Ziua Logo
  Nr. 4373 de luni, 27 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Actualitate
Ceremonie zgribulita in Parcul Carol
-- De Ziua Armatei Romane, pe o vreme friguroasa, in Bucuresti, la Monumentul Eroului Necunoscut din Parcul Carol a avut loc un ceremonial militar de depunere a unor coroane de flori.
Pe platoul care inca mai avea baltoace de la ploaia din timpul noptii s-au aliniat, dupa afinitati si amicitii, Sorin Oprescu, primarul Capitalei, insotit de consilierul personal George Iorgovan, fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu, alaturi de vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu, senatorul PC Marius Marinescu, alaturi de Corneliu Ciontu, secretarul de stat Anghel Andreescu, din partea Ministerului Internelor si Reformei Administrative, generalul (r.) Nicolae Spiroiu, din partea Fundatiei "General Stefan Gusa", secretarii de stat de la Aparare Georgeta Ionescu si Corneliu Dobritoiu, prefectul de Bucuresti Ion Tincu, insotit de subprefectul Doru Clabescu.
Basescu l-a trimis pe Degeratu
Consilierul de stat al Administratiei prezidentiale general (r.) Constantin Degeratu, reprezentant al presedintelui Traian Basescu a stat langa Teodor Melescanu, ministrul Apararii, ultimii doi fiind "incadrati"de deputatul PRM Lucian Bolcas si de vicepresedintele Senatului Corneliu Vadim Tudor, presedintele PRM.
In timp ce presedintele Basescu facea baie de multime la festivitatile de la Carei, in parcul Carol publicul a fost aproape absent, astfel incat senzatia de ceremonie "saracacioasa", "pe fuga" a fost din plin simtita de cei prezenti. Regimentul 30 Garda si Protocol a prezentat onorul, a fost intonat imnul national, apoi un grup de preoti a tinut o slujba de pomenire, dupa care au fost depuse coroane de flori.
Oprescu cu Iliescu, Melescanu cu Vadim
Pe durata desfasurarii ceremonialului, primarul Sorin Oprescu a discutat aproape tot timpul cu vecinul sau de rand, nimeni altul decat fostul presedinte Ion Iliescu. Asta in timp ce Iliescu il avea la stanga sa pe vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu, pe care aproape nu l-a bagat in seama. De altfel, in timpul slujbei de vesnica pomenire, Sorin Oprescu a tinut mana, protector, pe umarul fostului presedinte. De asemenea, in timpul ceremoniilor, Melescanu s-a intretinut cu vecinul sau, Vadim Tudor. O impresie neplacuta a creat Ion Tincu, prefectul Capitalei, care a mestecat tot timpul guma de mestecat, cu miscari largi, vizibile, ale falcilor, chiar si in momentul in care ostasii depuneau coroana din partea Prefecturii Capitalei.
Dupa nici o ora, ceremonia s-a terminat, iar oficialii, zgribuliti, cu nasurile rosii de frig, au plecat grabiti catre masinile cu girofar care ii asteptau, cu motoarele pornite, pe aleile din apropierea platoului. Doar Vadim Tudor, impreuna cu Lucian Bolcas si cu doi consilieri care carau pungi cu cartile liderului PRM si cu hrana pentru catei, au mers pe jos, de la Monumentul Eroului Necunoscut pana la iesirea din parcul Carol. Pe aleea principala a parcului, Vadim s-a fotografiat cu cativa copii si batrani, cu elevii orfani ai unei scoli din sectorul 4, carora le-a oferit carti cu autograful sau si calendare, dupa care a intrat in sediul PRM de la sectorul 4 si a impartit mancare unei haite de maidanezi.
Marian GHITEANU 
 Afisari: 326  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Presedinte de tribunal, samsar pentru mallul din Obor    2 comentarii
  Impuscaturi si politisti agresati la Pitesti    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Armata de violatori a lui Stalin (4990 afisari)
 Cum putem "amenda" radarul (3709 afisari)
 Lovit la referendum (2319 afisari)
 Bono -orgie la Saint Tropez (1851 afisari)
 Garda Maghiara strange randurile (1724 afisari)
 A suferit 100 de operatii estetice pentru a arata ca papusa Barbie (7999 afisari)
 Violata de 40 de barbati, o calugarita acuza politia ca incearca sa-i acopere pe vinovati (3662 afisari)
 Ucraina: Rutenii din Transcarpatia vor autonomia, pana la 1 decembrie, sau proclamarea republicii independente Rusia Subcarpatica (2538 afisari)
 E oficial: Creatoarea de moda Romanita Iovan divorteaza! (2514 afisari)
 Omul leopard iese din pestera si se muta la bloc (2306 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01164 sec.