In mediile literare romanesti, Adam Puslojic e perceput cu precadere nu numai ca un mare prieten al lui Nichita Stanescu (in antumitatea, dar mai ales in postumitatea autorului "Necuvin�telor"), ci si ca un constant promotor al valorilor noastre spirituale in spatiul sarbesc. Mai putini stiu insa ca Adam e si un poet exceptional. Aceasta - cum sa-i zic? - "nedreptate de perceptie" e reparata acum, edi�torial, de Editura "Proema" din Baia-Mare, care aduna in trei volume intreaga opera lirica in romana a lui Puslojic. (In aceasta paranteza fie zis, "Proema" s-a facut remarcata in anii din urma si prin doua splendide albume cu "Monumentele UNESCO din Romania" si "Biseri�cile de lemn din Maramures"). Pentru multi, aceasta trilogie poetica va fi o revelatie. Peste tot se simte atat umbra benefica a lui Nichita, cat si cunoasterea organica a poeziei romanesti, de la origini pana in prezent. Oriunde ai deschide unul din cele trei opuri, dai peste versuri memorabile, unele chiar cu o alura cioraniana: "Scrisul meu este sicriul meu, nu altceva"; "Eu ce sa mai cred/ acum despre viata/cu zapada la brau?" Pe scurt, Adam Puslojic are acum, antum, monumentul editorial pe care il merita si care n-ar trebui sa lipseasca din biblioteca fiecarui iubitor de poezie.

Ioan GROSAN