Aflat la prima colaborare cu un Teatru National (dupa revenirea sa in Romania, in 2007), Cristian Theodor Popescu a montat, cu succes, piese din dramaturgia contemporana. Intoarcerea a fost una in forta, cu spectacole montate la Teatru 74 din Targu Mures ("Geniul Crimei" de George F. Walker) si la Teatrul Metropolis din Bucuresti ("Femeia din trecut" de Ronald Schimmel�pfennig), el reluandu-si astfel rolul de promotor al dramaturgiei mai putin cunoscute in peisajul teatrului romanesc.
Cele trei texte ale lui Tenne�s�see Williams, care alcatuiesc piesa "Auto-Da-Fe", se inlantuie perfect, completandu-se reciproc, extragandu-si una din alta esenta, seva care exprima disperarea, in diversele ei forme. Finalul fiecarei parti este exploziv, pentru a lasa loc urmatorului decor care isi va spune povestea.
Spectacolul incepe cu un dialog purtat pe veranda unei case din New Orleans, intre o mama si fiul ei, foarte religiosi ambii, care se zbat in chinurile iubirii carnale. Eloi (Catalin Patru) este astmatic si incearca in zadar sa o convinga pe mama lui (Dana Talos), sa se mute intr-un cartier mai curat. Baiatul ii explica disperat mamei sale ca vechiul cartier ar trebui ars din temelii din cauza decadentei, dar aceasta il asculta, neclintita. Intre ei se naste o prapastie la care mama ramane indiferenta. O scrisoare, care contine o fotografie indecenta, pare sa o scoata din apatie, si intelege ca, impreuna, trebuie sa rezolve problema ce l-a dus pe fiul ei in pragul disperarii. Baiatul face o investigatie privind expeditorul, dar este terorizat de povara plicului pe care-l poarta la piept. Mama ii cere sa arda fotografia chiar acolo, pe prispa, sub ochii ei. Dar Eloi explodeaza si piesa se termina cand fuge prin casa, dandu-si foc, sub privirile disperate si neputincioase ale mamei. Arde de viu, odata cu casa, odata cu scrisoarea.
Nervi si betie
Decorurile sunt inlocuite si, dincolo de peretii vechi ai fostei case, se inalta acum zidurile impunatoare si roase ale unui cinematograf rau-famat din New York. Carl (Adrian Matioc ), un tanar de 28 de ani, care lucreaza de zece ani ca usier la cinema, face o criza de nervi, nemai�suportand perver�siunea si ipocrizia ce colcaie in jurul lui. Disperarea explodeaza violent si lumea se prabuseste.
Urmatoarea secventa: dor�mitorul imens al unui cuplu tanar (Ofelia Popii si Florin Cosulet). El, un betiv care s-a trezit dupa un cosmar, iar ea, o femeie care-l asteapta de zile intregi sa se trezeasca, nepunand in gura decat apa. Singurul lucru pe care si-l doreste acum este sa plece. In fundal, o perdea infinita de ploaie, dincolo de care se perinda oameni asemenea lor, care incearca sa compenseze cumva lipsa iubirii, gaura neagra a unei vieti fara sens.
Doua monologuri exceptio�nale, in care cei doi vorbesc cu intre�gul corp, spectacolul fiind dans, zbatere, tipat, tacere. Cei doi se lasa prada disperarii, care se topeste intr-un dans al cautarii celuilalt, intr-un spatiu gol, decazut.
Cele trei piese scurte, care respecta fidel textul, sunt ajutate de scenografie, coregrafie, de o muzica excelenta pentru un spectacol pur si simplu frumos.