Sorin ROSCA STANESCU 

Dupa incrancenata disputa politica legata de prezumtivul imprumut acordat de FMI si Banca Europeana, nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar intampla daca negocierile cu aceste organisme ar esua. Intr-o asemenea situatie, prejudiciul adus Romaniei ar fi urias. Iar costurile crizei ar deveni mult mai mari decat in situatia in care respectivele organisme de decizie in materie financiara nu s-ar fi implicat sau nu ar fi existat. Pentru ca neincrederea in capacitatea Romaniei de a functiona ca o piata sanatoasa in plan economic, atractiva sub aspect investitional ar crea un blocaj mult mai dramatic decat ne putem imagina. Iar leul s-ar prabusi literalmente, antrenand toate consecintele posibile in plan social. Ca urmare, reprezentantii puterii vor negocia un acord FMI si, eventual, un al doilea acord cu Comisia Europeana dar nu in picioare, ci in genunchi. Daca am fi procedat cu intelepciune, am fi putut obtine, in eventualitatea in care imprumutul este cu adevarat necesar, conditii neimpovaratoare, onorabile, pe deplin realizabile. Acum, indiferent cum se va finaliza acordul, Traian Basescu si Emil Boc vor clama o uriasa si inteleapta victorie, in timp ce toti ceilalti, inclusiv reprezentantii PSD, vor acuza o prostie de mari proportii si cu grave consecinte pe termen mediu si lung. Dar ceea ce este mai straniu decat orice in aceasta afacere a imprumutului de la FMI este ca niciuna dintre parti nu dispune de suficiente argumente pentru a-si demonstra dreptatea. De ce? Cum s-a ajuns aici? Si la ce ne putem astepta? Este clar ca scrisoarea de intentie care deschide, practic, negocierile cu FMI nu apartine Guvernului Romaniei. Ci doar premierului. Adica lui Traian Basescu. Pentru ca, altfel, ar fi avut loc o discutie si un acord la ultima sedinta a Executivului. Iar ministrii ar fi stiut despre ce este vorba. Desi demnitarii PD-L au pus batista pe tambal, eu sunt convins ca nici ei nu au stiut decat post factum de scrisoarea lui Boc. Iar aceasta nu este pur si simplu o chestiune de morala intre permier si ministri ori intre PD-L si PSD. E mai mult decat atat. Este o dovada cat se poate de elocventa ca, in momentul luarii unei decizii politice extrem de importante, cum este un imprumut de la FMI si Comisia Europeana, au lipsit trei documente, in mod normal indispensabile. Nu a existat o evaluare a situatiei economiei si finantelor romanesti, nici al doilea document, de prognoza pe termen scurt, mediu si lung a evolutiei economiei romanesti in raport cu acele consecinte ale crizei globale care sunt previzibile si nici cel de-al treilea document, care sa stabileasca strategia pe care Guvernul Romaniei tebuie sa o urmareasca atunci cand negociaza conditiile imprumutului. Am fi putut obtine recunoasterea statutului de tara cu economie emergenta si, in consecinta, daca imprumutul se impune, el putea fi acordat pentru stimularea investitiilor, sumele respective urmand sa fie trase numai in raport cu oportunitatile de aceasta natura. Dar chiar fara recunoasterea acestui statut, am fi avut sansa unui imprumut sub forma unei linii de credit, neutilizarea unor sume nefiind purtatoare de penalitati. E clar ca am ratat aceste sanse. Am mai ratat si posibilitatea logica de a face un mare imprumut intern prin lansarea de obligatiuni garantate de stat. Astfel incat dobanda sa nu ajunga la FMI, ci la propriii concetateni. Si culmea e ca, asa cum s-a dovedit in urma cu cateva zile, cu ocazia emisiunii de bonduri, bani neutilizati exista pe piata interna. Al doilea lucru la care nici nu vreau sa ma gandesc este ce se va intampla atunci cand inflatia care urmeaza va lovi naprasnic leul. Cum vom plati datoria? In Ungaria, forintul a scazut cu 40 la suta iar impozitele si taxele au crescut cu 3 la suta. Sunt conditii impuse de contabilii FMI. Care nu pot vedea strategii reale de iesire din criza. Ci doar solutii de contabili. Astfel, criza nu va putea fi transformata pentru Romania intr-o oportunitate. Ci doar intr-o bomba cu ceas.