Ziua Logo
  Nr. 4391 de luni, 17 noiembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Dialoguri
Unii ne aflam prin Evul Mediu
-- Lumea literara este o lume uneori urata si dura
Gellu Dorian (n. in 1953) este unul dintre cei mai proteici si mai fecunzi scriitori din ultimele generatii. A publicat aproape 30 de volume de poezie si proza, fiind rasplatit cu numeroase premii literare. Prezent in antologii din tara si din America, Franta, Belgia, Germania, Cehia, Ucraina, Spania, Ungaria, Slovacia, Rusia, a primit Premiul romano-canadian "Ronald Gasparic", 2001, Ordinul Cultural A, in grad de Cavaler, 2004. Initiator al Premiului national de Poezie "Mihai Eminescu", 1991 (Botosani), premiu ajuns la editia a XVIII-a. Membru PEN-CLUB Romania. Desfasoara o activitate publicistica intensa, semnand in cele mai importante reviste de literatura din tara.
Gellu Dorian, ce spune constiinta ta literara
in momentul de fata?
Cu alte cuvinte,
la ce examen o supui?
Stiu si eu? Chiar daca ma intreb zilnic ce se intampla cu mine ca scriitor, nu totdeauna imi si raspund. In constiinta mea a existat mereu o responsabilitate deosebita, in acest sens, cu toate ca, in aceasta profesie, constientizarea fiecarui moment nu este de bun augur, asa cum de bun augur este sa fii constient de actul de creatie si sa ai constiinta propriei valori. Totusi, un minim raspuns ar fi ca, din pacate, inca ne aflam la marginea lumii literare de care timpul tine seama. Si o evadare pe cont propriu din aceasta margine ar fi mai mult decat oportuna. Stam la margine din vina celor ce ar putea sa deschida portile spre lume si nu o fac, ci dimpotriva, par a le zavori de la o zi la alta cu prejudecati care saracesc o literatura care ar fi meritat mult mai multa recunoastere. Constiinta mea scriitoriceasca este, in ultima vreme, ocupata prea mult cu astfel de ganduri, vazand cata ignoranta si neputinta decizionala domina fenomenul literar romanesc. La noi, incepand de la stabilirea canonului literar pana la evaluari si reevaluari sau realizarea topurilor pe ani sau pe sfarsit de an, totul sta sub decizii ce tin inca de cutumele vechiului sistem, inlocuind criteriile de valoare cu prejudecati si atitudini de-a dreptul devastatoare.
Valoarea este adesea umbrita de superficialitate
si de criterii ce prejudiciaza literatura, rostindu-se
in mai toate imprejurarile cateva nume, aceleasi.
Dupa opinia unor istorici si critici literari, literatura romana este compusa din cativa clasici si aceia ciuntiti si ajustati si doua trei nume din ultimele generatii, plimbate ca sfintele moaste peste tot pentru a aduna cateva sute de exemplare pe la nu stiu ce edituri de aiurea si cateva insemnari in marile ziare. Ceea ce da imaginea unei literaturi sarace. Ori nu este deloc asa.
Sa ne relativizam putin.
Ce demon te-a impins
catre literatura?
Daca exista un astfel de demon, cred ca demonul salvarii sau cel al pedepsei de-a gasi in literatura sensul adevaratei vieti. Daca nu, desigur, Dumnezeu insusi, lasandu-ma pe lume cu aceasta grea si placuta corvoada, povara pe care, daca ai har, o transformi in ceea ce lui Dumnezeu ii place atat de mult - frumusetea, frumosul... Locuit de un astfel de demon si crezand in el, poti spera ca talentul tau inseamna ceva si face din tine ceea ce ai vazut ca a facut din cei ce sunt marii tai inaintasi.
In cazul tau, demonul
a venit de timpuriu?
Atunci cand mi-am dat seama ca altceva nu stiu sau nu pot sa fac. Adica de pe la inceputuri, cand am vazut ca poeziile mele pot atrage, intr-un fel sau altul, atentia. Atunci mi-am dat seama ca am ceva de spus si ca o pot face intr-o forma atractiva sau intr-un mod care, intr-un fel sau altul, sa ma personalizeze, sa ma singularizeze. Am debutat relativ tarziu, la nouasprezece ani, cand Geo Dumitrescu mi-a publicat in "Romania literara" primul poem.
Ce coincidenta! Si mie tot Geo Dumitrescu mi-a dat intr-un fel girul.
Un gir ca al lui Geo Dumitrescu a insemnat botezul meu ca scriitor. Nu am mai putut da inapoi. Atunci mi-am dat seama ca pot fi scriitor. Nu locuiam in Botosani pe atunci, cand am inceput sa scriu, desi ma nascusem in orasul lui Eminescu. Eram la Cimpulung Moldovenesc. Primele batalii cu mine si postele redactiilor le-am avut acolo, dar debutul meu si constientizarea ca voi deveni scriitor s-au petrecut la Botosani. Si n-am mai plecat din Botosani decat sporadic si niciodata definitiv, desi am avut intentia sa plec din orasul in care orice gest sau incercare de a iesi din comun atragea sentinta celorlalti din jur, care te voiau in umbra lor.
Ce a ramas neschimbat din Botosaniul de odinioara?
Doar Centrul Vechi si Parcul "Mihai Eminescu", poate si Bulevardul, ca artera, nu si ca arhitectonica, in rest totul s-a transformat dupa tipicul oraselor ceausiste, cu aceleasi cartiere cu blocuri tipizate, de beton, cu cateva turnuri jupuite si blocotete, cum le spuneam, cu patru etaje, in care s-au copt reumatismele comuniste, groaza si disperarea noastra. Am asistat la demolarea caselor frumoase din Botosani, unele de mare importanta istorica. Scriu acum un roman - Casa Gorgias - care vorbeste despre aceste pierderi de identitate a oraselor noastre, pentru a se naclai in minciuna comuna a oraselor fara personalitate, fara perspectiva de a deveni, asa cum au devenit orasele europene, monumente istorice cautate de turistii care sunt singurii mesageri care platesc pentru a face cunoscute astfel de orase si valorile lor culturale in lume. Ma mai zbat, in ganduri sau planuri, doar - nu din "cutite si pahara" - (pentru ca nu ia nimeni in calcul asa ceva), sa realizam la Botosani Muzeul National Mihai Eminescu (asa cum exista de exemplu la Stradford, Muzeul National Shakespeare), muzeu care ar valorifica o mostenire unica si ar pune in valoare un centru vechi, unic in arhitectonica sa, pentru aceasta parte de Europa. Dar asa ceva este mult prea mult pentru un targ care-si trage sufletul de la o campanie electorala la alta si isi mai reabiliteaza cate ceva. Deocamdata, in centrul vechi al orasului, refacut in 1887, dupa un incendiu devastator, locuiesc tiganii care au transformat zona intr-un sloom prin care nu poti trece oricand fara a risca totul.
Inseamna ca lumea in care traiesti ti se pare cumplit
de trista.
Trista, fara orizont, fara sperante, timorata, asezata intr-o asteptare in afara careia nu mai exista nimic. Micul entuziasm de dupa '90, care ocupase fetele galbejite de regulile dictaturii ceausiste, a disparut total si a facut loc schismelor sociale, familiale care ne mana de la stadiul de popor, la cel de populatie. Cam asta si din ce in ce mai evident, gandurile de evadare care staruie pe cele mai multe chipuri. Da, "totusi este trist in lume", in lumea din jurul meu, injumatatita, sfaramata de goana dupa o viata decenta pe care nu o mai poti gasi aici, ci in alta parte, prin Italia, Spania, Germania, Anglia, pe acolo pe unde munca este respectata si bine platita.
Sa revenim la literatura, dupa atata cenusiu:
ce te preocupa
in momentul de fata?
Sa-mi pun in valoare cartile, mult prea lasate la margine si din nepriceperea mea manageriala, sa-i spun asa, si din lipsa de timp si, mai ales, din grija pentru cartile altora, pe care le popularizez, precum si din grija pentru confratii mei carora, prin organizarea unor eveninimente de rasunet, cum ar fi Congresul National de Poezie sau Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu", le oferim momente de intalnire si cunoastere reciproca, dar si premii care fac diferenta. Dar, mai ales, din cauza ca marginea in care traiesc nu este luata in seama, asa cum se cuvine, de centrul care face regulile si evaluarile.
Stiut fiind faptul ca esti si autorul a catorva romane, spune-mi, Gellu Dorian,
cum traiesti starea asta
de balans intre fervoarea lirica si cea narativa?
Am scris, de cand ma stiu scriind, poezie si proza in acelasi timp. Am publicat proza mult mai tarziu. Balansul intre ,,fervoarea lirica si cea narativa", cum spui, este unul destul de bine cumpanit, atata timp cat mi-am propus sa nu scriu o proza lirica, poematica, ci dimpotriva, una de un epic evident, pe structuri narative ce nu aluneca in dilutii lirice cum se mai intampla prin casele unor poeti care scriu proza, chiar daca poezia mea, in mare parte, este una prozastica, in care naratiunea si-a gasit un loc bine-meritat si distinctiv, fara sa banalizez discursul poetic, ci dimpotriva, sa-l incarc, sa-l fac viu, doldora de adevaruri care au menirea sa trezeasca atentia cititorului, nu s-o alunge. Cel putin asa cred eu.
Ai initiat la Botosani, acum 17 ani, cel mai important premiu de poezie din Romania: ,,Premiul National de Poezie <<Mihai Eminescu>>". Esti impacat pentru ceea ce s-a intamplat pana acum?
Da, sunt impacat. Ne pregatim intens pentru editia a XVIII-a. Suntem in faza nominalizarilor. Desigur ca am si regrete. In primul rand ca, in sirul poetilor care au obtinut pana acum cel mai ravnit premiu pentru poezie din Romania nu se afla si poeti ca Geo Dumitrescu, Marin Sorescu, Dan Laurentiu, poeti care au disparut, din pacate. Si in al doilea rand, pentru ca o institutie care are menirea sa promoveze si astfel imaginea si memoria poetului national, prin evidentierea si premierea poetilor, singurii urmasi demni ai lui Eminescu - Memorialul Ipotesti-Centrul National de Studii "Mihai Eminescu" si-a retras orice colaborare si sprijin si, mai mult decat atat, nu mai ofera scriitorilor spatii de manifestare culturala acolo. In rest, din acest punct de vedere, toate sunt bune, iar Primaria Municipiului Botosani, prin primarul Catalin Mugurel Flutur, imi ofera tot sprijinul si asta imi da o siguranta a pregatirilor. In plus, pana la editia a XX-a, impreuna cu Editura Paralela 45, vom edita si antologii de autor, 20 la numar, reprezentative, in asa fel ca readucerea in atentie a poetilor astfel premiati sa aiba impactul dorit si recunoasterea meritata.
Daca literatura ar fi o fiinta
in carne si oase
ce i-ai marturisi?
Ca mi-e draga si nu o pot parasi, cu toate ca trupul ei ascunde tot felul de boli. Lumea literara este o lume destul de ciudata si chiar, uneori, urata si dura, in timp ce literatura in sine ascunde o lume frumoasa, in care te pierzi si uiti de toate relele celeilalte.
Are si literatura limitele ei?
Daca literatura este ca viata, atunci si literatura are aceleasi limite precum viata. Si ea se naste, isi traieste zilele bune si rele, moare, dar, prin ceea ce lasa in urma, merge inainte, nu se va termina niciodata. Ba chiar se spune ca literatura va continua sa existe mult dupa ce pamantul nu va mai fi locuit de oameni. Teoriile unor vizionari prapastiosi, desigur. Prin urmare, ce limite sa aiba literatura? Poate doar literatura lipsita de valoare sa fie limitata si, de dorit, pe cale de disparitie. Dar asta nu se va putea, desigur, atata timp cat lumea va exista, cu bunii si raii ei.
In ce crezi cel mai mult
in momentul de fata?
As crede intr-o familie unita. Dar o societate ca a noastra nu este capabila sa pastreze un astfel de liant care ne-ar asigura perenitatea. Cred doar in Dumnezeu.
Prin ce tinuturi a ajuns literatura in acest secol?
Tot acelea ale amagirii. Dar macar ale unei amagiri frumoase, in care te lasi pierdut si regasit de fiecare data. O astfel de amagire este ca o moarte si o inviere continue. Suntem abia la inceputul secolului XXI si la inceputul mileniului trei, desi in realitate, uitandu-ne in fata si-n spate, in stanga si-n dreapta, in sus si-n jos, vom vedea ca unii ne aflam prin Evul Mediu, altii prin secolul XXV, incat ne putem dezorienta. Asta face literatura: atunci cand scriitorii se asaza la treaba.
Iolanda Malamen 
 Afisari: 247  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
DPV ;iterar Evul; Mediu a fost o perioada fecunda    de Ghita Bizonu'
N-am auzit de el... O fi.. ca's multi pe lumea asta... da e plicticos.. N-am putut citi interviul...   de Omul cu Picioare foarte Paroase
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 PSD sufla in ceafa PD-L (3111 afisari)
 Noua ordine mondiala dupa G20 (2316 afisari)
 12 morti la Petrila (2304 afisari)
 Tinta lui Iliescu (2276 afisari)
 Domnule, e lege! (1890 afisari)
 La 17 ani, Andreea Marin s-a iubit cu un preot: "Era ca o caprita vesela si frumoasa" (10498 afisari)
 Asta da curaj! Susan Sarandon pozeaza dezbracata la 62 de ani (3266 afisari)
 Mihaela Radulescu a fost exmatriculata din facultate (2941 afisari)
 Balmajeala KGB: Turcia vrea Crimeea (2735 afisari)
 Intalnirea de gradul trei se apropie: In 2025 vom putea comunica cu extraterestrii (2502 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.04397 sec.