Ziua Logo
  Nr. 4379 de luni, 3 noiembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
AMR unu
Ileana CORNEA 
Maine seara, intreaga lume va afla cine ii succede lui Bush la sefia Casei Albe. Batalia se da intre senatorul democrat de Illinois, Barack Obama si senatorul republican de Arizona, John McCain. Conform sondajelor, favoritul electoratului ar fi Obama, cotat cu un avantaj de sapte procente inaintea rivalului sau republican, chestionarele publice indicand, in acest moment 50%, la 43%, in favoarea democratului. Nu se poate lansa, fara rezerve, acum, un pronostic. Sondajele sunt cum sunt, si stim si noi ca, de multe ori, nu putem avea incredere in aceste informatii. Ceea ce se poate spune despre aceasta campanie prezidentiala este ca a fost total lipsita de profesionalism. Democratii au riscat mult, iesind curajos in fata cu o femeie, Hillary Clinton, fosta prima doamna a SUA timp de opt ani, pana in 2000. Desi Hillary are experienta politica si numeroase incontestabile calitati, s-a demonstrat ca misoginismul persista inca si in tara considerata cea mai democratica din lume.
Astfel, ea a fost scoasa din cursa de un politician de culoare, neexperimentat si, pana la startul cursei spre Casa Alba, un anonim. Chiar si asa, neexperimentat, a avut, probabil, un staff cu fler, care l-a invatat sa-si foloseasca farmecul si sa dea mana frumos, zambind, nu numai cu electoratul SUA, ci si cu toti marii Europei. Ceea ce Obama a si facut. In plus, ambitiosul tanar senator democrat a avut grija sa nu jigneasca tabara republicana.
El a promis ca, in cazul in care va casiga scrutinul de maine, va coopta, in Guvern, si politicieni din echipa republicana pentru ca, "au idei bune". In rest, platforma sa politica nu a adus nimic nou nimic concret din ceea ce ar fi putut demonstra alegatorilor ca, dupa opt ani de administratie republicana, partea democrata ar putea fi o sursa de lapte si miere pentru populatie.
Nici candidatul republican, John McCain - tot un anonim si acesta, pana la debutul cursei electorale - nu a fost deloc impresionant in discursurile sustinute.
Deci, nici unul dintre cei doi finalisti nu a avut argumente serioase pentru a demonstra ca merita increderea de a se instala in Biroul Oval.
Iritant este ca, de obicei, americanii aveau campanii prezidentiale model, venind cu argumente politice. Confruntarile televizate erau ca niste meciuri de ping-pong, iar finalistii veneau cu platforme clare si erau capabili sa dea replica interlocutorului. De aceasta data, ambii concurenti au procedat la atacuri la viata privata a adversarului.
Republicanii au facut publica situatia matusii lui Barack Obama, care ar locui, de cativa ani, ilegal, in Statele Unite. Democratii au avut grija sa o blameze in mass-media pe Sarah Palin, senator de Alaska, desemnata de John McCain sa candideze la functia de vicepresedinte. Deja, multe voci din opinia publica il critica pe senatorul de Arizona pentru a fi ales o candidata lipsita de experienta, ceea ce contrazice lozinca campaniei sale "Tara pe primul loc". Unii comentatori au semnalat ca, in cazul in care McCain, in varsta de 72 de ani, ar castiga scrutinul de maine, exista si posibilitatea ca el sa nu-si poata incheia mandatul. In aceasta situatie ar fi valabila zicala "de ce ti-e frica, nu scapi". Respectiv, Sarah Palin ar deveni, conform legislatiei SUA, prima femeie presedinte al Americii.
Analizand situatia, se poate trage, intr-adevar, concluzia ca McCain nu a facut chiar o alegere inspirata, alegandu-si drept consilier o femeie care nu se bucura de nicio simpatie electorala ci, dimpotriva, de cand a fost propusa la dreapta aspirantului republican la sefia Casei Albe, atat senatorul de Arizona, cat si "aleasa" sa, pierd continuu din popularitate.
Urnele ne vor lamuri, maine, care dintre cei doi finalisti a gresit mai rau.
 Afisari: 881  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 21 Afiseaza toate comentariile  
incompententa "ziarista"   de alecstores
D-na Cornea,   de T.T.
Cenzura imputita.   de Aladin
Pariez pe oricit ca Obama cistiga!   de Ho Ciu Tzi
Schimbarea sefilor, bucuria prostilor   de SpargeLL
Lui serbban din popoul CEKA    de Ghita Bizonu'
Sezi blanda Lenutzo !!   de Ghita Bizonu'
Ca la sah, intre alb si negru...   de alwis46
Pentru Arogantu'   de SerbanR
Corectura   de SerbanR
Pentru synd   de SerbanR
Romanul este in general o fire practica, cu o incredere aproape copilareasca in solutziile simple...   de moroianu
Pentru synd   de SerbanR
E de ras aici. Ma gandeam cine a facut farsa cu Palin, o fi fost roman?:-) glumesc   de Atamild
Doamna Cornea....   de Alcor
Chiar anonim nu a fost, Obama se lupta de mult..   de Atamild
Nu miine seara vom afla cistigatorul, il aflati acum, seara asta e B. Obamaaaa!!!!!!!!!!!!!   de Ho Ciu Tzi
Post Scriptum   de SerbanR
Corectura 2   de SerbanR
synd   de SerbanR
serbanr   de SerbanR
A r h i v a
  Bush redeschide cea mai adanca rana a Americii    2007-08-23
  Se cauta un dictator pentru Irak    2007-08-11
  Gaza si esecul international    2007-06-16
  Trei, doi, unu. Americani, votati!    2006-11-04
  Cuba intre doua revolutii    2006-08-04
 Top afisari / comentarii 
 Moarte pe parbriz (3012 afisari)
 Geoana parasutat in politica (2596 afisari)
 Miliardara santajata de gigolo (2125 afisari)
 Turnatorul Voiculescu cu laba pe IAR Ghimbav (1526 afisari)
 Basescu acuzat de antisemitism in Haaretz (1427 afisari)
 Orasul-plutitor, cel mai mare vas de croaziera din lume! (Imagini incredibile)  (5752 afisari)
 The Times: Romania, cea mai recenta victima a crizei mondiale  (3632 afisari)
 Profesoara de matematica, acuzata ca a avut relatii intime cu o fata de 14 ani (2829 afisari)
 "Expertii" rusi si americani se intrec in scenarii apocaliptice: Rusia va ataca, pe rand, state din Europa Centrala si de Est (2828 afisari)
 Masina care merge cu aer, gata in 2010 (2447 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.26480 sec.