Fortele britanice se vor retrage din Irak pana la sfarsitul lunii iulie 2009, in baza unei propuneri "umilitoare" care pune la un loc trupele din Marea Britanie cu alte cinci contingente, inclusiv din Romania, El Salvador si Estonia, relateaza publicatia The Times. Anterior, presedintele Traian Basescu declara ca soldatii romani vor ramane in Irak pana in 2011. Potrivit unui acord asupra statutului fortelor dintre SUA si Irak, ratificat dupa noua luni de negocieri, armata americana urmeaza sa se retraga in trei ani. Acordul cu Marea Britanie si cu celelalte tari a fost calificat de consilierul pentru securitate nationala al Irakului, Muwafaq al-Rubaie, drept o "mini-intelere pentru sase entitati". Potrivit legis�latiei propuse, toate sarcinile indeplinite de aceste contingente, care includ 42 de militari australieni si alti 200 ai tarilor membre NATO, dar si numeroase efective britanice, trebuie sa inceteze pana la sfarsitul lunii mai. Guvernul irakian are posibilitatea de a solicita anumitor efective sa ra�mana pentru a colabora la indepli�nirea anumitor sarcini precum antrenarea marinei irakiene. Ministrii irakieni urmeaza sa voteze azi propunerea. Daca va fi aprobata, ea va fi prezentata Parlamentului de la Bagdad.(M.I.)