Din Mexic si pana la Moscova, trecand prin New York si Canada, autoritatile sanitare din majoritatea statelor lumii se afla in stare de alerta in fata virusului gripei porcine, care a cauzat pana acum peste 100 de decese. Mutatiile suferite de virusul gripal, dar mai ales usurinta cu care se raspandeste printre oameni, au determinat autoritatile sanitare nationale si internationale sa ia masuri extreme de preventie. Cele mai negre scenarii de evolutie a gripei porcine arata milioane de decese, chiar mai multe decat cele 40 de milioane inregistrate la inceputul secolului XX din cauza "gripei spaniole". Ieri, virusul a ajuns in Europa, unde a fost confirmat primul caz, in Spania. Confruntata cu aceasta amenintare, Comisia Europeana a anuntat convocarea unei reuniuni ministeriale extraordinare a ministrilor Sanatatii din statele membre, cat mai curand posibil.
Presedintia ceha a Uniunii Europene a anuntat ca a convocat o reuniune extraordinara a ministrilor Sanatatii din cele 27 de state, care, cel mai probabil, va avea loc joi. Potrivit celor mai recente informatii, in Mexic s-au inregistrat 103 cazuri de decese provocate de gripa porcina, numarul celor contaminati fiind de 1.614 persoane. Statele Unite au decretat deja "stare de urgenta sanitara" din cauza virusului, pe teritoriul SUA fiind inregistrate 20 de cazuri de imbolnavire. Si in Canada au fost anuntate duminica primele sase cazuri de gripa porcina, in timp ce in Australia doua persoane prezinta simptomele bolii. In Spania autoritatile au anuntat ieri aparitia unui caz de gripa porcina, existand alte cateva cazuri suspecte. Tot ieri, China, Rusia si Thailanda au suspendat importurile de carne de porc si produse derivate din Mexic si din unele state americane, unde au fost semnalate cazuri de gripa porcina. Potrivit BBC, in capitala Mexicului, scolile, barurile si localurile publice au ramas ieri inchise, iar oamenii au preferat sa nu iasa din case de teama contactarii bolii. Mastile de chirurg reprezinta mijlocul de prevenire cel mai elementar. In Mexic, farmaciile au fost luate cu asalt dupa anuntul izbucnirii epidemiei de gripa porcina, iar armata a decis distribuirea gratuita a medicamentelor pe strazi.
In Romania, nu au fost semnalate, pana in prezent, cazuri de gripa asemanatoare cu cele din SUA si Mexic, insa, Ministerul Sanatatii (MS) a infiintat Comitetul de coordonare pentru implementarea masurilor de prevenire si control ale unei posibile aparitii de astfel de cazuri. Acesta a decis intensificarea supravegherii imbolnavirilor prin gripa in perioada urmatoare, asa cum recomanda si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), informarea sistemului de sanatate publica privind masurile profilactice aplicabile si pasii necesari detectiei, tratamentului si ingrijirilor pentru eventualele cazuri inregistrate, evaluarea nevoilor imediate de ingrijiri si tratament, informarea populatiei privind modalitatile de transmitere si prevenire a gripei, informarea calatorilor privind deplasarile dinspre si spre zonele cu risc. "Situatia din Romania nu este una periculoasa", a precizat Dan Nica, ministrul de Interne, care a tinut sa atraga atentia asupra importantei masurilor de igiena personala in aceasta situatie.
Toate cazurile de gripa vor fi analizate
Ministerul Sanatatii a anuntat completarea rezervei strategice de medicamente, mai ales cu oseltamivir (Tamiflu), produs la care virusul care provoaca gripa porcina la om este sensibil. Iar spitalelor de boli infectioase le-au fost distribuite cantitati mai mari de substante dezinfectante. De ieri, toate cazurile de gripa sunt internate in spital, iar pentru diagnostic de certitudine, probele recoltate vor fi trimise la Institutul Cantacuzino. Potrivit ministrului Sanatatii, Ion Bazac, au fost avertizate institutiile de sanatate publica. Si autoritatile aeroportuare sunt vigilente. Valentin Iordache, purtatorul de cuvant al Aeroportului "Henri Coanda" a explicat ieri ca pasagerii trec peste covorase impregnate cu solutie de dezinfectare, amplasate pe culoarul spre avion (exact ca la masurile de preventie impotriva gripei aviare).