Niste pioni au fost, pana nu demult, persoane precum domnii Crin Antonescu, Ludovic Orban sau Relu Fenechiu; in prezent, ei aspira, insa, la functii supreme in PNL si in societatea romaneasca. Cu ce drept aceste ambitii indecente, in crasa disproportie cu onorabilitatea si capacitatea intelectuala? Vina acestor promovari daunatoare apartine Partidului Liberal, mai ales conducerii sale, recte domnului Tariceanu, care a crezut ca prin promovarea de mediocritati isi va intari pozitia de sef. In realitate, nimic nu este mai pernicios, in politica, decat un ambitios mediocru. Este ceea ce se constata, in prezent, in conflictul dintre domnii Tariceanu si Crin Antonescu.
Ce-i drept, politica obliga si la compromisuri? Si Bratienii au promovat, uneori, mediocritati pe vremea lor, dar nu au inteles sa-si asigure perenitatea prin neglijarea sistematica a oamenilor de valoare, asa cum procedeaza domnul Tariceanu, asumandu-si riscul de a mari sansele adversarilor, PD-L si PSD.
Cum de nu a fost cooptat in PNL, de pilda, profesorul Marga, care a initiat reforma invatamantului? Unde sunt, in PNL, politicienii economisti din trecut, precum Victor Slavescu sau Virgil Madgearu, fala partidelor politice?
Nu cred ca printr-o mutatie regresiva neamul romanesc produce, subit, doar prostime cu ambitii.
Iata ce citesc, insa, in Hot News, la rubrica "Oamenii lui Antonescu" (Crin Antonescu este aspirant la sefia PNL si a statului roman): "Antonescu a reusit sa stranga in jurul lui cateva <<nume grele>>? Care sa fie ele? Relu Fenechiu, care controleaza voturile a trei filiale din Moldova?". Dansul "conditioneaza sprijinul sau in schimbul unei functii de vicepresedinte in Biroul Permanent al PNL sau chiar functia de prim-vicepresedinte, dorita si de Ludovic Orban". Santajist, pur si simplu, ar spune orice om cinstit? Functia pe care o doreste nici nu exista in statutul partidului, deocamdata! Aflam si numele sustinatorilor "ejusdem farinae" ai domnului Crin Antonescu, toti tintesc functii de vicepresedinti si membri ai Biroului Permanent.
In timp ce domnii Tariceanu si Antonescu isi fac calcule, la nivelul organizatiilor judetene, lupta este in toi, iar haosul este total. Delegatii, la apropiatul congres, sunt amenintati de liderii de filiale, care si-au promis sprijinul uneia dintre tabere si isi asteapta recompensa.
Concluzia: un singur lucru mai poate salva istoricul Partid Liberal, situatia morala nu-i mult mai buna la adversar!