Ziua Logo
  Nr. 4500 de marti, 31 martie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Manipulari electorale de amploare la Chisinau
-- Alegerile generale din Moldova sunt marcate de atacuri viscerale ale comunistilor la adresa Romaniei si masluiri de sondaje * Voronin a fost huiduit la meciul Elvetia - Republica Moldova
Campania electorala de la Chisinau a fost marcata pana in prezent de manipulari de amploare, care fac ca peisajul politic si viitorul Republicii Moldova sa fie extrem de greu de inteles. Comunistii aflati la guvernare au decis la sfarsitul saptamanii trecute sa nu mai apara in dezbateri televizate, preferand in schimb clipurile electorale agresive. Opozitia
anti-comunista se prezinta la alegeri dezbinata, iar guvernarea comunista a preferat sa-si orienteze campania negativa asupra Romaniei, transformata in presa pro-guvernamentala in cel mai mare dusman al Chisinaului. Autoritatile comuniste au preferat sa incalce tratatele privind libera circulatie cu Uniunea Europeana, oprind la granita aproape 300 de cetateni romani, printre care se numarau si oficiali fara sa ofere nici un fel de explicatii.
Un set de sondaje aparute la sfarsitul saptamanii trecute la Chisinau prezinta discrepante inexplicabile, ceea ce arunca in ceata viitorul politic din stanga Prutului. Ziarul FLUX a publicat un sondaj de opinie realizat de Serviciul Independent de Sociologie in care se arata ca 31,4% din basarabeni considera Romania principalul partener al Republicii Moldova. Conform aceluiasi sondaj peste 48,6 la suta din respondenti considera ca anume Romania este statul care ajuta cel mai mult Republica Moldova in procesul de aderare la UE. Prin contrast, ziarul pro-comunist Moldova Suverana a publicat sondajul realizat de Institutul pentru Politici Publice de la Chisinau care arata ca un procent de 60%, cei chestionati considera ca Federatia Rusa este partenerul strategic al Republicii Moldova.
Voronin are 16.7%
Sondajul publicat de FLUX indica faptul ca persoanele care se bucura de foarte multa incredere in randul respondentilor sunt: Vladimir Voronin (16,7 la suta), Marian Lupu (11,6 la suta) si Dorin Chirtoaca (10,7 la suta). Peste 28,9 la suta au declarat ca la urmatoarele alegeri vor vota cu Partidul Comunistilor, 11,2 la suta cu Alianta Moldova Noastra, 10,1 la suta cu PPCD, 7,2 la suta cu PLDM, 6,1 cu PL. Prin contrast, sondajul IPP arata ca doar trei partide politice au sanse sa intre in Parlament: Partidul Comunistilor - 36,2%, PLDM - 8,3% si PL - 8,2%.
Vizite electorale
Presedintele Vladimir Voronin a fost huiduit sambata seara de cei 10.000 de spectatori prezenti la meciul din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2010 dintre nationalele Republicii Moldova si Elvetia care a avut loc la Chisinau, relateaza cotidianul "Jurnal de Chisinau". "In minutul 70 al partidei crainicul stadionului a anuntat ca la meci asista presedintele Voronin. In acel moment cei aproape zece mii de spectatori au inceput sa fluiere si sa-l huiduiasca pe Voronin", afirma ziarul citat.
Voronin si-a organizat mai multe intalniri electorale criticate de presa din stanga Prutului. Astfel, a inaugurat un terminal portuar la Giurgiulesti pe Dunare, prilej cu care a declarat Republica Moldova ca fiind "putere maritima". Saptamana trecuta au fost adunati studentii fara familii din Chisinau care au fost dusi la palatul prezidential unde au primit cadouri de la presedintele Voronin.
Comunistii sunt bogatii Basarabiei
Partidul Comunistilor din Republica Moldova a cheltuit cei mai multi bani de la inceputul campaniei electorale - peste 3,8 milioane de lei moldovenesti (circa 350.000 dolari), potrivit raportului financiar prezentat la Comisia Electorala Centrala (CEC), informeaza Agerpres. Comunistii sunt urmati de Partidul Liberal Democrat, care a utilizat circa 3,7 milioane de la inceputul campaniei, Partidul Social Democrat - 3,1 milioane lei, Alianta Moldova Noastra cu aproximativ 2 milioane de lei. CEC a avertizat insa marti seara Partidul Comunistilor pe motiv ca saptamanalul Comunistul nu contine rubrica "Electorala 2009", desi publica materiale de agitatie in favoarea PCRM si fara a mentiona ca articolele sunt achitate din fondul electoral. De asemenea, CEC a atentionat Uniunea Centrista din Moldova si Partidul Dezvoltarii Spirituale Moldova Unita sa prezinte informatii complete despre fondul electoral, constatand unele nereguli. CEC a mai anuntat ca pe listele electorale pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie sunt inscrisi 2,55 milioane de alegatori.
Cei mai multi alegatori sunt in municipiul Chisinau (627.889), Gagauzia (106.843) si municipiul Balti (105.628). Cele mai putine persoane cu drept de vot sunt in raionul Basarabeasca (14.000).
George DAMIAN 
 Afisari: 1658  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 6 Afiseaza toate comentariile  
Unirea a fost compromisa de partidele romanesti de dreapta din Basarabia!   de ce_sa_zic?
Biata Basarabie!   de hefaistos
mai las mai moale, ertep-ule.   de Igor
daca si de data asta.....   de ertep
Realitatea este alta....   de Dragomir Lucian
E O RUSINE   de CALUGARU
A r h i v a
  Penalul Lificiu-gaze un nou Costel Iancu    3 comentarii
  Iancu-Lificiu in oglinda    
  Gaz Est Vaslui reduce tarifele cu 17%    1 comentariu
  Maimutarelile lui Felix    6 comentarii
  Socialist anticonservator    1 comentariu
  G-20 coace noua ordine economica mondiala    9 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 ONU reinvie cosmarul regiunilor autonome (3120 afisari)
 Miros de sange peste Romania (2018 afisari)
 Salarii nesimtite la DGA (2010 afisari)
 G-20 coace noua ordine economica mondiala (1672 afisari)
 Manipulari electorale de amploare la Chisinau (1658 afisari)
 Nevestei lui Ben Affleck i s-au rupt chilotii! (FOTO) (3147 afisari)
 Culisele achizitiei casei Ioanei Basescu din cartierul lui Popoviciu (2902 afisari)
 Iliescu despre executia lui Ceausescu: "Era chiar bine sa fi ramas in viata" (2248 afisari)
 Dans la stalp, in plina strada: Protagonista - o politista fericita ca a dat o amenda (VIDEO) (2202 afisari)
 A bagat divort, dupa ce si-a vazut sotul inseland-o cu o prietena pe Google Street View (2083 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01405 sec.