardele literare modeste ale noului val de scriitori. Astazi, fie se face critica literara cu bata, golaneste, atac la scriitorii cu un anume capital simbolic, fie mult prea indulgent, incurajator la adresa imberbilor ego-prozei. Literatura modesta trebuie acceptata, dar nu si incurajata critic.
Iti este greu sa-ti mentii treaza privirea critica, intr-o literatura care este extrem de neomogena valoric?
Incerc, pentru ca este, intr-adevar, dificil sa lucrezi cu standarde modeste si cu putine carti de referinta.
Ai obsesii literare?
In vocabularul meu obsesia este conotata mai degraba negativ. Pot avea simpatii sau dezamagiri, dar nu obsesii. Eu apreciez echilibrul, luciditatea, nuantele... Criticii cu obsesii (fata de anumiti autori, opere, teme, stiluri ori metode critice) devin, in timp, previzibili, neinteresanti si chiar ridicoli sau cel putin plicticosi. Literatura este jumatate hobby, jumatate profesie.
Ce poti spune despre presa culturala care se face la noi?
Sunt mult prea multe reviste culturale generaliste (cele academice practic nu exista), nejustificate nici de calitatea materialelor publicate, nici de pretinsa lor diversitate si cu atat mai putin de audienta. Te asigur ca niciunde nu vei gasi atatea reviste culturale ca la noi! Aici, practic, oricine poate scoate o revista, de aici si nivelul lor in cea mai mare parte mediocru. Ma amuza foarte tare discursul public despre administrarea nesabuita a banilor publici dar nimeni nu calculeaza, de pilda, cate dictionare ar putea fi finantate cu banii bagati in tot felul de reviste culturale penibile. Suntem o cultura de grafomani, maculatura e justificata.
Presa culturala din preajma cotidianelor este, ca si ziarul-mama, de tip tabloid. Ma amuz mereu cand aud sloganul Cotidianului - "Cititori de elita"-, si apoi dau de comentariile forumistilor. Nu inteleg de ce fac compromisul de a le posta. Rareori se publica articole culturale documentate si interesante. Nu cred si nici nu accept teoria cu presa condamnata sa se coboare la nivelul cel mai de jos al publicului. In general, articolele culturale sunt superficiale, oricum scrise cu picioarele, redactori ignoranti nu stiu sa scrie corect numele scriitorilor, habar n-au sa ia un interviu ori sa faca un reportaj. De fiecare data cand citesc suplimentele culturale saptamanale ale unor Daily Telegraph, The Guardian, The Independent raman visator.
Ai facut constant cronica literara. Ti-ai propus sa si impui autori?
Scriu cronici de intimpinare din anul 2000, dar nu mi-am propus vreodata sa impun scriitori. Acesta e un proces mai degraba colectiv sau rezultatul unui studiu critic substantial. Recunosc insa ca am scris mereu cu mare credinta in valoarea unor Razvan Petrescu, Sorin Stoica, Filip Florian si sper ca am contribuit cat de putin la recunoasterea lor.
Ce am reusit insa a fost o mai buna cunoastere in afara a unor tineri scriitori, fie prin conferintele tinute pe la targurile de carte, fie prin recomandari personale sau prin consultanta pe care am oferit-o editorilor, traducatorilor sau jurnalistilor straini interesati de literatura romana. Am facut deliberat pe agentul literar cu credinta ca suntem cu totii in aceeasi barca. Succesul unor Filip Florian sau Dan Lungu, de pilda, s-a rasfrant si asupra mea, fiind invitat sa tin prelegeri despre literatura romana tanara, asa cum, in urma prelegerilor si a recomandarilor mele, alti scriitori tineri au fost tradusi sau macar invitati la lecturi afara. E un cerc virtuos: succesul unora ne ajuta pe toti.
Ce ti-a oferit Dilema veche fata de alte reviste la care ai scris?
Libertate, respect, stil. Am lucrat si am colaborat cu multe reviste: Romania literara, Observator cultural, 22, Cultura - dar nicaieri nu m-am simtit atat de liber. Pentru unii este comod si chiar vital ca Dilema veche sa aiba o orientare ideologica, dar eu stiu ca nu exista loc mai tolerant, mai echilibrat, mai deschis si mai nedogmatic. Ceea ce nu inseamna ca suntem lipsiti de o anume identitate sau de personalitate. In plus, la Dilema veche am privilegiul de a lucra alaturi de Magdalena Boiangiu, Radu Cosasu, Dan Stanciu, Mircea Vasilescu, scriitori de la care am invatat echilibrul, importanta nuantelor, umorul, stilul, valori in care eu cred foarte mult.
Avem macar cateva carti cu adevarat europene?
Avem, din pacate, numai, in fruntea carora pun, fara sa ezit, trilogia Orbitor, romanul care ne-a pus pe harta literara a Europei in acest ultim deceniu. Unele carti au fost si traduse - mai putin poezia, Cenusareasa genurilor literare -, altele (ca Muzici si faze sau prozele lui Razvan Petrescu, de pilda) n-au avut aceasta sansa. Dar acesta e abia inceputul. Filip Florian sau Dan Lungu, de pilda, au deja traduse mai multe titluri in cateva limbi.
Este Bucurestiul un oras european?
Nu gasesc niciun argument obiectiv.
Ai rezerve vizavi de traducerile care se fac din literatura romana?
Doar in masura in care nu sunt facute profesionist, de traducatori nativi. Altfel, nu cred ca s-au tradus carti care sa ne faca vreun deserviciu.
Presupunand ca ai scrie candva o istorie critica a literaturii romane, ce nu ai face?
In primul rand, cred ca poti fi critic si fara sa scrii istorii literare, apoi am impresia ca istoria manolesciana este cantecul de lebada al istoriei literare la noi. Mi se pare evident faptul ca o literatura, fie si de cateva secole ca a noastra, este prea mult pentru un singur critic, oricat de citit si de inteligent ar fi acesta. Prea multe carti si genuri prea diverse, prea multi autori, prea multe paradigme pentru a fi intelese in profunzime de un singur om. Viitorul criticii literare apartine sintezelor pe perioade restranse, pe genuri, motive, curente sau scoli. Cred ca trebuie sa depasim si complexul istoriei literare, si complexul Nobel. Am in plan cateva carti de critica si istorie literara dar cat se poate de nonconformiste.
Iolanda MALAMEN 
 Afisari: 242  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
E tare Chivu asta, minca-l-as ! :))))   de CALUGARU
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Enigma Razvan Ungureanu (5535 afisari)
 Guvernul preda puterea (2329 afisari)
 Adio, Lacatus! (1936 afisari)
 Cele 12 masuri care ar putea schimba sistemul (1666 afisari)
 Veriga lipsa in evolutia omului (1559 afisari)
 Ea e tanara cu cei mai mari sani din lume! (FOTO) (3735 afisari)
 "In al nouălea cer" - film interzis minorilor sub 18 ani, rulează luni seară la Muzeul Țaranului (VIDEO) (2956 afisari)
 Un craiovean a vrut sa vanda pentru un milion de euro o vioara Stradivarius tinuta intr-un grajd (FOTO/ VIDEO) (2299 afisari)
 Moscova: Primul avion de luptă rusesc, construit după căderea URSS, va fi gata in 2009 (2178 afisari)
 S-a intors de la piata si si-a gasit sotul facand sex cu catelul!  (2153 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01628 sec.