Sistemul medical romanesc incepe sa capete aspectul unuia de exterminare. Oameni pusi sa curme suferintele semenilor inchid ochii, ridica din umeri sau intorc spatele, lasand pacienti in bratele mortii. Dupa cazul lui Mihai Constinescu, care a murit cu zile dupa ce a fost plimbat patru ore intre spitale, autoritatile au decis sa destituie conducerea Spitalului Judetean Slatina.
Mihai Constantinescu (62 de ani) a decedat, joi, dupa ce, timp de aproape patru ore, a fost plimbat pe la mai multe sectii medicale, care din diverse motive nu i-au acordat ingrijiri medicale. Primele concluzii ale anchetei dispuse de ministrul Sanatatii la Slatina arata ca "pacientul a fost transportat de la domiciliu la Spitalul Judetean de Urgenta, la Unitatea de Primiri Urgente (UPU), unde a fost primit, fiind considerat un caz social. A fost retrimis ulterior la Spitalul de Boli Cronice Slatina, de aici s-a reintors la Spitalul de Urgenta Slatina, de unde a fost trimis la Sectia de Boli Interne, ulterior fiind retrimis la Spitalul de Boli Cronice, iar de aici s-a reintors la Spitalul de Urgenta Slatina la UPU, unde a decedat". Mai mult de patru ore, "pacientul a fost examinat superficial, nu i s-au recoltat analize, nu i s-au facut investigatii si nu i s-a administrat niciun tratament, in pofida faptului ca majoritatea personalului audiat a afirmat ca starea pacientului era foarte grava.
Bolnavul n-a fost resuscitat
Chiar medicul de la Spitalul pentru Cronici a afirmat ca motivul principal al retrimiterii catre UPU a fost reprezentat de starea foarte grava a pacientului".
"Decesul survine la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, la UPU, fara a se face o manevra de resuscitare cardiopulmonara la constatarea stopului cardiac. Din audieri, am constatat neaplicarea prevederilor ordinului Ministrului Sanatatii 1706, care reglementeaza in mod specific functionarea unitatilor de primiri urgente in spitalele din Romania", sunt alte concluzii ale comisiei de ancheta. Mai grav, a declarat ministrul Sanatatii, Ioan Bazac, foaia de observatie a pacientului a fost modificata inaintea controlului de la minister. "Foaia de observatie a fost completata ulterior dupa ce a fost finalizata. Nu stim persoana care a facut acest lucru, nu este de competenta noastra sa vedem cine este autorul, Politia a inceput o ancheta", a declarat Bazac. Parchetul Slatina s-a autosesizat in acest caz, iar rudele lui Mihai Constantinescu au facut plangere la procuratura.
"Toate actiunile care s-au facut cu acest pacient arata ca a fost o neglijenta extrem de grava", considera subsecretarul de stat din Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, sosit inca de vineri, la Slatina, alaturi de ministrul Ioan Bazac.
Destituiri in masa
Acesta a anuntat primele masuri: eliberarea din functie a directorului executiv al Autoritatii de Sanatate Publica Olt (ASP), Marilena Madan si a managerului Spitalului Jude�tean de Urgenta Olt, Florian Dumitrescu. Directorului medical al Spitalului, Ion Bratoi, medicilor de garda si asistentei sefe de tura ce au examinat pacientul care a murit la UPU a spitalului le-au fost desfacute contractele de munca. Este vorba de: Ecaterina Buzau, coordonator UPU, Cornel Fulga medic de garda UPU, Anisoara Paun, asistent-sef UPU, Doru Parvu, medic Sectia boli interne Spitalul Judetean Slatina. Alt medic si toate asistentele care lucrau in tura in care a avut loc incidentul au fost sanctionate cu avertisment scris. Bazac a spus ca medicii carora le-au fost desfacute contractele de munca pot profesa numai daca Colegiul Medicilor le ofera in continuare dreptul la libera practica. UPU din Slatina a fost trecuta, temporar, in subordinea departamentului similar de la Craiova. Unele cadre medicale sanctionate au anuntat ca vor contesta masurile luate impotriva lor in instanta.
Eroina de pe ambulanta
Ministrul a felicitat-o personal pe asistenta medicala Mihaela Ionita de la Serviciul de Ambulanta Olt. Ioan Bazac a anuntat ca va propune presedintelui Traian Basescu decorarea ei cu Ordinul "Meritul Sanitar". Mihaela Ionita este nevasta de preot, din comuna Mareuntei. Tulburata, ea si-a amintit cum batranul i-a cerut sa "nu-l duca la spital pentru ca va fi lasat sa moara". "Eu nu stiu daca meritam sa fim premiati, pentru ca nu ne-am facut decat datoria. Nu ar fi drept ca doar numele meu sa apara", ne-a declarat asistenta.
Mihai Constantinescu a fost inmormantat ieri, la orele pranzului. Nu fusese casatorit niciodata, nu avea copii, cele trei surori pe care le avea locuiesc in Ramnicu Valcea. Batranul traia singur. N-a deranjat niciodata pe nimeni, ne-au spus vecinii sai. Fusese zidar, era cantaret la biserica aflata in apropierea casei sale si a lucrat gratis la renovarea bisericii. "Nu merita o asemenea soarta, au fost niste criminali, a murit cu zile, n-a avut niciodata vreo boala grava, poate doar cu stomacul, ca manca mai putin, ii mai duceam noi de mancare, ii mai gateam, ca era singurel", ne-au povestit vecinii.
Doctor in istoria medicinei
Conform surselor din cadrul Spitalului Judetean Slatina, in seara cand a a fost adus batranul Mihai Constanti�nescu la UPU, dr. Fulga, cel care a refuzat sa-l primeasca si sa-i acorde primul ajutor de urgenta batranului Constantinescu, era ocupat sa panseze rana superficiala a consilierului judetean Valeriu Matei. Interventia respectiva putea fi facuta de o asistenta, iar Fulga trebuia sa-l ia in primire pe batran si sa-i acorde primul ajutor. Nu a facut asa. Intre timp, batranul din Draganesti-Olt, lasat de izbeliste pe hol, se ruga sa fie ajutat ca moare. "Fulga a fost doctor de familie intr-o comuna din jurul Slatinei. Pentru ca era criza de medici de urgente, a facut rapid un curs de com�pe�tenta in urgenta si asa a ajuns aici. Si-a dat doctora�tul in stiinte medicale in domeniul istoriei medicinii, la Craiova, deci nu are cine stie ce competenta", ne-au declarat aceleasi surse. Alte nemultumiri se indreapta si asupra sefului Sectiei de cardiologie a spitalului, acuzat ca ameninta angajatii cu pistolul.
Colegiul Medicilor se rafuieste cu Ministerul
Colegiul Medicilor din Romania (CMR) a inceput propria ancheta, dar si una in legatura cu deciziile Ministerului Sanatatii, a declarat presedintele CMR, Vasile Astarastoae. "Chiar daca legistii au un prim rezultat privind cauza mortii, iar acestia au spus ca barbatul a facut infarct, trebuie sa asteptam raportul final'', a adaugat presedintele CMR, citat de Mediafax. Ministrul Sanatatii a spus ca asteapta de la Colegiul Medicilor o reactie la fel de ferma ca cea a Ministerului Sanatatii. Astarastoae a replicat ca organizatia pe care o reprezinta "nu este inca subordonata si nici anexa a Ministerului Sana�tatii". "Colegiul va verifica si modalitatea legala si proce�durala a anchetei Ministerului Sanatatii", a declarat profesorul Astarastoae. Colegiul a anuntat ca va sesiza si organismele internationale despre ancheta ministeriala.