Ziua Logo
  Nr. 4448 de joi, 29 ianuarie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Procesul Comunismului
"Sunt iarba. Mai simplu nu pot fi!"
-- In vremea putreda si goala/ Pe mine, frate, cum sa-ti spun/Pe mine m-au mintit la scoala/ Ca mi-esti dusman, nu frate bun!
Cu marele poet basarabean ne-am intalnit, in preajma zilei de 1 Decembrie 2008, la Vila Alexandra din statiunea Geoagiu Bai. Ii dadea o mana de ajutor senatorului Adrian Paunescu, aflat la finalul unei dure campanii electorale. Ne-am reamintit, cu nostalgie, de faptul ca, in 1990, Petrosaniul a fost primul oras din tara care i-a oferit poetului de peste Prut titlul de Cetatean de onoare. Pe atunci era primar Wilhelm Kleibel iar peste Prut se "ridicau" poduri de flori. La Geoagiu, Grigore Vieru a fost invitat de organizatorii unui curs de formare profesionala sa le vorbeasca despre poezie si tara profesorilor din judetul Hunedoara. Desi nu a putut fi de fata la ceremonie, diploma a ajuns in posesia poetului prin intermediul altor artisti din Basarabia, aflati in trecere prin Petrosani.
S-a stins pe 18 ianuarie, intr-o noapte de duminica, cand inima i-a stat in loc. Va prezentam acest (probabil) ultim interviu cu marele poet moldovean.
Domnule Grigore Vieru, cand l-ati cunoscut pe Mihai Eminescu?
Eu fac parte din cea mai nenorocita generatie de romani basarabeni. O generatie care l-a cunoscut pe Eminescu abia la facultate. Am cunoscut istoria romanilor in mare taina abia in 1957. Zic in mare taina pentru ca istoria romanilor era interzisa in Basarabia. Eu stiam o istorie straina, nu stiam nimic din istoria neamului meu. In manuale, in filme, in spectacole, romanul este dusmanul neamului nostru, un ocupant al Basarabiei. Jandarmul care ne-a batut, ne-a umilit, ne-a jefuit si ne-a furat era roman. Asa stiam noi de la scoala si abia la facultate am cunoscut publicistica lui Eminescu. Atunci mi-am dat seama ca vorbim aceeasi limba. Limba romana. De atunci si pana astazi, publicistica lui Eminescu a fost manualul meu fundamental de istorie a romanilor. Iar poezia genialului poet - nepereche, cum spunea Calinescu, a ramas manualul meu funda­mental de limba romana.
Prutul mai poate desparti, astazi, satele in care se nasc poeti?
Eu sunt nascut pe malul stang al Prutului. Prin fundul gradinii noastre trece sarma ghimpata. Prutul desparte satul meu natal de Miorcanii marelui poet Ion Pillat. Satana rosie stia ce face. Ea stia ca limba, credinta stramosilor, cantecul, istoria au tinut vie fiinta noastra nationala de-a lungul anilor. Cand ne-au ocupat au lovit, in primul rand, in credinta. In general, bisericile au fost rase de pe fata pamantului. La noi au fost preschimbate in depozite, manastirile - in spitale de boli venerice, in spitale de tuberculosi, altele in spitale de alienati sau in puscarii pentru minori. Totul s-a petrecut in modul cel mai sfidator. Ne-au schilodit limba si istoria.
Cum erau sarbatorile crestine in sate fara biserici?
O sa va spun o intamplare de Pasti. Maica-mea era taranca simpla fara carte, ca toate mamele noastre de la tara. Si, desi credinta era interzisa, ea cocea, in mare taina, pasca. Pasca trebuia sfintita si la noi in sat dar, ca in toate satele noastre, bisericile erau inchise.
Noaptea, de la Biserica din Miorcani se revarsa, peste Prut, in satul meu, acel zvon de aur al clopotului. Dimineata, mancam si noi pasca sfintita de sunetul clopotului romanesc. Eram fericiti.
Ce mai inseamna, azi, ziua de 1 Decembrie pentru romanii basarabeni?
Ne aflam in preajma sarbatorii nationale. Pe 26 martie 1918, Basarabia a revenit la patria- mama. Atunci, din cornul de aur al Romaniei s-a revarsat asupra Basarabiei glasul limbii romane, glasul credintei noastre stramosesti si glasul victoriei noastre.
Din 1918 pana in 1940 si din 1940 pana in 1943 au fost intervalele fericite pentru Basarabia. Fara acesti ani, astazi nu ar mai fi fost nici urma de romani in Basarabia. Iata care este semnificatia, pentru Basarabia, a sarbatorii nationale a romanilor.
Cand ati vazut, pentru prima oara, cum arata patria-mama?
Daca unii visau sa ajunga in Cosmos si au si ajuns, eu voiam sa ajung in Romania. Am ajuns abia in 1973. Eu m-am nascut in 1935. Am venit in Romania cu o delegatie de scriitori pentru copii. Era un scriitor rus care tinea la mine - ca nu erau toti ticalosi - si m-a luat pe raspunderea lui. Eu am mai incercat, de cateva ori, sa ajung in Romania, dar nu am reusit. Nu va puteti da seama, daca nu ati trait acele realitati, cat de fericit eram. In Bucuresti mergeam pe urmele copiilor ca sa-i ascult pentru ca mi se parea ca ei nu vorbesc, ci canta. Mer­geam prin parcuri si citeam toate inscriptiile: "Nu calca pe iarba!", "Nu rupeti florile!" si ma minunam cat de frumoase sunt literele noastre latine.
Si atunci hotarasem, cu mintea mea de poet, sa raman in Romania. Dar imi dadeam seama ca a doua zi ma si trimiteau in Basarabia. Ma gandeam, apoi, sa ajung ca turist intr-o tara capitalista sa cer azil politic, sa stau cativa anisori si, de acolo, sa ma strecor in tara. Nu voiam sa ma strecor in Bucuresti sau in Iasi, ci la o stana indepartata din Muntii Carpati unde voiam sa ma rog de-un cioban sa ma ia ajutor. Acesta era idealul meu in 1973: sa ajung, in Carpati, la o stana...
De la ipotetica stana ati ajuns chiar in Academia Romana.
Cum s-a intamplat?
Dupa Revolutie am ajuns la Academia Romana si ma bucur ca am ajuns acolo pentru ca puteam trece, oricand, Prutul si sa pot vorbi liber cu dv. Dupa intoarcerea acasa, dupa ce am vazut tara, am scris un poem pe care ma bucur ca cenzura nu l-a inteles. Noroc ca nu stiau sa citeasca in subtext. "De acum as putea sa mor fericit/ La cine am vrut sa ajung, am ajuns/ Da, si fara maini as putea sa traiesc/ Pe cine am vrut sa-l cuprind, am cuprins."
Eu am scris foarte multe versuri dedicate mamei si copiilor. Unele din aceste versuri, puse pe muzica, au devenit folclor. Nimeni nu isi mai aduce aminte cine le-a scris si acest lucru ma face fericit. Cand scriam despre tara, cenzorii nu erau foarte atenti pentru ca, atunci cand vedeau versuri de Grigore Vieru, erau siguri ca iar am scris poeme pentru mama.
Ce parere aveti despre asa- zisa limba moldoveneasca?
Limba moldoveaneasca am numit-o "Armata a 15-a de ocupatie." Repet: "Armata a 15-a de ocupatie". Armata a 14-a se afla in Transnistria. De ce se tem autoritatile de limba romana? Pentru ca daca ar accepta formularea "limba romana" atunci ar trebui sa vorbeasca si de un "popor roman". Acesta este dedesubtul politic al acestei ineptii numita limba moldove­neasca. S-a gasit unul care a si tiparit un dictionar romano- moldovenesc. Vasile Stati e un filolog si un lingvist scolit care s-a vandut, ca sa zic asa. E de varsta mea. Eu sunt nascut in 1935, am 73 de ani si 5 nepoti. Dupa aparitia acestui dictionar, o publicatie din Chisinau mi-a solicitat opinia. Ce sa vin eu cu argumente lingvistice... Mi-am zis ca e mai bine sa-mi bat joc de el intr-un pamflet in versuri. Am scris un pamflet in 15 strofe, desi in viata mea nu am scris un poem in 15 strofe. Va spun o strofa din pamflet: "Vasile, bre, ne-am secerat postata/ Postata vietii, dragostea/ si eu sufar cu prostata/ Dar nu m-am prostit chiar asa."
Ce este o postata?
E o fasie de teren care desparte granitele dintre terenuri. Pamfletul meu a avut un efect mai mare decat sa fi scris un articol savant.
Cum v-ati descurcat cu cenzura in anii comunismului?
In 1968, am publicat prima mea carte pentru maturi dupa ce 15 ani am scris doar pentru copii. Am scris pentru copii dintr-o chemare serioasa dar si in mod programatic. M-am gandit ca daca nu vom incepe de la gradinita sa pregatim copiii cu cantece si versuri mai curate si sa-i ducem, asa, pana in clasa a X-a totul va fi pierdut. Nu puteam sa-i lasam sa fie crescuti in lucrari min­cinoase. Abia cand am considerat ca mi-am facut datoria fata de copiii din Basarabia am scos primul meu volum de lirice. Este un miracol ca in acest volum am publicat poeme intitulate sau dedicate lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Nicolae Labis, Brancusi. Probabil ca cenzorii de atunci credeau ca e vorba de niste cuvinte ab­stracte. Sunt fericit ca am fost primul poet care a dedicat poeme marilor nostri clasici. Era primul meu strigat catre tara.
Ce mai cuprindea acest prim volum de versuri destinat cititorilor maturi?
Tot in acel volum am inclus si un poem dedicat casei mele iar ultima strofa contine alt strigat catre tara: "Tu ma iarta, o, ma iarta/ Casa mea de huma, tu/ Despre toate am scris pe lume/ Numai despre tine nu/ Sa-ti trag radio si lumina/ ti-am fagaduit candva/ Si ca fi-vom impreuna/ Pieptul meu cat va sufla./ Dar prin alte case, iata/ Eu lumina o presor/ Alte case ma asculta/ Cand vorbesc la difuzor./ Ti-am luat-o si pe mama/ Si-ati ramas acum, ia,/ Vai nici tu in rand cu lumea/ si nici orasanca ea./ Las ca vin eu cu batrana/ Si nepotu-ti o sa-l iau/ Care pe neprins de veste/ Speria-v-ati bezna: hau!/ Si vei rade cu baiatul/ Ca doi prunci prea mititei/ Si vei plange cu batrana/ De dor ca doua femei./ Si vei tace lung cu mine/ Cu vaz tulbur si durut/ Casa vaduva si trista/ De pe margine de Prut."
Mama pare a fi, in poezia dv., un fel de axa a lumii. Toata lirica dv. se raporteaza, parca, la ea.
Ma insel?
Eu nu pot spune ca dv. va iubiti mama mai putin decat mine. Dar eu am fost legat de maicuta intr-un fel aparte. Ea ne-a crescut fara tata. Tata a murit in razboi. A avut si ea un destin tragic. in ziua in care a murit mama, pentru mine a murit intregul univers. Si, de atunci, ma simt un copil orfan. Copil de 73 de ani cu 5 nepoti. Am scris pe piatra de mormant urmatorul epitaf: "Pierzand pe mama iti ramane patria, dar nu mai esti copil".
Atunci, in 1982, am hotarat si am spus copiilor mei sa ma inmormanteze alaturi de maicuta mea. Si, de vreme ce am hotarat sa ma intorc alaturi de ea in somnul de veci, m-am gandit ca pe piatra de mormant unii ar putea sa-mi scrie unele prostioare. Mai pot eu sa protestez de dincolo de mormant? Si, atunci, mi-am zis ca e mai bine sa imi scriu singur epitaful. Mi-am pus piatra de mormant alaturi de cea a maicutei. Epitaful suna altfel: "Sunt iarba, mai simplu nu pot fi." Am vorbit cu un sculptor, Tudor Cataraga din Chisinau, sa-mi bata in piatra versurile. El a plecat, acasa la mine, cu o saptamana inainte. Mormintele erau la sosea si s-au adunat oamenii sa vada ce ciopleste mesterul, in piatra, de o saptamana intreaga. "Grigore Vieru, 1935-...". Ma trezesc cu un telefon de la o verisoara din Chisinau. "Badita, esti acasa?" "Pai, daca vorbesti cu mine, unde sunt?" "Badita, tot satul vorbeste ca esti la casa de nebuni!" Le-am promis ca, peste o saptamana, vin acasa sa vada toata lumea ca n-am patit nimic. Cand am venit acasa, tot satul s-a adunat ca la o comedie. O matusa de vreo 80 de ani bocea la piatra mea de mormant. "Ce faci, matusa Tudora? De ce ma plangi? Maicuta mea, de la 50 de ani, isi punea deoparte cele necesare pentru moarte. Eu ma pregatesc de moarte in felul meu." Lumea s-a potolit, dar cei de la scoala au venit, la cimitir, incolonati ca la 1 Mai. Totul s-a transformat intr-un fel de miting si m-au intrebat ce inseamna: "Sunt iarba, mai simplu nu pot fi?".
Chiar asa: care e interpretarea pe care ati spus-o consatenilor dv.?
A fi simplu nu este o treaba usoara. A fi simplu inseamna sa mori in fiecare zi, in numele celor multi, pana cand te transformi in iarba. Iar mai simplu ca iarba ce poti fi? Copiii au inteles, am luminat si satul. Asa cum oamenii isi pregatesc sicriul in timpul vietii si eu am facut la fel sapandu-mi, in piatra, epitaful. Am plecat, cu totii, acasa. Inclusiv matusa Tudora. Atunci am scris un poem. Poemele sunt ca si copiii mei: ii iubesc la fel, desi sunt diferiti. Dintre poemele mele imi sunt foarte dragi doua. Primul e un poem despre moarte.
"Nu am moarte cu tine nimic/ Eu nici macar nu urasc/ Dar ce-ai face tu si cum ar fi/ Dac-ai avea mama si ce-ai face tu/ De-ai avea copii si ei ar muri./ Eu n-am moarte, cu tine nimic/ Eu nici macar nu te urasc/ Tu vei fi mare/ Eu voi fi mic/ Ca numai din propria-mi viata traiesc/ Nu teama, nu frica, mila de tine mi-i/ Ca n-ai avut niciodata mama/ Si n-ai avut, niciodata, copii." Al doilea e un testament pe care l-am scris la 29 de ani. Eram in 1964 cand am scris un Legamant lui Mihai Eminescu.
Mai avem vreo sansa, sa fim, vreodata, impreuna?
Cred in revenirea Basarabiei la sanul tarii pentru ca, sa nu uitam, Imperiul s-a prabusit si s-a prabusit pentru totdeauna. Ca toate imperiile, odata ce un imperiu s-a prabusit nu mai reinvie niciodata. Trebuie sa avem curajul, frate Mihai, sa mergem inainte... Unii din romanii basarabeni sunt pe baricade, dar avem si noi ticalosi printre noi. Unul dintre ei m-a turnat in anii 70 la Securitate pentru ca slavesc tricolorul romanesc. Mai tarziu am spus ca fapta lui e inca o dovada ca suntem, si noi, romani. Ne turnam, si noi, unii pe altii. Asta ma intristeaza foarte mult, dezbinarea romanilor. Dar cred ca chiar eu, in timpul vietii mele, voi apuca Unirea. Cu toate ca asa cum am spus intr-un aforism al meu: "Romania este o tara plina de campii, munti, ape, cantece, istorie si granite."
Spuneti-mi, va rog, pentru ca sunteti o fire foarte optimista unde, cand si cum se va petrece Unirea cea Mare?
- Un ziarist din Constanta m-a intrebat, in anii 90, cine cred ca va face Unirea Basarabiei cu tara. Si am raspuns in felul urmator: "O vor face doi presedinti." "Care sunt aceia?" "Primul presedinte e saracia groaznica ce se va abate peste Basarabia. Am prevazut ca se abate saracia peste noi si asa a fost. Al doilea presedinte va fi inflorirea si prosperitatea economica a tarii Romanesti." Ei, pe primul presedinte - saracia- il avem. Trebuie sa mai asteptam, acum, sa se ridice, in toata statura lui, cel de-al doilea presedinte- prosperitatea economica a Romaniei
Mihai BARBU 
 Afisari: 763  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
memoreaza   de Ion Ionescu
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Papusarii crizei mondiale (3073 afisari)
 Patriarhia cere lamuriri despre pasapoartele biometrice (3029 afisari)
 Normele Politiei Politice (1720 afisari)
 Nemuritorul de la Finante (1629 afisari)
 Hitler in ipostaze inedite (1476 afisari)
 Britanicii recunosc: Se uita la filme porno cand sunt la serviciu! (4218 afisari)
 O fetita doarme de 80 de ani, in catacombele unei manastiri din Palermo (4014 afisari)
 Orlando Bloom arata groaznic! (2949 afisari)
 Traian Basescu a fost deranjat de autocolantele purtate de unii magistrati la ceremonia de la Cotroceni (2534 afisari)
 Patrick Swayze renunta la tratamentul impotriva cancerului, decis sa moara ca un cowboy, cu cizmele in picioare si fara regrete (2137 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.21768 sec.