Ziua Logo
  Nr. 4507 de miercuri, 8 aprilie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Externe
Cronica unui cutremur anuntat
-- Cinci romani au pierit in seismul care a lovit luni centrul Italiei
Bilantul inca provizoriu al seismului produs luni dimineata in centrul Italiei, in provincia Abruzzo, ajunsese ieri la 207 de morti, peste 1500 de raniti si 34 disparuti. Autoritatile italiene au confirmat decesul, intr-o cladire prabusita din orasul L'Aquila, al unui baietel roman de opt ani - a cincea victima cu cetatenie romana dupa femeia si familia de trei persoane ale caror decese fusesera confirmate de MAE de la Bucuresti.
De asemenea, se fac eforturi de identificare si verificare de catre personalul Ambasadei Romaniei la Roma a unui alt caz semnalat de site-urile comunitatii evanghelice din Italia, potrivit carora un alt minor roman, copilul unei familii de imigranti romani penticostali ar fi decedat la L'Aquila, informeaza Agerpres. In paralel cu actiunile de cautare a posibililor supravietuitori, se multiplica polemicile pe marginea faptului ca, recent, un cercetator italian avertizase asupra iminentei unui seism devastator in L'Aquila.
Dupa cum a precizat protectia civila, acesta este cel mai grav cutremur care a lovit Peninsula in ultimii zece ani. Numarul cladirilor distruse in orasul L'Aquila de seismul de 6,3 grade pe scara Richter este intre 3000 si 10.000. Practic, majoritatea imobilelor din oras care dateaza din secolul 13 au fost culcate la pamant.
Situatia cea mai dramatica o traiesc cei ramasi fara adapost, numarul lor ajungand la 70.000 de persoane. Premierul Silvio Berlusconi, care a decretat stare de urgenta, a promis ca vor fi instalate corturi pentru pana la 20.000 de sinistrati. In acelasi timp, autoritatile au suplimentat cu 1700 de oameni personalul echipelor de salvare si s-au deblocat de urgenta 30 de milioane de euro. Desi 35 de state s-au oferit sa ajute Italia in aceste momente, premierul Berlusconi a afirmat ca, pentru moment, tara sa are resursele necesare pentru a face fata dezastrului. Echipele de salvare au continuat, in noaptea de luni spre marti, sa caute supravietuitori. O studenta in varsta de 24 de ani a fost salvata de sub daramaturi, dupa ce fusese blocata timp de 23 de ore sub ruinele unei cladiri de patru etaje, a informat agentia italiana ANSA.
MAE informat
"Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca autoritatile italiene au confirmat decesul membrilor unei familii de romani, intre care si un minor. Numarul romanilor, victime ale cutremurului din Italia, se ridica pana in prezent la patru. Bilantul cutremurului nu este inca definitiv, numarul victimelor scoase de sub daramaturi fiind in crestere. Ambasada Romaniei la Roma este in contact permanent cu autoritatile locale si comunica in mod operativ la MAE eventuale informatii noi care privesc cetateni romani", preciza ieri, intr-un comunicat, Ministerul de Externe de la Bucuresti. Potrivit MAE, dupa incheierea operatiunilor de salvare a supravietuitorilor, de indata ce autoritatile italiene vor autoriza transferul corpurilor neinsufletite in vederea inhumarii, Ambasada Romaniei la Roma va acorda sprijinul necesar, in limita competentelor sale.
In plus, MAE mentiona ca, in cursul diminetii au solicitat sprijinul ambasadei noua cetateni romani plecati din zona afectata de seism. In peninsula au aparut controverse pe marginea avertismentului lansat in urma cu o luna de cercetatorul italian Gioacchino Giuliani cu privire la riscul producerii unui seism in zona Abruzzo.
Avertisment ignorat
Locuitor al orasului L'Aquila, Giuliani a sustinut ca un cutremur major este inevitabil din cauza concentratiei ridicate de gaz radioactiv radon. El a prevazut ca miscarea telurica va avea loc la 26 martie, dar avertismentul sau a fost ignorat.
Populatia si presa acuza acum autoritatile de acest lucru, in timp ce oamenii de stiinta contesta posibilitatea de a anticipa cu exactitate un cutremur.
Luciana POP 
 Afisari: 539  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Plan de asasinare a lui Obama dejucat    2 comentarii
  Ziar romanesc amenintat cu desfiintarea    5 comentarii
  ONU presat pentru racheta nord-coreeana    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Bogdan Hossu tradeaza miscarea sindicala (2472 afisari)
 Case si terenuri scoase la vanzare de banci (2405 afisari)
 Ole, ole, Basarabie! (2302 afisari)
 Basarabenii se ridica din nou (2183 afisari)
 Tacerea oilor (1848 afisari)
 LIVE: Protestatarii s-au adunat din nou in centrul Chisinaului. Se scandeaza "Nu plecam" si "Iura si cu Vova ne-au furat Moldova" (3492 afisari)
 Sexul oral poate duce la cancer la gat (3377 afisari)
 Experiment secret intr-un centru social britanic: Sute de fetite au fost drogate si abuzate sexual in anii '70 (3086 afisari)
 Care "dusmani romani"? Fiul lui Voronin, Oleg, face afaceri bune in Romania (2526 afisari)
 Tata, amant si proxenet: Pentru ca tipam si strigam, imi punea o perna pe cap si continua... (2152 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02008 sec.