Disidentul anticomu�nist Vasile Paraschiv a returnat presedintelui Traian Basescu decoratia primita, ieri, de Ziua Nationala, spunand ca refuza primirea ei de la "un comunist ca toti ceilalti, care ne-au condus tara de la Revolutie si pana azi". "Eu nu sunt ca un caine caruia, daca ii dai o felie de salam, tace din gura si te lasa sa intri in curtea stapanului sau si sa furi totul. Eu vreau de la dumneavoastra, domnule Presedinte, dreptate, nu decoratii, bani, functii", a conti�nuat Paraschiv. Presedintele i-a atras atentia ca decoratia i-a fost oferita nu in nume propriu, ci in numele statului roman. In decretul de conferire a Ordinului National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler se precizeaza ca distinctia este acordata "in semn de apreciere deosebita pentru inalta tinuta morala (...) si atasamentul fata de valorile democratiei". (D.B.)