Sectia de procurori a CSM a intrat in blocaj in cazul procurorului Marius Vasile, de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 4, pe care nu-l poate judeca pentru o grava abatere disciplinara, din lipsa de cvorum. Este vorba de cazul "Procurorii delatori", prezentat de ZIUA, in numarul din 26 martie a.c., in care magistratul Vasile a fost filmat in incinta unui Internet Cafe de unde s-au transmis mesaje calomnioase la adresa lui Dan Chiujdea, membru al CSM. Mesajele electronice au fost postate pe site-urile ziarelor ZIUA si "Gardianul", Dan Chiujdea fiind acuzat ca a primit "spaga" vin si peste, pentru a ajuta un procuror sa castige functia de sef la Parchetul Sectorului 4, unitate unde Marius Vasile a fost prim-procuror-interimar. Inspectorii CSM l-au identificat pe Marius Vasile ca fiind autorul mesajelor, in ciuda faptului ca acesta a negat. Comisia de Disciplina l-a trimis in judecata pe Marius Vasile, pentru fapte nedemne de un magistrat. Insa Sectia de procurori a CSM, formata din cinci membri, nu poate lua nicio masura intrucat Dan Chiujdea s-a abtinut pentru ca era cel calomniat, fostul sef al Comisiei de Disciplina, Cristian Deliorga, care a emis actiunea disciplinara este incompatibil pentru ca s-a pronuntat, iar actualul sef al Comisiei de Disciplina care sustine acuzarea in fata Sectiei, Liviu Dascalescu nu poate sa si judece. CSM a sesizat Ministerul Justitiei sa ceara modificarea legii, astfel incat membrii CSM sa nu mai fie obligati sa faca parte din comisiile de disciplina. (R.S.)