Ziua Logo
  Nr. 4391 de luni, 17 noiembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Macel in Ghencea
-- Suporterii Stelei s-au batut cu oamenii de ordine in stadion si in afara acestuia * In urma "razboiului" au rezultat zeci de raniti si alte zeci de retinuti
"Meciul" a inceput in minutul 4, atunci cand in peluza galeriei steliste au fost aprinse doua torte, gest pedepsit de "Legea Dragomir". Oamenii de ordine, angajati ai firmei lui Catalin Zmarandescu, fost bodyguard al lui Gigi Becali, in prezent ofiter de securitate al clubului Steaua, au intervenit in forta, pentru a-i scoate din peluza pe vinovati, fanii au ripostat si a iesit o batalie in toata regula chiar in tribune.
Scandalul a continuat apoi pana la pauza, cand aproape 5000 de oameni au decis sa paraseasca arena, insa nu pentru a pleca acasa, ci pentru a se rafui cu jandarmii in afara stadionului.
Asa cum i-a avertizat in mai multe randuri, Gigi Becali a tratat cu duritate extrema iesirea "in decor"a fanilor. Aflati in conflict deschis cu patronul Stelei, dupa ce Becali a fost foarte aproape sa nu le permita accesul organizat la derby-ul cu Dinamo, de acum doua saptamani, acesta a amenintat ca va face curatenie printre "derbedeii" din galerie, iar aprinderea unor torte si incercarea fanilor de a scoate un banner jignitor la adresa timisorenilor a fost pretextul perfect si legal pentru a da atacul. Oamenii lui Catalin Zmarandescu au dat iama in peluza cu spray-uri lacrimogene si cu aparate cu socuri electrice, fanii au ripostat cu scaune rupte si aruncate spre bodyguarzi, iar in cateva minute zeci de spectatori erau plini de sange, unul fiind chiar dus la Salvare, prin teren. Intregul stadion s-a solidarizat cu galeria, scandand impotriva oamenilor de ordine si a lui Gigi Becali, iar cei din peluza opusa, din dreapta tribunei oficiale, au purces si ei la rupt si aruncat scaune inspre cei care se ocupau de paza. Prin minutul 15, spiritele s-au mai potolit, iar la pauza, galeria a strigat "Sa plece tot stadionul!", avand ceva succes, fiindca au parasit arena aproape 5000 de oameni. Unii dintre cei din peluze, care au dorit sa vada meciul mai departe, s-au refugiat la tribuna a doua, dar grosul a iesit in fata stadionului, dar nu pentru a pleca acasa, ci pentru a se incaiera cu jandarmii. S-a lasat cu lupte de strada, cu masini si magazine avariate, cu batai cu pietre, cu scutieri intervenind in forta. La doua ore dupa meci, Marius Militaru, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei, facea primul bilant: "Am ajuns acum la sectia de politie unde sunt retinuti aproximativ 25 de suporteri ai echipei Steaua. Incidentele din timpul primei reprize au continuat si la pauza, dar in afara stadionului, pentru ca cei de la Peluza Nord au decis sa paraseasca arena.
S-au organizat in fata stadionului si au aruncat cu pietre si sticle in jandarmi, motiv pentru care a fost nevoie de o noua interventie concisa a fortelor de ordine. In afara celor retinuti in aceasta seara vor mai urma si alte persoane care vor fi citate de politie, pe baza imaginilor video, care vor constitui si probe judiciare. Fortele de ordine ale firmei de securitate private au dat dovad? de un inalt profesionalism, pentru ca pe nici un stadion din tara nu s-a intervenit atat de prompt ca in aceasta seara".
Zmarandescu: Legea e proasta
Participantii la incidente povestesc versiunile lor asupra scandalului: seful securitatii ii acuza pe fani ca l-au lovit, in timp ce suporterii sunt convinsi ca totul a fost premeditat, pentru ca, dupa mult timp, in stadion au fost jandarmi.
Catalin Zmarandescu, ofiterul de securitate al Stelei, si-a pastrat pozitia transanta si dupa incheierea evenimentelor, considerand ca interventia in forta a fost una justificata. "Legea 4 este prost facuta, faptul ca nu s-au luat masuri dupa incidentele din meciurile cu Dinamo si Rapid a dus la aceste lucruri. In timpul incidentelor din peluza intai, unul dintre cei care aprinsesera torte m-a lovit in momentul in care noi incercam sa-i extragem pe cei care incercau sa faca scandal. Daca isi inchipuie cineva ca o sa stau sa ma loveasca, se inseala si niciodata nu o sa dau inapoi pentru a opri astfel de manifestari", a amenintat Zmarandescu. Este curios ca tocmai seful securitatii de la Steaua ataca "Legea Dragomir", care combate violenta in arenele sportive, pentru ca era de datoria sa si a angajatilor sai sa ii controleze pe fani si sa nu le permita accesul in stadion cu respectivele torte. De altfel, nici Dragomir nu respecta intocmai legea pe care a dat-o, fiindca la meciul Rapid-Steaua, de saptamana trecuta, le-a cerut insistent jandarmilor, in calitate de supervizor al partidei, sa nu evacueze galeria stelista, desi aceasta masura exista in actul normativ. Mitica si-a justificat interventia prin teama de a nu provoca incidente si mai grave, pe care le-ar fi putut produce masa de fani frustrati ca au fost dati afara de la meci inainte de incheierea lui. Revenind la incidentele din Ghencea, un fan prezent in peluza "fierbinte", dar neimplicat in scandal, ne-a povestit cum au decurs incidentele. "Totul a fost premeditat, cred, pentru ca pentru doua torte nu se intervine asa. Oamenii lui Zmarandescu erau extrem de montati, dadeau ca salbaticii in cine le iesea in cale, si, in plus, i-au avut alaturi si pe jandarmi, ceea ce nu s-a mai intamplat de mult timp, fiindca jandarmii erau in ultimul an doar in afara stadionului. Stiu ca nu e voie cu torte, dar nu mi s-a parut normala o reactie atat de violenta pentru doua torte. Puteau sa-i ia la sfarsit pe cei doi, ii vazusera, ii filmasera, ii interziceau pe stadion si nu mai iesea atata scandal. Dupa fiecare meci sunt interzisi 10-15 insi din galerie, in curand oricum o sa scapam de toti scandalagiii, dar nu sunt de acord sa fie batuti si cei nevinovati", ne-a declarat, sub protectia anonimatului, martorul ocular.
Stelistii alaturi de rivali
Clubul din Ghencea asteapta o amenda drastica din partea Jandarmeriei, la fel cum au patit si rivalele din Stefan cel Mare si Giulesti, dupa doua derby-uri cu Steaua, disputate acum doua saptamani, respectiv acum o saptamana.
Violenta fanilor din Capitala pare a fi scapata de sub control, pentru ca incidentele de la meciul de sambata seara vin la putin timp dupa altele similare, petrecute in Stefan cel Mare, la derby-ul Dinamo-Steaua, de acum doua saptamani, si la Rapid-Steaua, de duminica trecuta. In "Groapa", cei care au facut taraboi au fost suporterii lui Dinamo, care au aprins torte, le-au aruncat spre teren, apoi s-au luat la bataie cu fortele de ordine, care nu au fost atat de violente ca cele din Ghencea, totul terminandu-se fara victime sau pagube majore. A urmat infruntarea Rapid-Steaua, cu fanii oaspetilor aruncand cu petarde spre tribuna zero a arenei din Giulesti. Nu au fost raniti, dar doi suporteri rapidisti s-au enervat pe Dumitru Dragomir, seful LPF, pentru ca nu au ordonat evacuarea galeriei ros-albastrilor, motiv pentru care au incercat sa il agreseze, unul dintre ei fiind chiar foarte aproape. Au mai fost batai si in afara stadionului intre grupuri de suporteri ale celor doua echipe. In ambele cazuri, Jandarmeria a dictat cateva zeci de ordine de interdictie pe stadioane pentru un an, a taiat chitante de amenzi, iar cluburile gazda, adica Dinamo si Rapid, s-au ales cu amenzi de un miliard de lei vechi, respectiv 800 de milioane, fortele de ordine solicitand FRF sa suspende cele doua stadioane. Comisia de disciplina a respectivului for a apreciat insa ca gruparile nu sunt recidiviste, acordandu-le avertismente si niste sanctiuni financiare de ordinul sutelor de milioane de lei vechi. Pe aceeasi logica, probabil ca nici Stelei nu ii va fi suspendat terenul, aceasta masura fiind luata doar atunci cand este pusa in pericol integritatea celor de pe teren.
Pagina realizata de Bogdan GHEORGHE 
 Afisari: 988  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Lider de toamna in Liga Campionilor    
  Sport pentru comunitate    
  Polo cu scantei    
  Stiri pe scurt    
  Steaua, echipa pacii    
  Rapid, adio titlu    
  In apararea lui Dani Coman    2 comentarii
  LIGA I - ETAPA A 15-A    
  Fara tricou la meci    
 Top afisari / comentarii 
 PSD sufla in ceafa PD-L (3111 afisari)
 Noua ordine mondiala dupa G20 (2316 afisari)
 12 morti la Petrila (2304 afisari)
 Tinta lui Iliescu (2276 afisari)
 Domnule, e lege! (1890 afisari)
 La 17 ani, Andreea Marin s-a iubit cu un preot: "Era ca o caprita vesela si frumoasa" (10498 afisari)
 Asta da curaj! Susan Sarandon pozeaza dezbracata la 62 de ani (3266 afisari)
 Mihaela Radulescu a fost exmatriculata din facultate (2941 afisari)
 Balmajeala KGB: Turcia vrea Crimeea (2735 afisari)
 Intalnirea de gradul trei se apropie: In 2025 vom putea comunica cu extraterestrii (2502 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02273 sec.