Ziua Logo
  Nr. 4379 de luni, 3 noiembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Finante
Leasingul romanesc se maturizeaza
-- In perioada urmatoare piata se va indrepta spre bunuri mai folositoare economiei
Perioada dificila prin care trece sistemul financiar se va resimti si in cazul companiilor de leasing. Jucatorii de pe piata sustin ca dobanzile vor urca spre 11%, iar ritmul de crestere al pietei se va incetini. Exista insa si un aspect pozitiv: finantarile se vor indrepta spre bunuri mai folositoare in economie si mai putin catre consum.
Dobanzile practicate pe piata romaneasca de leasing ar putea depasi, in medie, pragul de 10,5 - 11% la contractele in euro la sfarsitul acestui an, din cauza cresterii costurilor de refinantare pe piata internationala, in contextul crizei mondiale, sustine Dan Constantinescu, managing director la UniCredit Leasing. Initial, Unicredit Leasing estimase o dobanda medie de circa 9,75% la sfarsitul lui 2008, insa a revizuit-o in conditiile actualei crize internationale. "La sfarsitul anului 2008, dobanda pentru finantarile leasing ar putea ajunge la 10,5% - 11%, si chiar depasi aceaste valori", a mentionat Constantinescu. "Pe termen scurt vom asista la cresterea dobanzilor si inasprirea conditiilor de finantare pe masura ce criza financiara se prelungeste", a explicat Constantinescu. Cresterea costurilor de refinantare este deja o certitudine de cateva luni si nu o probabilitate, iar acest lucru se reflecta in dobanzi mai mari pe piata de leasing din Romania, inclusiv la Unicredit Leasing, a precizat el. Directorul general al BCR Leasing, Claudiu Stanescu a estimat ca dobanda medie anuala de pe piata romaneasca de leasing va ajunge la 10% la sfarsitul acestui an. "In toamna anului trecut, dobanda medie de pe piata de leasing se situa in intervalul 7,5 - 7,7% pe an, iar in prezent aceasta este de 9,5%", a mentionat Stanescu. Mai optimist este directorul general al VB Leasing Romania, Peter Demmer care estimeaza un nivelul mediu al dobanzii la sfarsitul lui 2008 de circa 9,5%. El a precizat ca nivelul dobanzii va depinde insa "de evolutia internationala a crizei financiare, care, pastrand proportiile, se resimte si in tara noastra".
Reorientare
Dan Constantinescu considera ca in cazul prelungirii crizei internationale, piata de leasing va suferi din cauza scaderii numarului de potentiali clienti eligibili pentru finantare. In 2009 putem asista la o temperare semnificativa "a cresterii pietei de leasing pana la contractie, daca aceasta criza se prelungeste si se adanceste". Pe de alta parte, directorul general al VB Leasing Romania sustine ca majorarea dobanzilor va conduce "probabil la o scadere, nu foarte semnificativa insa, a volumului de vanzari, lucru care ar putea fi resimtit de catre toti jucatorii existenti pe piata". De asemenea, Dan Constantinescu sustine ca "urmeaza o perioada dificila, dar care are mai multe valente. Exista lumina de la capatul tunelului, care ne conduce la o piata de leasing structurata", sustine Constantinescu. El considera ca aceasta perioada mai dificila va determina potentialii clienti sa-si faca "o planificare mai buna a investitiilor", in conditiile in care unii clienti nu au luat in calcul marje de eroare pentru variatiile de dobanda si de curs. Cu siguranta, piata se va orienta catre "bunuri mai folositoare economiei si mai putin catre bunurile de consum", sustine Constantinescu. Cu alte cuvine, autototurismele si bunurile de consum vor fi inlocuite de echipamente pentru sectoare precum agricultura sau medicina.
George BANCIULEA 
 Afisari: 211  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Prudenta la Finante    1 comentariu
  Bursa de valori la minim    1 comentariu
  Bancile nu se tem de ancheta    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Moarte pe parbriz (3012 afisari)
 Geoana parasutat in politica (2596 afisari)
 Miliardara santajata de gigolo (2125 afisari)
 Turnatorul Voiculescu cu laba pe IAR Ghimbav (1526 afisari)
 Basescu acuzat de antisemitism in Haaretz (1427 afisari)
 Orasul-plutitor, cel mai mare vas de croaziera din lume! (Imagini incredibile)  (5752 afisari)
 The Times: Romania, cea mai recenta victima a crizei mondiale  (3632 afisari)
 Profesoara de matematica, acuzata ca a avut relatii intime cu o fata de 14 ani (2829 afisari)
 "Expertii" rusi si americani se intrec in scenarii apocaliptice: Rusia va ataca, pe rand, state din Europa Centrala si de Est (2828 afisari)
 Masina care merge cu aer, gata in 2010 (2447 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01973 sec.