Ziua Logo
  Nr. 4372 de sambata, 25 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Actualitate
Foaia de temperaturA
Tara sub ocupatie
--
Ocupantul nu are legaturi de constiinta cu cei care l-au aburcat in jilt. Stie ca scaunul de ocupant nu este vesnic. Si ocheste. Trage pe spuza sa cat poate din pleasca de partid. Legi, comisioane, functii, relatii, privilegii, neamuri indopate. In Parlament, voteaza cifre. Nu-l costa nimic. Nu-i ocupa timpul. 50 la suta cresteri salariale pentru profesori! Si, in familie, isi trimite odraslele sa fie educate in tari straine. Tara, pentru el, este o abstractie, un termen de discurs. Dascalului roman i se arunca niste bani cand si cand. Sa instruiasca viitorii cetateni in aceleasi conditii insalubre dintotdeauna. Copiii altora. Batranul cu pensia crescuta in procente isi blestema ziua in care s-a nascut sub potopul de aroganta si iritare al functionarului ajuns la ghiseul bine remunerat prin nasismul si algoritmul de partid. Invatatorii, pensionarii - niste supusi cu valoare de procent.
Pentru ocupant, totul se reduce la ciolan. Democratia, ca ciolan. Solidaritatea sociala, ca ciolan. Viata, ca ciolan. Spitalele romanesti sunt pentru vietuitoarele din clasele inferioare. Ocupantul se trateaza la Viena. Strange ciopor in jurul sau, prin ucazuri si favoritisme, avocati, oameni de afaceri, manageri, consilieri, clienti politici, politisti, procurori, judecatori, o tesatura sfidatoare rupta de rest, pe masura lui, dupa chipul sau. Elita cu accente oligarhice. Fara legatura cu natia. Si impotriva ei. Caci starea de ocupatie produce spontan degradarea moravurilor, rasturnarea valorilor, modele depravate, prostitutie, coruptie, marasm moral, confuzie.
Votul de peste o lunA poate aduce doar noi candidati la rolul de ocupant. Cu aceeasi mentalitate perpetuata automat. Este dreptul oricarui cetatean liber sa aleaga nesilit de nimic locul de instruire a copilului sau. Nu si al aspirantului la conducerea politica a tarii. Ca si in dragostea dintre barbat si femeie, dragostea de teritoriul pe care iti propui sa-l iei in grija are nevoie de dovezi. Cum iti probezi interesul pentru ceea ce te asteapta in Parlament vizavi de juramantul angajat cand amusinezi dupa titlul de profesor universitar la cinci facultati din tara, deputat, presedinte de comisie, membru in trei-patru consilii de administratie, avocat, presedinte la nu stiu cate asociatii de vanatori si pescari? Toate in acelasi timp. Mereu pe banii contribuabililor. Iata, mentalitatea pura de ocupant. Pe cine pacaleste si care ii este credinta? Caci mai mult decat programe calpe si populiste, alegatorul dintr-o tara in primedjdie de a fi ocupata de elite nascute fraudulos are nevoie de garantii morale, in primul rand. Sa-i poti spune: Nu le ai, domnule! Lasa-ne! Esti doar un ocupant!
Nicolae Cristache - cristas@clicknet.ro 
 Afisari: 178  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
un ocupant al 1,2,3,4,n posturi din care isi hraneste lacomia neomeneasca intr'o retea de infractori   de silviana
A r h i v a
  Generalul Dan Voinea judecat de CSM    1 comentariu
  Masinile MApN poreclite "Flintstone"    2 comentarii
  Cimitir Evreiesc vandalizat    46 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Profetie pentru o Romanie moderna (2220 afisari)
 Armata Rusa incapabila (2067 afisari)
 Trimis dupa creta (1979 afisari)
 Cimitir nazist in jungla amazoniana (1687 afisari)
 Cominternul impotriva Romaniei (1190 afisari)
 Controversatul moment in care Bute a scapat de KO a fost elucidat de arbitrul meciului (2637 afisari)
 Prea multa dragoste ucide: Modelul britanic Katie Evans s-a sinucis, devastata de divort!  (2395 afisari)
 Minune a naturii: E pasare sau scoarta de copac? (2053 afisari)
 Nimfomanele crestine ne indeamna sa tinem focul aprins doar in patul conjugal (1840 afisari)
 Avion submersibil pentru Pentagon (1481 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01509 sec.