Larry Flynt, fondatorul revistei Hustler, si Joe Francis, producator de filme pentru adulti, au solicitat Congresului american, prin intermediul unui document, punerea la punct a unui plan de salvare pentru industria pornografiei, asemanator cu acela elaborat pentru industria auto. Flynt si Francis spun ca industria de profil nu a intrat inca in criza, dar ca ajutorul statului este solicitat pentru a se evita aceasta situatie. "Americanii se pot descurca fara masina, dar fara sex nu", a concluzionat Larry Flynt. (F.B.)