Jurnalista Corina Dragotescu zice cu naduf: am copii la scoala, ce vina au ei ca profesorii n-ajung la o intelegere cu guvernul? Eu platesc impozite si taxe si contributii de tot felul, si tot ce mi se cere. Ochii mamei scapara, fruntea i se intuneca, venele pe gat i se aprind. In departare se aud vocile de sustinere a milioane de parinti.
Guvernul demonstreaza mate�matic: banii care se aduna la buget nu acopera cheltuielile; visteria statului e goala; tara e-n criza, lumea e-n criza; ne sufocam. Presedintele isi asuma eroarea de a fi promulgat o lege care nu mai poate fi indeplinita. Puterea mimeaza solidaritatea intru suferinta.
Legea nu mai poate fi aplicata. Dar ar fi putut fi: atunci cand a fost votata. Guvernul si-a aratat voinicia ilegal, de ochii celor cu cautatura rea la pretentiile cadrelor didactice: a refuzat sa aplice legea. Electoral. De ochii unei jumatati a electoratului, cu o motivatie parsiva. Cum tot electoral si demagogic a fost votata de ceilalti. Si unii, si altii recunoscand justetea adanca a legii.
A Invins secventa dintr-un film al lui Menzel. Un acrobat pe sarma prinsa intre doi stalpi. Unii il aplauda, altii il sfatuiesc sa nu incerce fara plasa de protectie. Acrobatul porneste. Un privitor incearca sa-l opreasca. Zgaltaie cat il tin puterile unul dintre stalpi. Acrobatul se prabuseste. Privitorul se duce la el si-i zice: ce ti-am spus io? Guvernul Tariceanu n-a zgaltait efectiv, zgaltaitura a venit amanand aplicarea.
Dilema celor de partea Corinei Dragotescu: ce sa faca, sa sacrifice pacea copiilor de dragul unei inchipuite solidaritati sociale? Raspunsul era doar presupus: NU!
Este constituTional ca un gu�vern sa refuze aplicarea unei legi? Respectiv, este admis unui organ numit sa conteste hotararea unui for ales, deci reprezentativ? Sau, daca organul are alte interese si alte judecati, sa-si prezinte demisia?
Dilema jurnalistei poate fi refor�mulata astfel: statul de drept este amenintat cu un precedent ucigator: sa se legalizeze incalcarea Constitutiei si niste indivizi sa poata decreta ca de ieri de la pranz avem criza si nu mai putem aplica legile! Merita o pace indoielnica, cu sacrificii minore pentru copii, un risc atat de pervers?
P.S. Liderii sindicali au tradat din oportunism, si prin interventia nefericita a mass-media, menirea de a fi a societatii civile.