Ziua Logo
  Nr. 4437 de vineri, 16 ianuarie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Hamlet devine omul secolului XXI
-- "Hamlet", o adevarata provocare atat pentru un regizor, cat si pentru actorul care-l interpreteaza, a urcat pe scena Teatrului Metropolis in aceste zile in persoana lui Marius Stanescu (foto), in piesa regizata de Laszlo Bocsardi. Tema spectacolului este a mortii, textul lui Shakespeare fiind mereu contemporan, si totusi dificil de inteles.
"Dupa o anumita varsta omul da tarcoale la <<Hamlet>>, incearca sa evite, dar se tot anunta si este foarte greu sa iei o decizie. Este o dovada de incredere de sine. Si sansa a venit la mine. Cand am lucrat cu Marius la <<Don Juan>> ne-am jucat spunand ce-ar fi sa facem un <<Hamlet>> impreuna.
Vorbele au ajuns la George Ivascu (directorul Teatrului Metropolis -n.red.) care m-a cautat sa realizam piesa. Am zis ca daca soarta bate la usa, inseamna ca trebuie sa o fac. Si consider ca am facut destule texte de Shakespeare astfel incat sa am increderea ca ca pot sa ajung sa-l simt pe Hamlet.", ne-a declarat Laszlo Bocsardi.
"Hamlet" este dificil pentru ca indiferent cat de mult s-ar juca pot aparea surprize, el nu este un personaj rational. Intrebarea lui clasica "A fi sau a nu fi?" s-ar traduce prin sa raman in viata sau nu, sa continui sa traiesc in aceasta lume cumplita sau sa pun capat?
Poti sa joci si gol, problema e alta
Marius Stanescu ne-a spus ca Hamlet are dreptate din punctul lui de vedere, "cred in personajul pe care-l fac, trebuie sa-i dai dreptate, altfel este fals." A acceptat acest rol pentru ca tot ceea ce este scris de Shakespeare merita jucat, iar daca ti se ofera o asemenea oportunitate nu trebuie sa o ratezi. Stanescu nu este la primul Hamlet, intepretand de doi ani acelasi rol la Teatrul Odeon in "Hamletmachine" de Heiner Muller, in regia lui Dragos Galgotiu (interpretare pentru care actorul a primit Premiul UNITER). "Hamletul
lui Bocsardi este mult mai direct, mult mai percutant, este un om, nu un erou si desigur ca a fost o provocare mare care ma ajuta sa vad altfel Hamletmachine", a completat actorul. Poate de aceea se si potriveste atat de bine in piesa lui Bocsardi care a precizat ca l-a ales datorita faptului ca-l cunoaste foarte bine (ei mai colaboreaza la alte patru spectacole), dand dovada de ceea ce are nevoie un actor pentru a deveni Hamlet: "este foarte sensibil si poate fi ambiguu, ceea ce este cel mai greu lucru. In momentul in care se pare ca tu esti personajul pozitiv, esti in castig datorita constructiei povestii si esti cel care are dreptate, totusi te comporti invers si acest lucru trebuie sa fie adevarat. Adica opusul normalului trebuie sa para pentru noi toti ca fiind firesc chiar daca ni se face scarba de Hamlet in momentul respectiv."
Din distributie mai fac parte: Sorin Leoveanu (care l-a interpretat candva si el pe "Hamlet" in regia lui Vlad Mugur), Ioana Anastasia Anton (care a debutat de curand si in film, in "Nunta muta" a lui Horatiu Malaele), Coca Bloos, Florin Zamfirescu, Diana Cavallioti, Alexandru Repan, Laszlo Matray, Cristian Motiu, Sorin Dobrin, Alin Teglas, Romeo Tudor, Igor Caras.
Costumele personajelor sunt foarte simpliste, trecand in plan secundar, caci asa cum spunea si Marius Stanescu "este vorba de faptul ca personajele sunt aici, acum, in 2009, vorbesc despre problemele noastre din 2009 care sunt percutante, ele fiind scrise la 1600. Poti sa joci si in pielea goala, problema este alta." Decorul este reprezentat doar de un dulap tapat cu oglinzi pe o scena rotativa care delimiteaza secventele, insa marcheaza si trecerea de la real la nebunie, de la tradare la razbunare, de la viata la moarte. "Hamletul" lui Laszlo Bocsardi a reusit sa fie contemporan si sa ne aminteasca ca de la 1600 nu s-a schimbat nimic in ceea ce priveste problema existentiala.
Cristina SPIRIDON 
 Afisari: 230  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Tudor Gheorghe un nou record    
  "Paharul" din Camin    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Invinsi de Securitate (2083 afisari)
 Gaza City sub senilele Israelului (2066 afisari)
 Adio, sange proaspat! (2016 afisari)
 Mama eroina (1609 afisari)
 Piept de curcan umplut (1531 afisari)
 UPDATE 19:36 Romania va putea incepe exploatarea hidrocarburilor din zona Marii Negre dupa anuntarea deciziei Curtii de la Haga (4374 afisari)
 UPDATE 19.34 - Poetul Grigore Vieru va fi transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala (ATENTIE! IMAGINI SOCANTE!) (3722 afisari)
 Parintele Justin Parvu a ridicat Moldova impotriva cipurilor biometrice (VIDEO) (2657 afisari)
 Ministrul Apararii l-a schimbat pe seful serviciilor secrete din Armata (2302 afisari)
 Peste 3 milioane de computere raspandesc acelasi virus (1982 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01740 sec.